Am citit materialele Congresului al VII-lea al PCRM. Ce ar fi de spus? Ar fi de spus următoarele:

Conform sondajelor sociologice, în ciuda unor probleme interne, PCRM rămâne cel mai puternic partid politic în RM, iar conducătorul acestuia, Vladimir Voronin (W) rămâne a fi cel mai îndrăgit personaj politic al cetăţenilor RM. De aceea nu este de neglijat această putere politică, intenţiile ei reale sau imaginare trebuie cunoscute din prima sursă.

Cine conduce astăzi RM? La putere în RM este un bloc din trei partide ne-comuniste, numit Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE). În raportul de bază, prezentat Congresului, W o etichetează „Vinegretă politică, numită „Alianţa pentru Euro” [„Euro” fiind denumirea valutei comunitare]. E-he, neharaşo [rus., nu e bine], Vladimir Nicolaevici. De ce nu e bine? Asta pentru că nimeni altul, dar chiar Dvs. spuneaţi că „Opţiunea europeană ne-a permis să consolidăm societatea, să procedăm la modernizarea economiei şi la promovarea politicii investiţiilor sociale. Opţiunea europeană ne-a permis să demonstrăm întregii societăţi că democraţia este de neconceput fără politică socială, şi că politica socială fără democraţie este pur şi simplu un impas”[1]. Titlul materialului este: „Comuniştii din Republica Moldova au ales, în mod conştient, calea spre Europa”, iar cuvintele au fost rostite de liderul PCRM în cadrul Conferinţei „Uniunea Europeană şi noii [ei] vecini”. Tot atunci W a mai spus: „Noi nu avem iluzii în privinţa integrării europene. Noi, însă, nu suntem eurosceptici. Stabilindu-ne drept obiectiv edificarea Europei în Moldova, noi avem faţă de procesul integrării europene atitudinea unei părţi creatoare şi active, lipsite de iluzii consumiste. Noi pledăm pentru triumful valorilor unităţii prin diversitate, pentru triumful tuturor forţelor de stânga în cadrul acestui proces. Noi pledăm pentru o uniune socială echitabilă a naţiunilor europene. Aceasta este atitudinea noastră, atitudine determinată de povara responsabilităţii politice ce ne revine”[2]. Dacă l-aţi întreba pe un oarecare cetăţean, cui oare îi aparţin cuvintele citate mai sus, sunt convins că primul răspuns ar fi: lui Mihai Ghimpu; apoi – lui Vlad Filat, în cele din urmă – lui Marian Lupu; şi foarte greu s-ar da convins că cuvintele citate aparţin chiar domnului W. Aspectul moral este: atâta timp cât a fost la guvernare PCRM, „integrarea” europeană era susţinută cu toate fibrele corpului uman comunist; şi Euro era Euro, şi locul nostru în UE parcă era clar determinat. Mai mult decât atât: cât nu ar părea de ciudat, dar în primii cinci ani ai guvernării PCRM, exportul mărfurilor agrare ale RM în România, de exemplu, a sporit cu 50,2 %, pe când exportul aceloraşi mărfuri în Rusia s-a redus cu 5,5 %[3]. Cum numai, însă, la putere au venit oponenţii politici ai PCRM, care promovează acelaşi curs politic de integrare europeană, iată că comunistului W Euro nu-i mai place…

Există şi aspectul politico-practic  al problemei. Una din sarcinile PCRM, formulată de congresul bolşevicilor moldoveni, este: „Crearea premizelor pentru aderarea RM la Uniunea vamală Belarus, Kazahstan, Rusia, iar în perspectivă – aderarea la proiectul integraţionist al Uniunii Euro-asiatice”[4]. În acest sens, forul suprem al bolşevicilor moldoveni a adoptat un document, numit Declaraţia Congresului al VII-lea al PCRM „Despre atitudinea PCRM faţă de procesul de extindere a Uniunii vamale şi de constituire a Uniunii Euro-asiatice”. Esenţa documentului: cu trimitere la programul PCRM, folosind aceeaşi retorică integraţionistă, aceeaşi necesitate de respectare a diviziunii internaţionale a muncii, comuniştii moldoveni şi-au găsit un alt obiect al activităţii lor, tot de integrare, numai că nu în UE [Uniunea Europeană], ci în UE [Uniunea Euro-asiatică]. Citez: „PCRM vede în acest proces [de integrare a RM în Uniunea Euro-asiatică – A.P.] o şansă istorică pentru consolidarea resurselor economice, sociale şi umanitare, pentru modernizarea adevărată a spaţiului post-sovietic, ridicarea popoarelor CSI[5] la un nivel principial nou al libertăţii şi perspectivelor sociale. PCRM consideră că moştenirea istorică, culturală şi politică a popoarelor fostei URSS le oferă dreptul incontestabil la realizarea practică a proiectului de integrare euro-asiatică, capabil nu doar să stimuleze puternic dezvoltarea economică, dar şi să susţină dezvoltarea naţională a statelor membre CSI”[6]. Cam stufos şi patetic, dar, în fond, e clar despre ce e vorba. W, după ce ne-a „integrat” de ne-a rupt în UE, acum e gata să ne „integreze” în alt „UE”, euro-asiatic, de astă dată. Mare grijă are W de statele CSI: ce vor face ele oare, fără colosal de puternica, bogata, lipsita de corupţie, corecta RM?

Să luăm, însă, lucrurile în serios.

Primul lucru la care trebuie să atragem atenţia: din iunie 2012 societatea RM are UN ALT PARTID COMUNIST! Acest PCRM a declarat franc că doreşte restabilirea fostei URSS. La ce nivel, unul Dumnezeu ştie!

V-aţi întrebat oare, ce are în vedere W atunci, când spune „moştenirea politică a popoarelor CSI”? Vă spun eu: „moştenire politică” înseamnă practicile politice, aplicate în URSS, adică: represiunile politice, Gulagul, deportarea unor popoare întregi în regiuni neprielnice vieţii omului, înfometarea ca metodă de realizare a unor proiecte bolnave. Noi, popoarele fostei URSS, inclusiv Federaţia Rusă, ne-am dezis doar de moştenirea trecutului comunist. Acum ce, din nou revendicăm această moştenire?

Prima concluzie: PCRM s-a preacurvit – ieri a pledat pentru integrarea RM în UE, astăzi, cu aceiaşi „pestelcă” integraţionistă ne „uneşte” cu alt UE, aflat în direcţia diametral opusă.

Ce este de făcut? Părerea mea:

PCRM va putea oploşi în jurul său micii trepăduşi pro-UE asiatici: Şelin, Dodon, Stepaniuc, „Patrioţii, voievozi ai Moldovei” etc. Ce ar însemna oare declaraţia lui Plahiş (aşa, cu drag, îl numesc pe dl Vl. Plahotniuc) cum că PDM poate trece în opoziţie. A trece în opoziţie faţă de cine şi a fi alături cu cine? În opoziţie declarată faţă de PLDM+PL şi alături de PCRM [PDM+PCRM şi trepăduşii]. Bun, e clar!

Consider, că actuala conducere a RM, preşedintele Nicolae Timofti, primul-ministru Vlad Filat, spicherul Marian Lupu, trebuie să ridice de jos mănuşa aruncată de W (şi – se pare – de Plahiş) şi în cel mai pragmatic mod să intensifice procesul de aderare a RM în UE. Pentru noi, RM, ideal ar fi ca acest proces să fie cât mai scurt şi realizat împreună cu Ucraina. Aderarea RM şi Ucrainei la UE va consolida nemaipomenit UE (ţinând cont de uriaşul potenţial industrial şi agrar al Ucrainei, de poziţia ei geo-strategică), va soluţiona problema liberei deplasări a populaţiei etc. Ar fi excelent dacă se va intensifica activitatea diplomatică a RM: desfăşurarea unor discuţii cu liderii UE, cu conducătorii României şi Poloniei, şi semnarea acordului de pre-aderare / aderare a RM la UE; discuţii şi semnarea unor acorduri bilaterale cu Ucraina, România, Polonia, SUA.

În plan intern, este necesară aprobarea rapidă a unui program de stat de propagare a avantajelor aflării RM în UE şi demonstrarea absurdităţii renaşterii cimitirului istoric, numit URSS. Finalitatea acestui program ar fi desfăşurarea unui referendum naţional, privind aderarea RM la UE, obţinerea unui scor convingător pentru partenerii noştri occidentali.

Conducerea AIE nu are dreptul să piardă acele realizări, obţinute de poporul RM în calea acestuia spre integrarea în UE, inclusiv – şi realizările, e drept – modeste, făcute de PCRM, când acesta era la guvernare.

A doua concluzie: decât PCRM, schimbat total la faţă, revenit la faţa lui adevărată, şi ajuns la putere, mai bine RM în UE!

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedintele INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.

17 iunie 2012.