1. Asistăm la o activizare fără precedent a „coloanei a 5-a” din RM. Într-un filmuleţ de propagandă, turnat de o echipă de ziarişti din Moscova, fără nici un temei, conducerea RM este învinuită cum că „închină” RM României, iar preşedintele RM este criticat pentru că a spus un adevăr, ştiut de toată lumea: limba vorbită de noi este limba română, noi suntem români şi RM este al doilea stat românesc. În filmuleţ apar, oferind interviuri, personaje cunoscute prin faptul că toată activitatea lor politică şi „ştiinţifică” au consacrat-o „argumentării” cum că statalitatea „moldovenească” se nărui, RM trebuie obligatoriu proptită şi că RM poate fi „salvată” doar de Rusia. Preşedintele Federaţiei Ruse(FR) Vladimir Putin este prezentat ca cel mai influent om politic din RM, mai influent decât chiar în FR.

Ministrul Educaţiei, prof. univ., dr. hab., dl Mihai Şleahtiţchi este hărţuit zilnic de moldovenistul Dodon, dar şi alţi trepăduşi care – iată – declară la o conferinţă de presă că-l vor chema în instanţele judecătoreşti. Pentru ce? Pentru că a reintrodus istoria veritabilă, istoria adevărată a poporului nostru, popor care nu se înghesuie doar între Prut şi Nistru, dar care are consângeni ce vorbesc aceiaşi limbă, au aceleaşi obiceiuri, au acelaşi trecut şi care locuiesc la vest de Prut. Dincolo de Prut au rămas capitalele Principatului Moldova, la Putna este înmormântat domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt, inclusiv acolo s-a plămădit cultura şi spiritualitatea românească, în cetăţi şi mănăstiri voievodale. Domnul Mihai Şleahtiţchi este o mare personalitate în domeniul ştiinţei şi pedagogiei. A-i cere demisia sau a-l hărţui la nesfârşit este o crimă comisă de nişte pigmei care nu se ridică nici până la genunchiul domnului Ministru.

Românofobia, promovată de unele partide politice, iată, se pare, dă „roade”. „Roade” sângeroase: acum câteva zile doi tineri MOLDOVENI au fost înjunghiaţi de alţi tineri, vorbitori de limbă rusă. Moldovenii – unul mort, celălalt – grav rănit -, au suferit pentru că ascultau muzică românească. Întrebarea ar fi către co-blogherii VoxPublica („doi în unu”: Nicolae Pascaru, mai marele „voievod” de pe Bâc, cu Vasile Roibu şi V. Burlac): voi, care mereu promovaţi ura faţă  de tot ce este românesc („romini din rominia” etc.), faţă de cultura şi spiritualitatea românească, nu purtaţi oare şi voi vina pentru ce s-a întâmplat şi ce se mai poate întâmpla? În articolul din 5 iunie 2012 am atras atenţia opiniei publice faţă de ameninţările cu ucidere sau bătăi pe motive xenofobe, postate pe blogul lui Nicolae Pascaru. Cu regret, se întâmplă ceea ce vedem cu toţii.

2. De unde, totuşi, îşi trage rădăcinile moldovenismul primitiv din actuala RM? Există studii serioase şi documente convingătoare care dau un răspuns clar la această întrebare[1]. În cadrul Cominternului – Statul major al exportului de revoluţie bolşevică în lume -, s-a discutat nu o singură dată „problema” constituirii unei „naţiuni moldoveneşti”, deosebite de cea română. Astfel, la 14 martie 1926, membrul CC al PCdR Al. Dobrogeanu-Gherea a declarat cum că i s-au imputat tendinţe naţional-şovine, precum că „moldovenii nu trebuie să se identifice ca un popor distinct, dar trebuie să se considere o parte a poporului român”[2]. Deci, Al. Dobrogeanu-Gherea a respins aceste acuzaţii, căzând de acord cu alţi tovarăşi de partid comunist, care considerau că moldovenii sunt o naţiune deosebită de cea română. De aici se trage „moldovenismul”, din laboratoarele Internaţionalei a III-a comuniste!

I. Stalin considera că una din trăsăturile distincte ale naţiunii este limba. Sarcina formulată: inventarea unei limbi, deosebite de cea română, considerată „burgheză”, de „salon”. În 1928, la Balta, un grup de intelectuali proletari au luat decizia de „a coborî” limba literară la „nivelul omului de rând”[3]. În scurt timp au fost publicate „opere” în curata limbă moldovenească: T. Malai – „Oţelu jiu”, D. Milev – „Jespili încî băzăi” (povestire) etc.[4] Citez câteva mostre de exprimare moldovenească. Poetul M. Andriescu mărturisea: „Pi noi nu ni-o nvăţat a scrie povestiri şi poezii. Noi ne-am apucat de peni [adică de tocuri – A.P.] goniţi di viaţî, di sâmţîrea datoriei cătri norodu nostru întunecat şi di dragostea di graiu hudojnic (artistic – aut.) şi scriem aşa cum putem… şi suntem puţîntei di tot şi singuri. În toată Moldova Sovieticî ni numeri pi dejiti. N-avem nişi literaturî vechi, n-avem diundi dinăuntru nişi ajiutori s-aşteptăm. Şi suntem nevoiţi să-nşepem lucru din talpî”[5].

În aceiaşi limbă moldovenească erau redactate procesele verbale ale organizaţiilor de partid comunist. Aduc un exemplu: „Protocol [proces verbal – A.P.] nr. 30 din 31. 10. 1926. Adunarea membrilor iaceicii [celulei – A.P.] partidului comunist din satul Mălăieşti, raionul Tiraspoli. Orînduiala [ordinea de zi – A.P.] şedinţei: 1) Informaţia despre lucrul iaceicii; 2) Alegerea delegarcilor jenotdelului [Alegerea delegatelor pentru secţia femei (?) – A.P.]; 3. Despre prăznuirea [sărbătorirea – A.P.] revoluţiei din Octombrie; 4) Hotărârea anchetelor; 5) Felurite trebuinţe – nalogul săteano-gospodăresc. [Diverse – impozitul agrar – A.P.]. Am ascultat: 1) Să numărăm lucrul iaceicii slab. Să ridicăm disciplina cilenilor [membrilor – A.P.] iaceicii, să luăm parte activă în lucrul obştesc, să ridicăm lucrul LCSM [UTC – A.P.], să ne grămădim după planul la adunarea iaceicii şi să punem în vederea raipartcomului, ca să facă o orînduială în privinţa pricreplenului iaceicii, care să vină să îndrepte lucrul iaceicii…”[6].

Aceasta este limba moldovenească. Bună de nimic. Limba nu se mai foloseşte în halul în care a fost inventată de moldoveniştii cominternişti. Denumirea, însă, şi-a păstrat-o. Ca coada unei comete…

S-au găsit şi autori de „dicţionare” moldo-române. Dacă cineva crede că Vasile Stati este primul, se înşeală amarnic. Prima tentativă de alcătuirea a unui astfel de „dicţionar” a făcut-o cunoscutul pentru filologii şi istoricii din RM Ion D. Ciobanu. El aducea „un şir de cuvinte moldoveneşti cu însemnătatea lor corăspunzătoare în limba românească: [aduc doar câteva exemple – A.P.] brusture – lipan; bleandă – îmbrânceală; bold – ac cu gămălie; bondar – bărzăun; bostan – dovleac; (…) colţun – ciorap; curechi – varză; lăcrimioară – mărgăritare; motan – cotoi; mâţă – pisică; ogradă – curte etc.[7] Din câte vedeţi, cuvintele numite „moldoveneşti” sunt nişte localisme, care se regăsesc în dicţionarele limbii române.

Moldovenismul de peşteră din RM are sorginte străină aspiraţiilor poporului nostru; ca un cancer, moldovenismul primitiv înveninează atmosfera creatoare din societatea noastră.

Să auzim doar de bine.

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.

20 iunie 2012.