Motto: „În realitate a fi moldovean deja înseamnă că eşti român.”

Sergiu Chircă, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, Om emerit în Ştiinţă, membru de onoare al Academiei Române

 

La invitaţia conducerii Asociaţiei Culturale Române, preşedinte – dl Dumitru Rachitan, în perioada 8-15 iulie 2012, am realizat o vizită în Canada unde am participat la lucrările Săptămânii Internaţionale de Cultură a Câmpului Românesc (SIC a CR), din Hamilton, Ontario.

Mulţumiri:

Şi pe această cale aduc sincerele mele mulţumiri conducerii Asociaţiei Culturale Române, dlui preşedinte Dumitru Rachitan, pentru invitaţia făcută de a participa la SIC a CR, pentru acoperirea cheltuielilor de călătorie şi găzduire, ce mi s-au oferit.

Mulţumesc, de asemenea, domnului Iacob Cazacu, medic, istoric, poet, originar din Republica Moldova, stabilit de mulţi ani în Toronto şi care a făcut foarte mult pentru a facilita deplasarea subsemnatului la SIC a CR din Hamilton.

Aduc mulţumiri Ambasadei Canadei din Bucureşti pentru oferirea vizei de călătorie în Canada. Mulţumesc colegilor şi prietenilor, dlui Virgiliu Bârlădeanu, Vasile Şoimaru, Nicolae Dabija etc. pentru încurajarea de a călători peste Ocean.

Canada: scurt istoric:

În cadrul Cursului normativ „Istoria ţărilor Europei Occidentale şi Americii”, predat la USM, Catedra de Istorie universală, am studiat şi elaborat o prelegere consacrată istoriei contemporane a Canadei. În forma cea mai rezumativă, aceasta poate fi prezentată astfel.

În anul 1840 Parlamentul englez a adoptat iniţiativa Lordului Durham, propunere ce a stat la baza Actului de unire, prin care Canada superioară (Provincia Ontario, cu populaţie majoritară engleză) s-a reunit cu Canada Inferioară (Provincia Québec, preponderent francofonă), întemeindu-se, astfel, statul Canada. Din 1860 încep negocieri privind constituirea unei federaţii ce ar permite celor două provincii dreptul de a-şi administra afacerile interne, precum şi crearea unui parlament comun. Oamenii politici canadieni au dorit să atragă în viitoarea federaţie şi coloniile atlantice. La întrunirea de la Québec (1864) liderii canadieni au adoptat câteva rezoluţii care au stat la baza redactării Constituţiei canadiene. La cele două provincii aderă Noua Scoţie şi New Brunswick. Parlamentul britanic a adoptat textul definitiv al Constituţiei canadiene (1867) sub titlul de Actul Americii de nord britanice, document ce a avut rol de Constituţie pentru Canada, fiind în vigoare, cu unele amendamente, până în 1982. Noua ţară se va numi Dominionul Canadian[1] cu unic Senat, Cameră a Comunelor şi guvern federal, fiecare provincie având parlamentul şi guvernul local.

Pe parcurs, la cele patru provincii au aderat alte şase, până atunci acestea fiind posesiuni coloniale britanice: Manitoba (1870), Columbia Britanică (1871), Insula Principele Edward (1873), Alberta (1905), Saskatchewan (1905) şi Newfoundland (1949). Astfel, Canada „capătă configuraţia actuală, devenind cel mai întins stat al celor două Americi şi, după Rusia, – al doilea ca suprafaţă din lume”[2].

La începutul secolului al XX-lea populaţia canadiană majoritară era de origine britanică (57 %) sau franceză (31 %), singura minoritate fiind cea germană (6 %). Populaţia băştinaşă (amerindienii ş.a.) alcătuiau nu mai mult de 2 % [3]. Imigraţia de la începutul secolului al XX-lea a dus la modificarea acelei situaţii, în Canada stabilindu-se oameni din Europa continentală, în special – din cea de Est (ucraineni şi evrei). În 1931 minorităţile de origine europeană continentală constituiau deja 18 % din populaţia Canadei[4]. Aceşti noi emigranţi au constituit cartierele lor în marile oraşe, în care foloseau limba maternă şi instituţii specifice etniilor respective (şcoli, biserici etc.), cartiere ce s-au păstrat până în prezent.

În ciuda unor disensiuni interne (canadienii francofoni, de exemplu, nu doreau să se înroleze în forţele militare), Canada a participat la Primul Război Mondial, efortul depus fiind considerabil: la o populaţie de 8 ml de oameni au fost mobilizate 600 000 de persoane. Canada a produs cantităţi mari de arme ş muniţii, o parte considerabilă a producţiei agricole fiind trimisă în Anglia[5].

Criza economică din anii 1929-1933 a avut urmări dezastruoase pentru Canada: fiind strâns legată de economia SUA, Canada a suferit mai mult decât statele europene; de-abia în 1939 Canada a atins nivelul economic, constituit în 1929.

La 10 septembrie 1939 Canada a declarat război Germaniei, astfel implicându-se activ în operaţiuni militare şi în susţinerea aliaţilor din cadrul Coaliţiei antihitleriste. Citim într-un studiu al colegilor din România: „Efortul material şi uman [al Canadei – A.P.] s-a concretizat prin următoarele: au fost recrutaţi 1 070 000 soldaţi, dintre care 700 000 au participat la lupte pe diferite teatre de operaţiuni din Europa, Asia de sud-est, Africa, având pierderi 41 000 oameni; au fost construite 486 vase de escortă, 391 cargouri şi 3 500 ambarcaţiuni diverse. Producţia de armament şi de materiale de război s-a ridicat la 794 000 vehicule motorizate, 16 000 avioane, 6 500 tancuri de asalt, dintre care 2/3 au fost livrate aliaţilor. În total, cheltuielile făcute de Canada în cei şase ani de război pentru nevoile militare s-au ridicat la 24 miliarde dolari. Canada a acordat Marii Britanii un ajutor financiar şi material în valoare de 4 miliarde dolari, i-a împrumutat 2 miliarde dolari şi i-a vândut alimente la preţ redus”[6].

După război Canada a cunoscut una din cele mai puternice creşteri economice, fenomen ce a durat până la sfârşitul anilor 50 ai secolului trecut. S-a înregistrat, de asemenea, un înalt nivel de trai al populaţiei.

Autorităţile canadiene au promovat o politică de distanţare de Marea Britanie şi SUA. În 1949 a fost introdusă cetăţenia canadiană, distinctă de cea britanică şi de cea franceză; Curtea Supremă tribunalul suprem. În 1952, „postul de guvernator general este încredinţat pentru prima dată unui canadian, acesta fiind, în acelaşi timp, şi şeful de fapt al statului, chiar dacă oficial titlul continuă să aparţină reginei Angliei, numită şi regina Canadei”[7]. În 1982 a fost aprobată o nouă Constituţie, valabilă în prezent.

Către sfârşitul secolului al XX-lea se constată o puternică conexiune a economiei canadiene la cea a SUA: fiecare dintre cele două ţări a devenit partenerul economic cel mai important al celeilalte. În 1989 Canada şi SUA au semnat Acordul de liber schimb canadiano-american, completat, trei ani mai târziu, „de un acord mai vast, integrând şi Mexicul, şi anume Acordul de liber schimb nord-american (ALENA)”[8].

Drumul spre Canada.

După obţinerea vizei am căutat bilet la avion spre Toronto, capitala Provinciei Ontario. Compania aeriană „Air Moldova” mi-a oferit biletele respective via Domodedovo (Moscova). După aterizare am mers direct la controlul special pentru cursa „Transaero” Moscova-Toronto. Lume multă, totul foarte strâns. La verificarea actelor de identitate ofiţerul rus de la Poliţia de frontieră m-a întrebat cu ce scop merg în Canada. I-am spus.

Avionul cu care am zburat – „Boeing – 747” – este unul încăpător (cu 9 rânduri de scaune); pe speteaza din faţă este instalat un ecran mic pe care – periodic – sunt anunţate coordonatele de zbor şi harta pe unde trece nava aeriană. Distanţa până la punctul de destinaţie era de 7 539 km, timpul în aer – peste 9 ore. Echipajul propune pasagerilor filme video, muzică la alegere, mâncare şi băuturi răcoritoare. La un anumit moment în avion se făcute destul de frig; ni s-au dat pături pentru a ne proteja. În Toronto am aterizat la ora 14:35 ora locală.

Toronto – capitala Provinciei Ontario.

Cu o populaţie de 2 615 060 oameni (2011), Toronto este unul din cele mai mari oraşe ale Canadei; este parte a „potcoavei de aur” – regiune dens populată, situată în partea de vest a lacului Ontario. Oraşul şi-a impus rolul de „locomotivă” economică a Canadei. Conform statisticilor oficiale, Toronto este un oraş multinaţional, 47 % din orăşeni s-au născut în afara Canadei (datele pentru anul 2006). Circa 10 % din orăşeni sunt originari din India, 8,2 % – din China, 5,6 – din Italia, 1,3 % din Rusia, 1,2 % din Ucraina. Bineînţeles, în Toronto locuiesc şi mulţi români, inclusiv – din Republica Moldova.

Excursia prin Toronto.

La aeroport am fost întâlnit de dl Alexandru Mursa, fiul regretatului prof. univ. dr. Condrea Mursa, de la Universitatea Tehnică.

Cu automobilul dlui Alexandru Mursa am vizitat oraşul şi periferiile acestuia. Am mers spre o zonă rezidenţială a oraşului: case de tip vilă, cu etaj, scumpe. Acum doi-trei ani acest loc era pustiu. Din spusele dlui Alexandru, orăşelul-satelit s-a construit foarte repede şi calitativ.            Am mers, apoi, pe malul lacului Ontario – zonă de agrement pentru orăşeni. Apa lacului fiind rece, nimeni nu se scălda. Am văzut case construite acum 200 de ani, după modele englezeşti; aici casele sunt foarte scumpe.

Din discuţiile avute cu basarabenii din Toronto.

Cei care vin în Canada, „începătorii”, pot fi remuneraţi minimum cu 2 000 dolari pe lună; după 2-3 ani pot primi un salariu de 4 000 dolari pe lună.

Ocrotirea sănătăţii în Canada este monopolul exclusiv al canadienilor; imigranţii, inclusiv cei cu studii medicale, trebuie s-o ia de la-nceput, să facă mult voluntariat (la spitale şi aziluri de bătrâni), după care – studii, aici, în Canada. Avansările se fac foarte greu.

În Canada fără maşină proprie nu faci nimic. Poţi cumpăra un automobil ieftin (chiar cu câteva sute de dolari), în schimb întreţinerea este foarte scumpă: proprietarul este obligat să plătească asigurarea, care costă 300-400 dolari pe lună. Încălcarea regulilor de circulaţie se pedepseşte foarte sever. Cazurile de accidentare a automobilelor se trimit în instanţele de judecată.

Toronto este un şantier: specialiştii în construcţii sunt căutaţi şi bine remuneraţi. O obligaţie necesară este buna cunoaştere a limbii engleze. Deşi, conform Constituţiei, limbile oficiale sunt engleza şi franceza, totuşi anglofonii domină, iar Provincia Ontario este anglofonă.

Am întâlnit oameni care nu au şi nu folosesc telefoanele mobile; numai cel de acasă şi de la serviciu. Deşi au televizoare, nu le mai privesc. Foarte multă lume practică sportul: am văzut mulţi oameni alergând pe trotuare; statul canadian încurajează ciclismul; există peste tot cunoscutele piste pentru biciclişti. Foarte mulţi canadieni ajung la vârsta de 90-100 de ani, conduc maşinile proprii până la 80 de ani, după care – la pensie – obţin îngrijirile necesare în instituţiile specializate. Sistemul de protecţie socială este bine gândit şi consecvent aplicat.

Băuturile alcoolice sunt monopolul statului: se vând în anumite magazine, la anumite ore şi anumitor persoane. Dacă vânzătorul nu este convins că cetăţeanul a atins vârsta respectivă, îl trimite după documentele de identitate. Dacă cineva îşi permite să consume bere pe pragul propriei case, este reţinut de poliţie şi obligat la plata unor amenzi usturătoare.

(Va urma)

 

În imagini: Prin orăşelul rezidenţial. Acum 2-3 ani acest loc era pustiu.

Peizaj urban, Toronto.

Pe malul lacului Ontario.

Vilă-tip. Malul lacului Ontario.

Toronto. Una din clădirile moderne.

Pe străzile oraşului.

Toronto-şantier.

Cuvinte-cheie: Canada, români canadieni, Toronto, civilizaţie

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL

1-2 august 2012.