Pe data de 1 aprilie, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM), Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” (AIRM „A. Moșanu”), a organizat o Masă rotundă prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Ion Pelivan – părinte al Mișcării de Eliberare Națională a românilor din Basarabia.

După un Cuvânt de salut, am invitat la microfon pe vice-directoarea BNRM dna Veronica Borș, care a adus un omagiu marelui nostru înaintaș și a prezentat publicului cărțile lui Ion Pelivan și cele scrise despre Ion Pelivan, aflate pe rafturile Bibliotecii.

În cadrul Mesei rotunde, întitulate „Ion Pelivan – tribun al Basarabiei” au luat cuvântul:

Dl Ion Negrei, cercetător științific, Institutul de Istorie, Universitatea de Stat din Moldova (USM), care a vorbit despre Identitatea națională a Basarabiei în opera Ion Pelivan.

A urmat dl Gheorghe Negru, dr. în istorie, conf. univ., cercetător științific coordonator, Institutul de Istorie, USM, cu comunicarea Ion Pelivan și începuturile presei naționale din Basarabia: activitatea de redactor și colaborator la ziarul BASARABIA (1906-1907).

Subsemnatul, am expus comunicarea Omagierea lui Ion Pelivan la împlinirea a 60 de ani (pe baza materialelor publicate în revista „Viața Basarabiei” (1936, nr.7-8).

Dl Alecu Reniță, jurnalist, director al revistei naționale „NATURA”, a vorbit despre Ion Pelivan, luptătorul pentru cauza națională a românilor basarabeni: între uitare și recunoștință.

Doamna Maria Vieru-Ișaev, istoric, a prezentat o comunicare referitoare la Maria, soția lui Ion Pelivan.

În urma expunerii comunicărilor au avut loc dezbateri și formulate concluzii.

A fost luată decizia de a aproba un Demers către autoritățile Republicii Moldova în vederea înveșnicirii memoriei lui Ion Pelivan, iar dl Ion Negrei a redactat o Notă informativă despre marea personalitate a basarabenilor.

Vedeți anexele.

anatol_petrencu@yahoo.com

Anexa nr. 1

DEMERS

întru înveșnicirea memoriei lui Ion Pelivan

Anul acesta, la 1 aprilie 2026, s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui Ion Pelivan (1876-1954), strălucită figură din spațiul dintre Prut și Nistru, cunoscut magistrat, ilustru publicist, mare om politic și de stat (ministru), animator al vieții politice și culturale din Basarabia. Pe bună dreptate, este considerat părinte al mișcării de eliberare națională a românilor basarabeni, este unul dintre arhitecții conștiinței naționale. Din păcate, în timpul regimului totalitar sovietic i-a fost hărăzit să cunoască ororile detenției comuniste, închisoarea din Sighet fiind ultimul loc de suferință și deces.

Participanții la manifestarea comemorativă organizată cu acest prilej de către Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” au scos în evidență devotamentul și curajul cu care a luptat pentru rezolvarea problemelor românilor din Basarabia. A desfășurat o prodigioasa activitate în plan internațional, aflându-se în anii 1917-1918 la cârma politicii externe a Republicii Democratice Moldovenești. Ulterior, a participat la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920).

Vorbitori au susținut ideea că figura lui Ion Pelivan trebuie să fie așezată la loc de onoare în panteonul național, iar cea mai potrivită modalitate de înveșnicire a memoriei fruntașului basarabean este ridicarea unui monument/dezvelirea unui bust în preajma Ministerului de Externe sau Ministerului Justiției al Republicii Moldova (Chișinău, str. 31 August 1989).

În acest context, în numele participanților la manifestarea de comemorare a lui Ion Pelivan, adresăm rugămintea să examinați propunerea privind înâlțarea unui monument/dezvelirea unui bust Ion Pelivan și să aprobați o decizie pozitivă în acest sens.

La Demersul nostru anexăm Nota informativă Ion Pelivan.

 

Anexa nr. 2

NOTĂ INFORMATIVĂ
Ion PELIVAN

Născut la 1 apri­lie 1876, Răzeni, jud. Lă­puş­na – decedat la 25 ianuarie 1954, închisoarea din Sighet, jud. Maramureș, România.

Magistrat, publicist, om politic și de stat, diplomat, ideologul mișcării de eliberare națională a românilor basarabeni.

Studii: Seminarul Teologic din Chișinău, Facultatea de Drept a Universității din Dorpat (Estonia).

Or­ganizează și conduce la Universitatea din Dorpat (Tartu, Estonia), în 1899–1902, Pământenia basarabeană, prima organizație cu program național a studenților moldo­veni. Desfățară activități revoluționare: distribuie literatură interzisă, proclamații și foi volante. Întreține corespondență cu basarabenii refugiați în România, cărora le solicită ziare și cărți în limba româ­nă. În 1902, organizația fiind descoperită, membrii ei sunt arestați și întemnițați în închisoarea din loca­litate, Ion Pelivan, sub grava acuzare de manifestare a tendințelor separatiste românești, este exilat la Mezen, gub. Arhanghelsk.

În timpul războiului ruso-japonez (1904-1905), este mobilizat pe fron­tul din Manciuria. După înfrân­gerea Rusiei în război, revine în Basarabia, unde, în jurul avocatului Emanuil Gavriliţă, se organizează prima grupare național-democratică moldovenească, din care face parte. În 1906, gruparea reușește să editeze ziarul „Basarabia”, prima publicație periodică în limba română în spațiul dintre Prut și Nistru.

În 1907 obține postul de judecător la Bălți. La serbările oficiale organizate de autoritățile țariste, cu prilejul împlinirii a o sută de ani (1912) de la «eliberarea Basarabiei de sub jugul turcesc», poartă ostentativ o cocardă tricoloră cernită, exprimând astfel doliul românilor basarabeni despărțiți de vatra strămoșească. Acțiunea curajoasă l-a costat destituirea din funcție.

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918) este mobilizat pe front, fiind mutat din garnizoană în garnizoană, pentru ca, în cele din urmă, în primăvara anului 1917, să ajungă la Bolgrad, unde va lucra pe plan național împreună cu Stefan Ciobanu, aflat și el acolo, și de unde, după revoluția rusă din februarie 1917, va reveni la Chișinău și va participa la toate manifes­tările naționale.

Face parte din Comitetul de organizare al Partidului National Moldovenesc. Participă la congresele din aprilie și mai 1917 ale învățătorilor, unde susține propunerile de naționalizare a învățământului din Basarabia, precum și la alte manifestări cu caracter național. Este ales în comitetul de con­ducere al Societății Culturale Moldovenești (iunie 1917).  Publică, în limba română, broșura de propagandă Adunarea Întemeietoare, în care  susține ideea autonomiei Basarabiei și crearea Sfatului Tarii. În octombrie 1917, își prezintă candidatura pentru Constituanta Rusă, din partea cooperației moldovenești.

Ales deputat în Sfatul Țării la Congresul militarilor moldo­veni (20–27 octombrie 1917). Cooptat în Biroul de organizare al Sfatului Țării (10-21 noiembrie 1917). A deținut mandat de deputat de la 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918. Membru în comisiile Declarații și Statute, Administrativă, Regulamente.

La ședința din 20 noiembrie 1917 a Biroului de organizare a Sfatului Țării, a fost înaintat și aprobat la funcția de președinte al Sfatului Țării, condițiile însă l-au determinat să renunță la înalta demnitate, care-i revenea pe bună dreptate ca o recunoaștere a meritelor sale pe tărâm național, în folosul lui Ion Inculeţ, alt lider național, agreat de minoritari. În discursul rostit în ședința de inaugurare a Sfatului Ţării (21 noiembrie 1917), face un succint istoric al Basarabiei, începând cu nedreptul rapt din 1812 și terminând cu momentul actual, exprimând speranța că ziua dezrobirii e aproape.

În primul guvern al Republicii Moldovenești (7 decembrie 1917–14 ianuarie 1918), prezidat de Pantelimon Erhan, a deținut funcția de Director general pentru relațiile interetnice, în cel de‑al doilea (19 ianua­rie 1918–27 martie 1918), condus de Daniel Ciugu­reanu, pe cea de Director gene­ral (ministru) la Externe. În această calitate, în zilele de 7-15 decembrie 1917, împreună cu Vladimir Cristi, ministru de Interne, s-a aflat la Iași, pentru a trata problema ajutorului solicitat guvernului român, deoarece Sfatul Țării și alte organizații democratice de la Chișinău erau amenitate cu lichidarea de către formațiunile militare ruse bolșevizate, subordonate Frontodelului.

La 22 decembrie 1917, împreună cu Pantelimon Erhan, președintele Consiliului Directorilor Generali, şi Vladimir Cristi, ministru de Interne, semnează un demers către ministrul de Război al României, solicitând un regiment de foști prizonieri ardeleni în sprijinul guvernului de la Chișinău.

La consfătuirea secretă a unui grup de deputați ai Sfatului Țării, din 7 ianuarie 1918, ținută în casa lui Nicolae N. Bosie‑Codreanu, la care participă și Ion Pelivan, s-a hotărât plecarea la Iaşi a câtorva delegații de deputați ai Sfatului Țării, pentru a urgenta ajutorul solicitat de la guvernul României. În aceeași zi, va pleca la Iași, împreună cu Nicolae Suruceanu, Ion Buzdugan şi Vasile Gafencu.

La 13 ianuarie 1918, revine la Chișinău împreună cu unități ale Armatei române. În  ședința Sfatul Ţării din 24 ianuarie 1918, când s-a votat independentă Republicii Democratice Moldovenești, rostește o cuvântare înălțătoare, spunând că „acum suntem în ajunul întregirii neamului”. La 27 martie 1918, votează Declarația de Unire a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România.

A reprezentant cu multă competență și devotament România la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), obținând recunoașterea suveranității României asupra teritoriului Basarabiei. În capitala Franței, a editat ziarul „La Besssarabie”, a colaborat la gazetele franceze: „Le Temps”, „La Victorie”, „La Patrie”. A deținut postul de ministru al Justiției în guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod (1 decembrie 1919–13 martie 1920)

Activitățile sale în calitate de președinte al filialei ASTRA din Basarabia au contribuit la integrarea spirituală și culturală a românilor basarabeni în spațiul cultural românesc.

În 1940, se refugiază la București. În 1941 revine în Basarabia, fiind nevoit să se refugieze repetat, în vara anului 1944.

A fost arestat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, fiind întemnițat în închisoarea de la Sighet, fără a fi condamnat. A decedat în penitenciar la 25 ianuarie 1954, la vârsta de 78 de ani. A fost înmormântat, în taină, în cimitirul închisorii.

La 4 aprilie 1976, prin intervențiile lui Elefterie Sinicliu, la cererea soției sale, Maria Pelivan, osemintele sale au fost reînhumare în Cimitirul de la mănăstirea Cernica.

Distincții: Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofițer, Steaua României în grad de Mare Ofițer, Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 fără barete, Ferdinand I în grad de Mare Ofițer, Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer, Medalia Centenarului Regelui Carol I.

Ion Negrei,

vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republicii Moldova „Alexandru Moșanu”

Documentele de mai sus au fost prezentate prim-ministrului Republicii Moldova, dlui Alexandru Munteanu, viceprim-ministrului, Ministrului de Externe Mihai dlui Popșoi, Ministrului Culturii, dlui Cristian Jardan, Ministrului Justiției dlui Vladislav Cojuhari.