Talibanii la Chișinău sau a câta oară Rușii ne-au dominat de ne-au rupt

Venirea talibanilor la Chișinău nu este întâmplătoare. Este rezultatul unei operațiuni bine gândite și realizate de Federația Rusă (Ministerul lor de Externe, FSB etc.) împotriva Republicii Moldova (RM), a declaratului de aceasta „curs de integrare europeană”.

Federația Rusă a recunoscut regimul sângeros, antiuman, totalitar al talibanilor, a menținut la Cabul ambasada ei și colaborează strâns cu talibanii.

Pentru a da o lovitură puternică imaginii RM a fost gândită și realizată o legendă: cum că afganii au mare interes de cum este crescută în RM floarea soarelui sau grâul etc. Au fost găsiți oamenii responsabili din RM care au oferit invitația, talibanilor li s-au deschis vize etc., ca la persoane oficiale. Întrebarea este: moldovenii au făcut-o pe bani sau din prostie?

Ce ar fi trebuit să facă Chișinăului oficial?

Președinta RM, dna Maia Sandu urma să convoace de urgență Consiliul de Securitate, să discute problema și să ia decizii. Una din ele: timp de 24 de ore talibanii să părăsească teritoriul RM. Cu regret, aceste acțiuni nu au avut loc. Apar fel de fel de justificări, cum că „avem nevoie de extinderea piețelor de desfacere a mărfurilor noastre”, cum că e vorba de „ajutor umanitar” și altele de felul acesta.

Cel puțin, uitați-vă pe harta lumii și stabiliți unde este RM și unde este Afganistanul. Nici nu merită să discutăm. Asta pentru că tot de ce au nevoie afganii le oferă rușii.

Regimul din Cabul nu doar că nu este recunoscut de statele UE sau SUA, ci promovează o politică externă ostilă democrațiilor occidentale, este susținut doar de regimul terorist al lui Putin. Regimul talibanilor a lovit în forțele militare ale SUA, peste 2 000 de militari americani și-au dat viața în lupta împotriva teroriștilor. Și iată că, RM îi primește cu brațele deschise.

Asta fără a ține cont de basarabenii care au luptat în Afganistan și care, – cred, – au și ei de spus un cuvânt. Asta ca și cum l-ai primi oficial pe Vadim Krasnoselski la Chișinău, ceea ce înseamnă recunoașterea de fapt a regimului separatist de le Tiraspol. Primirea talibanilor este același lucru: recunoașterea regimului de la Cabul.

anatol_petrencu@yahoo.com

5 august 2026

Comentariile nu sunt permise.

Arhiva