Recent a fost scoasă de sub tipar cartea „Istoria satului Mana (Documente, legende, amintiri)”[1], pe care am avut onoarea s-o prefațez. Mai jos – Prefața subsemnatului.

Monografia satului Mana, raionul Orhei (autori domnii Anatol Portnoi și Ion Olaru), este o realizare excelentă în ceea ce privește restabilirea istoriei unei localități de oameni gospodari, o concretizare a etapelor prin care a trecut atât spațiul pruto-nistrean, cât și așezarea respectivă. Fiind originari ai satului Mana, chiar de la început, autorii cărții și-au declarat marea lor dragoste față de locul de baștină: „Aici cerul e mai albastru, soarele strălucește mai luminos, luna e mai aproape… Totul e feeric aici…” Lectura cărții demonstrează nu doar sentimentul de afecțiune față de satul natal, ci și gradul înalt de competență al autorilor, tenacitatea dumnealor de a căuta răspunsuri la diverse întrebări, prima din ele fiind etimologia cuvântului „Mana” și locurile (țările) unde se mai întâlnește această denumire.

Așa cu e și firesc, la început autorii au ținut să găsească anul apariției acestei localități; găsind mai multe date, s-au convins că cel mai convingător este anul 1500. În același timp, autorii au examinat lucrările arheologilor, care, la rândul lor, au demonstrat că pe aceste locuri oamenii au trăit încă din epoca fierului (sf. sec. al V-lea înainte de Hristos).

Autorii aduc mărturii documentare despre Poiana Mana (denumirea localității în sec. al XVI-lea – al XVIII-lea), apoi au expus date referitoare la localitatea Mana în secolele al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea. Este vorba de Basarabia anexată de imperiul țarist (1812), de politicile promovate de administrația rusă (rusificare, modificarea etnică a localităților etc.), politici resimțite și de plugarii de la Mana. Una din primele, Rusia s-a implicat în Marele Război, numit ulterior Primul Război Mondial. Fiind înrolați în Armata țaristă, 17 locuitori (militari) ai Manei au luptat pe fronturile acelei bătălii, 7 dintre ei fiind uciși (autorii publică numele lor). Sunt publicate mărturii prețioase despre unii veterani ai acelui măcel sângeros.

Perioada interbelică – un alt capitol al cărții. Au fost cei 22 de ani benefici pentru basarabeni, inclusiv – pentru locuitorii satului Mana. Lumea s-a debarasat de administrația, limba și obiceiurile rușilor, stabiliți aici. Conform prevederilor Reformei agrare, în 1922, 65 de gospodării nevoiașe au fost înzestrate cu pământ arabil (197 ha). În 1923 în satul Mana era o gospodărie boierească, 65 de case țărănești cu o populație de 263 de locuitori, funcționa o Societate de consum, activa o moară de vânt, era o școală primară mixtă, un oficiu poștal, o biserică ortodoxă etc.

Așa cum scriu autorii cărții, în 1930, în satul Mana, au venit tinerii însurăței Eufimie Goma și Maria Popescu, învățători, părinții viitorului scriitor de notorietate europeană Paul Goma (născut la 2 octombrie 1935). Autorii cărții au constatat un progres real al sătenilor din Mana în perioada interbelică: s-au întărit gospodăriile țăranilor, au fost ridicate 39 de case noi, a crescut numărul  locuitorilor (382 de oameni în 1940).

Autorii cărții au expus succint începutul celui de-al Doilea Război Mondial, provocat de cei doi dictatori ai timpului, Adolf Hitler și Iosif Stalin, care prin Protocolul adițional secret din 23 august 1939, au împărțit Europa de Est. În primul an de ocupație sovietică (1940-1941) URSS a nenorocit populația basarabeană: pământul, întreprinderile industriale, mijloacele de transport, băncile etc. au a fost  naționalizate; schimbul leilor (valutei românești) pe ruble sovietice a fost o jecmăneală nerușinată a autorităților invadatoare, iar în noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941 sovieticii au realizat Primul val de deportare a oamenilor gospodari în Siberia.

În 1941, alături de Germania și aliatele acesteia, România s-a încadrat în războiul sfânt pentru eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei, Ținutului Herța. În luptele de eliberare a Basarabia au murit cu moarte de eroi mai mulți ostași români, 21 dintre care și-au găsit locul de veci în cimitirul din satul Mana (autorii dau lista a 20 de militari români).

Urmează mai multe informații interesante despre locuitorii satului Mana, mobilizați pe front (în Armata română, dar, mai ales – Armata roșie) în 1941, 1944-1945. Conform unor date, aduse de autori, în confruntarea armată, pe ambele părți, au fost mobilizați nu mai puțin de 43 de bărbați din satul Mana, 15 dintre care și-au găsit moartea pe câmpurile de luptă. Autorii publică diverse povestiri ale veteranilor de război, după care au făcut „o excursie retrospectivă prin curtea boierilor Scordeli” și au revenit asupra unor memorii de război ale locuitorilor din Mana.

Din vara anului 1944 până în vara anului 1991 (anii celei de-a doua ocupații sovietice) locuitorii satului Mana au trecut prin etapele postbelice ale URSS, analizate amănunțit de dnii Anatol Portnoi și Ion Olaru. Sunt impresionante paginile despre cea mai cumplită crimă comisă de sovietici în numita RSS Moldovenească – este vorba de foametea organizată de Kremlin în localitățile rurale din raioanele pruto-nistrene ale RSSM. Autorii cărții afirmă că foametea n-a ocolit nici satul Mana.

Autorii expun convingător procesul de sovietizare post-belică a localității: în 1947 a fost creat sovietul sătesc – organ de conducere locală și aleși președinții acelui soviet. Abia ieșiți din ghearele foametei (1946-1947), iată că sovieticii organizează al doilea val de deportare în Siberia (iulie 1949). Așa cum au menționat autorii cărții, din satul Mana, fiind acuzați de „colaboraționism” cu autoritățile române, în Siberia, au fost deportate cinci persoane, iar ceva mai devreme (1948) Anton Savițchi a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru pretinsă „propagandă antisovietică”. 

Firul expunerii ajunge la formarea colhozului în satul Mana (toamna anului 1949), la viața din colhoz (apoi, din 1969 – în sovhoz), autorii publicând nume de oameni, fapte, întâmplări etc. care vor stârni interesul mănenilor, dar și a celorlalți cititori din republică.

În continuare, cartea cuprinde o cronică a evenimentelor de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut până în 2025, cu cele întâmplate în Republica Moldova și – respectiv -, satul Mana; a fost analizată și expusă istoria Bisericii de sat cu hramul „Înălțarea Domnului”, istoria cimitirului, a instituțiilor de învățământ (cu publicarea numelor preoților Bisericii, a directorilor școlilor); a fost prezentată istoria Fabricii de vin (cu multe nume de familii și detalii interesante), a instituției medicale locale etc. Un loc aparte îl au personalitățile notorii ale satului Mana, iar între ele, pe bună dreptate, pe primul loc este Paul Goma, prozator renumit, disident român notoriu, om neordinar, care merită tot respectul nostru, al celor de astăzi. Sunt prezentate alte figuri deosebite ale Manei; este publicată o cronică a evenimentelor legate de satul Mana. Este de un real folos Ghidul turistic al satului Mana.

Textul cărții este bogat ilustrat cu fotografii din trecutul și prezentul satului Mana, iar, fiind poet,  dl Anatol Portnoi nu a ratat ocazia să completeze povestirile despre sat cu versuri proprii care dinamizează lectura acestei monografii.

Cartea prezentă – opera celor doi autori, – completează reușit galeria de volume consacrate istoriei localităților din Republica Moldova, prezentându-se ca o reală contribuție la istoriografia românească.

Felicitări autorilor!

Prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.

16 august 2026

anatol_petrencu@yahoo.com