Iubite cititorule,

În primul articol, consacrat analizei materialului, semnat de cunoscutul analist politic Bogdan Ţârdea (BŢ), am argumentat necesitatea acestui travaliu: articolul dumnealui a fost publicat într-un săptămânal foarte popular, căutat şi citit de vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldova. Din punctul meu de vedere este binevenită o analiză a celor scrise de dl BŢ, asta pentru că cititorii de limbă rusă trebuie informaţi corect, echidistant, fără părtinire şi ură. Nu am nimic împotriva domnului BŢ, pe care îl cunosc doar din vederi. Nu cred că pot avea dreptate totală. Dar în polemică se naşte adevărul. Polemica corectă dă obiectivitate tratărilor unor fenomene cu care ne ciocnim aproape zilnic. Dacă în unele locuri nu am dreptate, dumnealui va replica. Dacă va crede necesar.

Al doilea moment foarte important: România, inclusiv Republica Moldova, are nevoie de raporturi prieteneşti cu Federaţia Rusă, de parteneriat, bazat pe corectitudine, respect reciproc a intereselor ţărilor noastre şi al cetăţenilor acestor ţări. Aceste relaţii pot fi întemeiate doar pe cunoaşterea reciprocă şi corectă a realităţilor şi pe recunoaşterea şi respectarea drepturilor, poziţiilor şi opiniilor fiecăruia. Iată de ce este important să se prezinte fenomenele în toată complexitatea lor, iar cel care le prezintă să fie echidistant şi imparţial.

Din punctul meu de vedere, dl BŢ, în calitatea dumnealui de autor, a ocupat o poziţie părtinitoare, scrie ceea ce vrea să citească doar o anumită categorie de cititori de limbă rusă. De aici şi nevoia de a analiza evenimentele din 5 august şi din alt punct de vedere.

Am scris trei din cele zece materiale planificate. Cel de-al doilea material, plasat pe portal pe data de 18 august şi întitulat „Bogdan Ţârdea despre musafiri, tătari şi ruşi” a stârnit interesul a 922 de cititori şi are 119 comentarii. Mulţumesc tuturor cititorilor blogului şi comentatorilor.

Însă, nu este greu de observat că comentariile sunt diferite. Fiecare autor aşteaptă o reacţie (pozitivă sau negativă) faţă de cele postate pe blog. Ce se întâmplă în realitate?

În realitate apar comentarii răutăcioase, denigratoare la adresa autorului, se lansează minciuni sfruntate. În cazul nostru comentariile sunt semnate de „umbrele” „Vasile Roibu”, „Ion”, „Gheorghe”, un oarecare „patria mea e moldova”, o oarecare „Ana C” [în răspunsurile mele am numit-o foarte gingaş „Anka C. Pulemiotciţa”, pulemiot însemnând mitralieră, pulemiotcic înseamnă mitralior, pulemiotciţa înseamnă mitralior-femeie, DEX-ul nu dă echivalentul în limba română. Realitatea sovietică, însă, a depăşit noţiunile militare tradiţionale: în timpul Războiului civil din Rusia multe femei bolşevice mitraliau oponenţii politici ai Puterii sovietice. Între ele, conform realităţilor, puternic amestecate cu mituri, unele devenite bancuri cunoscute de o parte din basarabeni, în divizia condusă de comandatul Armatei roşii Vasilii Ivanovici Ceapaev, alături de adjutantul lui Petika era una Anka, mitralioară de profesie; şi nu doar mitralioară… de profesie].

În 1991, după prăbuşirea URSS, am fost unul din primii care m-am adresat oficialilor de atunci cu propunerea desecretizării prin lege a arhivei KGB din Chişinău. Ideea promovată atunci a fost: accesul la dosarul personal. Atunci mi s-a spus că o parte din arhiva operativă a KGB a fost arsă chiar în curtea instituţiei, o altă parte – dusă cu autocarele la Tiraspol.

Am declarat că nu am colaborat sub nici o formă cu KGB. Din contra: am fost eu cel turnat şi supus profilacticii. Atunci când minciunile au fost tipărite într-un ziar, am acţionat autorul în judecată, am trecut toate instanţele naţionale şi am obţinut câştig de cauză la CEDO. Important este nu că doar am câştigat procesul în instanţe. Important este că NU EXISTĂ ÎN NATURĂ dovezi cum că aşi fi colaborat cu KGB.

În ciuda acestor adevăruri, Anka Pulemiotciţa, de exemplu, plasează sistematic minciuni cu scopul intimidării, denigrării, ştirbirii autorităţii subsemnatului. În ciuda replicilor date, ea (sau el) continuă această practică, aplicată cândva de Goebbels, dar şi de bolşevici: minte, minte, minte că până la urmă ceva va rămâne în memoria oamenilor; cineva a citit ceva, cândva, undeva rău despre cutare sau cutare.

În plus, este atinsă demnitatea şi onoarea autorului. Şi asta când stai şi te gândeşti că ai o anumită poziţie în societate, că ai studenţi, masteranzi, doctoranzi etc. Dacă aceste fapte ar fi fost tipărite pe hârtie (ziar) atunci nu este greu să acţionezi ziarul în judecată pentru a cere despăgubiri morale. Aici, însă, este un alt domeniu, cel electronic.

            Iată care sunt gândurile mele:

A scris dl Constantin Tănase, proaspătul Laureat al Premiului Naţional (felicitări, Maestre!) despre necesitatea adoptării Legii Lustraţiei[1] referitoare la agentura secretă şi a satrapilor regimului comunist al lui V. Voronin.

În ciuda faptului că, în 2001, PCRM a venit pe cale legală la putere, la scurt timp s-a instaurat un regim autoritar cu foarte multe trăsături totalitariste. Amintiţi-vă: mulţi experţi au constatat uzurparea puterii de către Voronin; pe timpul regimului lui a fost interzisă presa liberă, mulţi oameni nevinovaţi au făcut puşcărie la indicaţiile lui personale, astfel justiţia fiind subordonată ambiţiilor politice. În fruntea SIS a fost plasat Artur Reşetnicov, presa scria – este nepotul lui Voronin. Tot atunci s-a consolidat un sistem de informatori secreţi care au denunţat persoanele cu vederi democratice etc., etc.

Un moment important: PCRM a speculat cu neruşinare opţiunile majorităţii oamenilor din RM de a se vedea integraţi în UE, a mimat acea „integrare”, pentru ca în realitate să ne aflăm exact acolo, unde eram în 2001. Din acest punct de vedere, PCRM a eşuat politic.

Dar nu asta e problema. Problema e că slugile fidele ale PCRM îşi fac lucrul în continuare: spionează şi toarnă, toarnă, toarnă… Atacă persoanele cu viziuni democratice, pro-europene, pro-occidentale, pro-NATO, pro-româneşti. Şi atacă, şi atacă, şi atacă…

Camuflându-se în mari „apărători” ai „statalităţii”, o fac pe patrioţii moldoveni, ostili la tot ce este naţional (adică, românesc) şi se ascund, bine-mersi, în spatele unor pseudonime. Iată de ce consider că Legea Lustraţiei trebuie să se refere la structurile KGB, la deconspirarea obligatorie a agenturii secrete a PCRM, a foştilor satrapi comunişti, „transformaţi” peste noapte în „lideri de opinie”[2], care continuă să zăpăcească lumea.

În plus, consider, că Legea Lustraţiei trebuie să ocrotească autorii materialelor, postate pe portaluri de ştiri, de atacuri scârboase, venite din partea unor anonimi, specializaţi în turnare de zoi. Astfel, de exemplu, în cazul Anei Pulemiotciţa, doamna/domnul tirajează inepţii de îngheaţă apele. Îi scriu frumos, civilizat, că e bine să fie politicoasă, să reflecteze scrierile din articolul publicat etc., la care dânsa / dânsul continuă să activeze în spiritul propagandei bolşevice sau naziste.

În aşa caz, propun (şi voi insista în cadrul conducerii PL a discuţiei proiectului de Lege a Lustraţiei) ca Legea să permită autorilor să se adreseze SIS (sau organelor abilitate) cu cererea de a depista elementele huliganice de pe Internet. Astfel ştim că Anka Pulemiotciţa a trimis mesajele ei scârboase de pe adresa gradanescu @yahoo.com 77.89.247.102; şi de la o altă adresă: 93.116.218.130. Având aceste date (dar şi fără ele) petiţionarul împreună cu organele abilitate de Lege, să poată depista denigratorul pentru a-l cunoaşte şi a-l trage la răspundere.

Aşa va fi corect. Pentru că demult am observat: orice subiect ai aborda, fie chiar despre viaţa pe Marte, există un laborator de „ultra-patrioţi” ce ne umilesc şi încearcă să ne intimideze, să ne limiteze dreptul la libera exprimare, să ne compromită cu orice preţ.

Să nu uităm nici o secundă: defăimarea, ridicularizarea, împroşcarea cu noroi a intelectualităţii patriotice este una din metodele de înfrângere a rezistenţei unui popor de către puterile interesate. Asta urmăresc anonimii noştri „ultra-patrioţi”, moldoveniştii de peşteră.

            Concluzie:

Legea Lustraţiei ar trebui să condamne crimele comunismului, regimul totalitar de ocupaţie, să scoată la iveală crimele comise şi autorii acelor crime, de la secretarii de partid comunist, la ofiţeri şi turnători KGB;

Să scoată la iveală agentura secretă şi satrapii PCRM, principala frână contemporană a progresului RM. Persoanelor, care au servit regimul voronian, să li se interzică, de exemplu, apariţia la televiziuni timp de 10 ani; redactorii-şefi ai unor periodice de la Chişinău şi alte localităţi, care au slujit fără preget cauza comunistă să fie scoşi din funcţii, în locul lor să fie alese alte persoane, cu viziuni democratice.

Legea să aibă în vedere presa (tipărită pe hârtie şi online) care să ocrotească demnitatea şi onoare autorilor prin permisiunea de a depista anonimii care toarnă zoi cu nemiluita în capul acelor autori.

Da, pseudonimele să rămână; cei ce se ascund în spatele pseudonimelor să discute subiectul abordat, da nu să comită atacuri nefondate la persoană, iar persoana vizată să nu poată să răspundă adecvat.

Legea Lustraţiei ar trebui să însănătoşească real viaţa publică în Republica Moldova.

Legea Lustraţiei trebuie să ofere condiţii egale pe portalurile de ştiri.

Dacă autorul cunoscut al textului va fi protejat de Lege, vă asigur că mult mai mulţi oameni de ştiinţă şi cultură s-ar implica activ în acest domeniu. Altfel, la ce bun? Nu reuşeşti să plasezi un material, imediat „sar” „roibu”, „patria mea e moldova”, „ion”, „gheorghe”, „anka pulemiotciţa” şi altă gunoişte anonimă.

Da poate unii din ei sunt bolnavi mintal şi nu ar trebui admişi pe Internet?

Să auzim de bine şi de aprobarea Legii Lustraţiei (cu propunerile formulate de mine).

            O, ce bucurie va cuprinde RM![3]

 

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria” vicepreşedinte Pl.

20 august 2012.