Găgăuzii vor reprima libertatea de exprimare a moldovenilor

Stimaţi cititori,

Găgăuzii de astăzi sunt descendenţii unei poporaţii turanice – oguzii – originari din stepele Volgăi, stabiliţi pe teritoriul Bulgariei de astăzi. Ei vorbesc un dialect al limbii turce, iar strămoşii lor au acceptat creştinismul.

Ruşii îi considerau mult timp bulgari turcizaţi. În anii războiului ruso-otoman din anii 1806-1812 găgăuzii o făceau pe partizanii, pricinuind anumite neplăceri consângenilor lor, dar de altă religie. La un moment, această activitate pro-rusească a găgăuzilor i-a supărat rău pe turci: o parte din găgăuzi a fost masacrată, centrul lor administrativ – distrus. Atunci ruşii s-au gândit să-i salveze pe găgăuzi (suntem doar cu toţii creştini!), oferindu-le pământ la sudul Basarabiei.

Multe ar fi de scris, dar timpul nu ne permite. Un lucru esenţial ar trebui, totuşi, ştiut: în anii României întregite (1918-1940) găgăuzii au beneficiat de condiţii favorabile dezvoltării lor spirituale, culturale, economice, fapt falsificat astăzi de oficialii de la Comrat. Şi-i păcat.

Fără a intra în anumite detalii (deşi anume acolo se ascunde Necuratul!) amintesc cititorilor că forurile conducătoare ale Republicii Moldova (RM) au căzut de acord să constituie pe locurile populate compact de găgăuzi o Unitate teritorială administrativă – Găgăuzia.

Articolul 111 al Constituţiei RM stipulează clar statutul acestei formaţiuni, care este, citim în Legea fundamentală, „parte integrantă şi inalienabilă a Republicii Moldova”. Pământul, subsolul, apele, regnul vegetal şi cel animal, alte resurse naturale aflate pe teritoriul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia sunt proprietate a poporului RM şi constituie doar baza economică a Găgăuziei. Adică, găgăuzii se folosesc de ceea ce este al nostru, al tuturor cetăţenilor RM.

Acum, atenţie!

Pe data de 29 august 2012, „modestul” başcan al Găgăuziei Mihail Formuzal, alături de Stepan Topal – atenţie! – PRIMUL PREŞEDINTE AL REPUBLICII GĂGĂUZE, au înmânat unor membri ai comandoului de la Tiraspol, veniţi în Moldova în 1990, medalia „20 de ani ai REPUBLICII GĂGĂUZIA”.

Cum vă place, domnilor?

Proştii de noi ne luăm după buchea Constituţiei, considerând în naivitatea noastră că avem în RM o Unitate teritorială administrativă, oferită găgăuzilor pentru dezvoltarea lor culturală, pentru o mai bună colaborare cu turcii în diverse planuri etc. Dar în zădar! Oricât nu ai hrăni lupul, el tot în pădure se trage.

Ce citim mai nou?

Citim că mişcarea „Găgăuzia unitară” intenţionează să contracareze acţiunile unioniştilor. Şi nu oricum, ci DRASTIC [намерены жёстко противостоять]. „Drastic” însemnând, probabil, ceva mai dur decât la Bălţi: dacă acolo, la Bălţi, găgăuzii au aruncat în moldoveni cu ouă de găină, pietre şi petarde, aici, la Chişinău cu ce oare vor arunca în noi, cu grenade lacrimogene, cu ce?

Acum, în încheiere, câteva întrebări adresate CUI? Lui V. Filat? Lui N. Timofti?

Oare SIS-ul moldovenesc nu a putut afla că se bate o medalie comemorativă tendenţioasă şi care atinge demnitatea de stat a RM? Dacă a aflat, de ce nimeni din oficialii noştri nu l-a tras de mânecă pe Formuzal, în sensul că nu face bine ceea ce face?

Nu s-a ştiut oare că Formuzal şi echipa lui de susţinători vor oferi această medalie în prezenţa altui preşedinte al RM (e adevărat, deocamdată nerecunoscut) Evghenii Şevciuk unor membri ai comandourilor ce au luptat împotriva RM?

De când oare Găgăuzia este REPUBLICA GĂGĂUZIA în frunte cu un PREŞEDINTE (PREZIDENT)?

Recunoaşte oare dl Formuzal prevederile Constituţiei RM, care asigură dreptul cetăţenilor la libera exprimare, manifestată inclusiv prin marşuri? Cine-i permite să contracareze libertatea de exprimare a altor cetăţeni ai RM?

Conducerea de la Chişinău, are oare pârghii de a stăvili agresiunea fără precedent a başcanului de la Comrat?

Da noi, ăştilalţi, putem noi oare cel puţin să ne adunăm pentru a discuta ce se întâmplă cu noi şi republica asta a noastră?

Dacă-i trădare – trădare să fie, dar să ştim şi noi!

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedintele INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.

3 septembrie 2012

 

Cuvinte cheie: Republica Moldova, UTA Găgăuzia.

Lasă un răspuns

Arhiva