Aşa se întâmplă în istorie: câteodată popoarele sunt puse la grea încercare. Probabil, nu există pe lume un popor, care să nu se fi implicat în război, ofensiv sau defensiv. Aşa s-a întâmplat cu mai multe popoare ale fostei URSS la destrămarea Imperiului sovietic: azerii şi armenii în războiul pentru Carabahul de Munte; azerii şi ruşii în evenimentele din Baku; lituanienii şi ruşii în evenimentele sângeroase din Vilnus. Şi noi, românii basarabeni, am fost atraşi într-un război, numit, probabil impropriu – „Războiul de pe Nistru”. De fapt a fost un război nedeclarat al Federaţiei Ruse împotriva statului Republica Moldova. În iureşul evenimentelor, ce se derulează deosebit de rapid, „scapă” multe lucruri, referitoare la „actorii” principali, dar şi la cei „secundari”, la cei mulţi, chemaţi sub arme. Dar totul are un sfârşit, mai mult sau mai puţin fericit. Vine momentul rememorării celor întâmplate, analizei „la rece” a ceea ce s-a întâmplat, căutării răspunsului la întrebarea de ce s-a realizat aşa şi nu altfel, cine şi ce a zis sau a făcut. Sau a zis, dar nu a făcut.

Este şi cazul generalului Ion Costaş. În 2011 domnia sa a lansat volumul „Dni zatmenia. Hronica neobiavlennoi voinî [„Zilele din timpul eclipsei. Cronica unui război nedeclarat”]. Atunci, dar şi mai apoi, autorul a fost întrebat nu o singură dată: de ce în limba rusă? În rezultatul unui efort susţinut, generalul I. Costaş a asigurat traducerea cărţii în limba română şi publicare acesteia la prestigioasa editură RAO de la Bucureşti.

Monografia are titlul „Transnistria. 1989-1992. Cronica unui război nedeclarat”[1], iar sub titlul cărţii autorul a scris următoarele cuvinte: „Dedicată celor căzuşi în luptele pentru integritatea Republicii Moldova” (p. 3). Cartea are o Prefaţă, 40 capitole (p. 9-542), Anexe (p. 543-658).

Autorul cărţii a analizat situaţia URSS pe finalul existenţei acesteia ca Imperiu multinaţional, raporturile Centru-republici unionale, în special – RSS Moldova. Sunt expuse evenimentele din anul 1989: asaltul şi apărarea clădirii Ministerului Afacerilor Interne, ministru fiind Vladimir Voronin; alegerile în primul Parlament (1990). Fiind în funcţii importante de stat, autorul cărţii a cunoscut, nu din auzite, ci din contacte directe, oameni de la conducerea RM, pe care îi prezintă în capitolul 6 – „Elita Moldovei, aşa cum este ea” (p. 69-83).

Dl general I. Costaş scrie despre restructurarea MAI; câteva capitole sunt consacrate conflictului Chişinău-Comrat (1990), un capitol – conflictului lui Mircea Druc cu Mircea Snegur (p. 193-201), următorul fiind „Demisia prim-ministrului” (p. 202-212). Cronologic urmează 19 august 1991 – ziua declanşării unui puci anti-Gorbaciov, organizat de forţe ortodox-staliniste, dar respins de forţele democratice, conduse de Boris Elţîn. Autorul studiază aceste evenimente deosebite, cu urmări importante pentru destinul popoarelor URSS: „Sfârşitul URSS”, „Lukianov – naşul autoproclamatei RMN”, „Hăituirea lui Smirnov” – sunt titlurile următoarelor capitole ale cărţii. Sunt deosebit de interesante capitolele consacrate desfăşurării războiului propriu-zis: capitolul 31 „Particularităţile războiului în stil moldovenesc”, capitolul următor – „Trădătorii şi trădarea” (p. 409-422).

Citez: „Din surse de încredere a fost obţinută informaţia potrivit căreia deputatul din Parlament, P., transmite, în mod regulat, telefonic, Statului-major al gărzii [forţă militară a separatiştilor tiraspoleni – A.P.], din satul Parcani, date confidenţiale privind activitatea comisiei parlamentare, deciziile propuse, vizitele specialiştilor din România în vederea acordării sprijinului în soluţionarea unor probleme concrete. De-asemenea, s-a raportat despre starea social-economică a Republicii, a Chişinăului, despre starea de spirit din înaltele eşaloane ale puterii…”

Astfel, partea adversă (Tiraspolul, dar şi Moscova) avea informatorii săi („coloana a V-a”) în organele de conducere ale RM, altfel spus – trădători „clasici”, care pentru bani vindeau interesele de stat ale RM. Dar nu numai: în urma „scurgerii” informaţiilor partea adversă ştia ce manevre făceau forţele militare constituţionale ale RM şi-i omora pe patrioţii noştri.

Asta cum s-ar zice – „trădări mărunte”. Este, însă, şi „Trădarea comandantului suprem” (capitolul 36, p. 473-490). Citiţi şi cutremuraţi-vă! Întrebare: altul să fi fost în locul lui, făcea altfel sau tot aşa? Sunt convins: să fi fost dl general Ion Costaş sau dl general Anton Gamurari ar fi fost altfel. De ce n-au fost ei? Pentru că aşa este poporul nostru: alege conducerea după chipul şi asemănarea sa. După care, când pierde cu astfel de conducători, inclusiv – sute de vieţi omeneşti -, plânge şi iartă. Şi chiar îi plânge de milă, celui, pe care îl iartă… După lectura acestor pagini eşti cuprins de un sentiment de scârbă amestecată cu lehamite…

Ultimele capitole: „Moldova între Est şi Vest” şi „1992-2010: ce am realizat”. Autorul consideră cum că RM este „un cap de pod pentru expansiunea Occidentului spre Est şi a Rusiei în Balcani” (p. 520; este subtitlul capitolului 19). Că Basarabia a fost un cap de pod de expansiune a URSS în Balcani este demonstrat istoriceşte. Cum, însă, RM a devenit un cap de pod pentru „expansiunea” Occidentului spre Est rămâne un mister. Dl general nu dezvăluie această declaraţie curioasă. Asta pentru că dacă tot vorbim de ieşirea noastră de sub dominaţia rusească, cum oare o putem face dacă nu cu ajutorul Occidentului, cu ajutorul României – partea a Occidentului (membră a UE şi NATO)? Ceva nu se leagă, domnule general.

Anexe: cronica evenimentelor din anii 1989-1992; lista deputaţilor în Sovietul Suprem al Republicii Moldova, 1990; componenţa guvernelor RM în perioada 10 ianuarie 1990 – 1 iulie 1992, decizii ale forurilor supreme, note informative desecretizate, extras din Jurnalul de lucru al lui Anatolii Lukianov [interesant: I. V. Blohin, Ahromeev, Muntean (p. 586; Muntean care? Mihail? conferenţiar la Conservatorul de Muzică – A.P.); „Gorbaciov despre Moldova”, la 21 februarie 1991, între 13:00 şi 13:25 etc.] şi altele – multe, inedite, interesante, folositoare.

*   *   *

Despre lansarea la Bucureşti, la 8 noiembrie 2012, a cărţii dlui general Ion Costaş am scris deja[2]; doamna Elena Tamazlâcaru a publicat de asemenea un articol referitor la evenimentul din Sala „Carol I” al BCU din Bucureşti[3].

*   *   *

Pe data de 15 noiembrie 2012, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Naţionale a R. Moldova, a avut loc lansarea la Chişinău a cărţii nominalizate[4].

Sala a fost arhiplină. Mulţi ziarişti TV, Radio, din presa scrisă. Moderator – dl Nicolae Dabija, redactor şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”. Despre autor şi locul şi rolul cărţii lansare au vorbit dnii Nicolae Dabija, Ovidiu Enculescu, editor RAO, Bucureşti, Mihai Cimpoi, Ion Ungureanu, Anton Gamurari, Anatol Ţăranu, Anton Moraru, Alexandru Moraru, Spiridon Vangheli, Igor Cutie, Gheorghe Răileanu, Gheorghe Mârzenco, Valeriu Cibotaru, Ion Costaş.

Şi subsemnatul: despre importanţa monografiei, în care autorul publică memorii inedite (prin asta cartea are doar de câştigat); despre frontiera de est a RM care coincide cu frontiera ex-RSSM cu Ucraina, graniţă, recunoscută de Marile Puteri, apărată de vitejii noştri ostaşi în Războiul din 1992, şi pe care, unele voci publice încearcă s-o treacă „pe Nistru”; despre trădătorii de neam, care în RM, pe metru pătrat, sunt cu mult mai mulţi decât la alte popoare.  Volumul cărţii, am zis în încheiere, nu trebuie să sperie. Ea se citeşte cu uşor, fiindcă a fost scrisă cu pasiune şi dăruire de autor.

Încă odată: felicitări autorului şi rezistenţă la critici. Care, bineînţeles, vor apărea.

În imagini: secvenţe din cadrul lansării cărţii dlui general Ion Costaş.

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”

25 noiembrie 2012.

Cuvinte cheie: războiul ruso-moldav, separatism, eroism, trădare.