Natalia Alexeevna Narociniţcaia (NN) este o personalitate bine cunoscută nu doar în Federaţia Rusă (FR). NN este doctor habilitat în ştiinţe istorice, om politic (deputat în Duma de Stat a FR în 2003-2007, persoana de încredere a lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale din 2012), politolog. A fost membră a Comisiei de contracarare a încercărilor de falsificare a istoriei în detrimentul intereselor Rusiei (2009-2012, preşedinte fiind Dm. Medvedev). Preşedinte al acestei Comisii a fost Serghei Narâşkin, care a menţionat, între altele, că scopul Comisiei este de a conchide care „fapte sau evenimente istorice falsificate prejudiciază interesele Rusiei”[1].

Decretul prezidenţial şi înfiinţarea Comisiei au fost criticate convingător de istorici din FR şi din afara graniţelor Rusiei. Şi pe bună dreptate: nu poate o comisie, oricât de competentă ar fi, să constate obiectiv ce concluzii ale unor studii istorice servesc interesele FR şi care concluzii nu servesc acele interese. Asta pentru că faptele şi evenimentele istorice sunt obiective, pe când interpretările sunt subiective, diferite. Iar dreptul istoricului de a-şi expune punctul de vedere asupra obiectului studiului lui se încadrează în drepturile fundamentale ale omului la libera exprimare, garantate de Constituţia FR, dar şi a tuturor Constituţiilor ţărilor civilizate.

Astfel, această comisie şi-a încetat existenţa.

Doamna NN a întemeiat şi conduce Fundaţia „Perspectiva istorică”. Iată de ce nu este lipsită de interes lectura eseului istorico-politologic, întitulat „Pentru ce şi împotriva cui am luptat”[2]. Eseul a fost publicat în 2005, tirajul fiind de 27 000 exemplare. În 2012 a fost tipărit din nou cu un tiraj „modest” de 2 500 exemplare.

Broşura dnei NN este scrisă de pe poziţia patriotului rus, creştin ortodox, care consideră că Patria (rus.: Otecestvo)[3] este un Dar al lui Dumnezeu, este ceva sfânt; NN face trimitere la Biblie, la cuvintele Apostolului Pavel referitoare la patrie (otecestvo, p. 13).

Autoarea se pronunţă categoric împotriva valorilor liberale şi critică vehement opiniile exprimate de autori occidentali, dar şi de istorici ruşi post-sovietici. În general, broşura este redactată împotriva încercărilor de a trata altfel istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Alte poziţii, decât cele, pe care le consideră autoarea ca fiind corecte, sunt tratate de NN ca încercări de a umili FR şi de a ştirbi interesele acesteia. Ceea ce este absolut greşit. Autoarea „uită” că victoria asupra Germaniei naziste a obţinut-o URSS, alături de marii ei Aliaţi (dar, NB!: URSS care astăzi nu există), iar FR din decembrie 2012 nu este URSS din mai 1945. A critica conducerea URSS nu înseamnă deloc atingerea intereselor de astăzi ale FR. Cu atât mai mult, cu cât istoricii îşi fac meseria, căutând şi găsind noi mărturii ale Conflagraţiei, tăinuite cu vehemenţă de persoane oficiale.

Autoarea consideră că istoricii occidentali îl scutesc de critici pe V. Lenin şi-l critică dur pe I. Stalin. De ce? Pentru că, în opinia NN, V. Lenin a fost omul „occidentului”, a promovat o politică de dezmembrare a fostului Imperiu ţarist, ceea ce a convenit Occidentului. În schimb I. Stalin a promovat o politică de „readucere” a pământurilor pierdute (de Lenin), o politică de mare putere, capabilă să se opună Occidentului, ceea ce ultimului nu-i convine.

NN este convinsă că regimul politic al lui I. Stalin nu a fost criminal, el nu poate fi comparat în nici un caz cu cel condus de A. Hitler. Autoarea a supus unei critici vehemente studiul semnat de istoricul german Ernst Nolte „Războiul civil european”, tradus şi în limba română[4], în care autorul a încercat să demonstreze că cel de-al Doilea Război Mondial a fost de fapt un război civil european, început odată cu lovitura de stat bolşevică din noiembrie 1917 (p. 48).

NN critică vehement un volum de Istorie a Letoniei, cu o Prefaţă, semnată pe preşedintele acelei ţări (p. 24-25). Nu au scăpat de săgeţile critice ale doamnei NN nici istoricii polonezi; în general – polonezii, care – iată – nu sunt mulţumiţi de faptul că „au primit un dar de la Armata Roşie – Silezia [ceea ce constituie] 1/3 din teritoriul de astăzi al Poloniei” (p. 43). Autoarea repetă această teză de trei ori. Dar teza este absolut greşită. Asta pentru că URSS nu a dat Poloniei, ci, implicându-se, alături de Germania în război împotriva acestei ţări, la 17 septembrie 1939, a luat voievodatele de est ale Poloniei, faţă de care nu a avut până atunci pretenţii. Iar în privinţa Sileziei, doamna NN ar face bine să se documenteze, studiind discuţiile celor Trei Mari la Teheran (1943), în special fundamentala lucrare a lui W. Churchill, unde autorul scrie clar cum au fost rezolvate problemele viitoarelor frontiere ale Poloniei.

Broşura este îndreptată împotriva Occidentului (Marii Britanii, SUA, Franţei, Germaniei). Asta pentru că Occidentul nu i-a permis Rusiei să ajungă la Marea Mediterană. Asta pentru că, în opinia autoarei, confruntarea Est-vest nu a avut conotaţii politico-ideologice, ci de distrugere a Rusiei ca stat, de ciopârţire a ei pe cât de mult posibil. Asta pentru că, în opinia greşită a dnei NN, Occidentul doarme şi visează cum să nimicească FR.

Broşura include câteva documente (p. 88-96), referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial.

Concluzie: autoarea este în căutarea unei poziţii patriotice, ce ar consolida societatea rusă. În opinia autoarei, asta ar fi idolatrizarea URSS staliniste, făcându-se abstracţie de gravele crime, comise de regimul bolşevico-stalinist împotriva popoarelor URSS, dar şi a celor din Europa. În schimb, din punctul de vedere al NN, Stalin şi anturajul său au consolidat un stat mare şi puternic (rus.: derjavu), au eliberat popoarele Europei de ocupaţia nazistă, fapt pentru care aceste popoare trebuie să fie veşnic recunoscătoare.

Recunoscătoare cui? URSS. Da, URSS! Cu precizarea: URSS nu există, iar FR nu este URSS. În plus, dna NN nu trebuie să uite ce-a mai adus cu sine regimul stalinist şi a impus popoarelor „eliberate”.

Şi încă ceva. Să nu fie cu supărare: cel puţin din lectura broşurii devine clar că dna NN nu este la curent cu noile studii ale colegilor noştri istorici din FR. Sau, studiile, referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial au evoluat enorm. Nu toate, dar sunt lucrări excelente ale unor distinşi istorici ruşi, lucrări ce ar face cinste oricărei istoriografii occidentale. Exemple sunt multe, dar mă refer doar la o carte. O culegere de studii, între care, din punctul meu de vedere – a fost inclusă cea mai bună, excelentă, analiză a Pactului Ribbentrop-Molotov (pe care o voi prezenta în zilele următoare pe acest blog). Cartea se numeşte: „Cum Stalin a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial. Victor Suvorov are dreptate!”[5]. Dacă ceva mai devreme istoricii considerau că Stalin a instigat la cel de-al Doilea Război Mondial, iată că specialiştii de forţă ai FR demonstrează (nu întreabă, ci afirmă cu tărie!) că anume Stalin a declanşat cea mai mare conflagraţie a omenirii.

Noi să auzim doar de bine!

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL

13 decembrie 2012