Autorul memoriilor a descris lungile şi chinuitoarele zile ale foametei, provocate de regimul comunist de ocupaţie (1946-1947) din RSSM. Din cele relatate, conchidem că familia Vasiliev a supravieţuit datorită ajutorului alimentar, oferit de bunelul autorului din Molovata, ajutorului oferit de alte rude şi datorită eforturilor supraomeneşti ale membrilor familiei de a învinge foamea.

Nu a trecut mult timp şi familia Vasilie a fost lovită din nou de o altă nenorocire: o nouă deportare în Siberia. Autorul memoriilor scrie că sora lui mai mare, Nadejda, se căsătorise cu un veteran al războiului, Profir Stavinschi, şi era în aşteptarea primului lor copil. În cadrul familiei se considera, că dacă soţul este un erou al războiului antihitlerist, iar soţia acestuia este gravidă în ultima lună, Statul sovietic îi va lăsa în pace. Nu a fost să fie! În noaptea de la 12 spre 13 iunie 1949 oameni înarmaţi (militari) au intrat în casa bunelului domnului Boris Vasiliev, fiind în căutarea mamei lui Boris, Maria. Negăsind-o în casă, l-au ridicat pe Boris şi l-au dus la primărie (consiliul sătesc). Iată ce mărturiseşte dl Boris Vasiliev: „Când am intrat, mai n-am leşinat… Mă temeam să deschid ochii… Nu! Nu!… Dumnezeule! Nu-i adevărat ce văd! Nu se poate! Nu se poate!… Mă duc eu, numai nu ea!… Pe un taburet, cu pântecele la gură, şedea sora mea Nadia, arestată. N-am mai văzut până atunci ca unei femei însărcinate, care n-are voie să-şi deranjeze pruncul, să-i curgă lacrimile întruna, necontenit… Se uita la mine printre şiroaiele de lacrimi, şi nu spunea nimic… Nu se mişca, de parcă nici n-avea viaţă.” (p. 290-291). Când Maria Vasiliev a aflat că fiica ei Nadejda a fost arestată, a venit la autorităţile bolşevice, sperând s-o înlocuiască (p. 294). Boris a reuşit să evadeze din ghearele NKVD, să se ascundă şi, astfel, să evite cea de-a doua deportare, iar cele două femei, mama şi fiica, au fost întemniţate.

Din povestirea dlui Boris Vasiliev aflăm că mama şi sora lui n-au fost deportate în cadrul „valului”, ci închise în temniţa de la Orhei, după care, la 11 septembrie 1949, sora Nadejda a fost transportată la închisoarea din Chişinău, apoi deportată (p. 313), iar mama lui a fost un timp în lagărul de muncă pentru femei din RSSM, numit în bătaie de joc „Valea norocului” (p. 322), iar mai târziu – a fost şi dânsa deportată în regiunea Tiumen (p. 338). De la autor mai aflăm, că în acele condiţii de coşmar ale Gulagului stalinist, soră-sa a pierdut copilul (în puşcăria din Chişinău, p. 338). Din documentele anexate la sfârşitul cărţii deducem că Maria Vasiliev şi Nadejda Stavinschi au fost condamnate şi trimise în Siberia pentru evadarea din locul de detenţie în 1946.

Din 1949 membrii familiei Vasiliev au mers pe căi diferite. Eroul „liric” al cărţii, memorialistul Boris Vasiliev, a absolvit Şcoala pedagogică din Orhei, s-a căsătorit cu o colegă de şcoală, Alexandra Petică, originară din satul Sărătenii Vechi, tinerii însurăţei au început munca pedagogică în satul Pogăneşti (atunci raionul Cărpineni); la scurt timp Boris a fost mobilizat în Armata sovietică, în care a absolvit Şcoala militară din Gomel (Bielorusia), specialitatea radionavigaţie şi repartizat în Regimentul special a Guvernului URSS (Moscova). A devenit membru al ULCT (Uniunea leninistă comunistă a tineretului din URSS), primind diplome de merit (vezi imagini, p. 375).

Am scris în prima parte că nu voi corecta micile erori, greşeli factologice sau inexactităţi ale autorului cărţii. Una, însă, mă văd obligat s-o fac. La p. 391 autorul scrie despre fiul dictatorului Iosif Stalin, aviator militar, Vasili, care „acum, cu numele de familie schimbat în Vasiliev, putrezea în cea mai îngrozitoare puşcărie din Kazan…” (p. 391).

În realitate, sub numele de Vasili P. Vasiliev, fiul lui Stalin a fost în puşcăria din oraşul Vladimir, numită „Vladimirschii Ţertral”. Nu, nu „putrezea” aici, ci lucra în calitate de strungar, supra-împlinea planul de producţie. A fost eliberat din puşcărie în 1960. I s-a interzis să locuiască în Moscova şi Georgia şi să poarte numele „Stalin”. În ianuarie 1962 a primit paşaportul cu numele Djugaşvili şi a trăit în oraşul Kazani, unde a şi murit de beţie (am scris ceva mai sus despre asta).

Sunt interesante detaliile, oferite de autor, referitoare la scriitorul Alexandr Fadeev, preşedintele Uniunii scriitorilor din URSS, care s-a sinucis (392-393).

Fiind bun militar, dl Boris Vasiliev a beneficiat de un concediu de zece zile. Venind acasă, în Molovata, la casa bunelului, surpriză! A întâlnit-o pe mama şi sora sa Nadejda, revenite din Siberia.

Urmează un set de documente în facsimil din dosarul familiei Vasiliev. Unele din ele sunt tipărite citeţ, altele nu pot fi descifrate. Este important ca aceste documente (şi altele, dacă mai există) să fie traduse în limba română şi comentariile să fie făcute exact la subiect. De lucru mai este…

Ce este interesant?

Aflăm din carte:

Romeo Vanica, membrul formaţie „Mondial”, autorul nemuritorului cântec „De va veni la tine vântul…”  este verişor cu Boris Vasiliev (p. 395);

Feciorul, Veaceslav Vasiliev, pasionat de muzică, este verişor cu Boris Focşa, actualul ministru al Culturii din RM (p. 82);

Dan Bălan, cel care „a dus faima Neamului Românesc din Basarabia în întreaga lume”, îndeplinind unul din visele autorului din surghiunul siberian şi care l-a motivat să scrie cartea prezentată (vezi coperta, p. 4) este chiar nepotul domnului Boris Vasiliev, fiul Tanti Ludmila, prezentatoare emisiunii „Noapte bună, copii”.

Mai aflăm, dar nu din carte, ci din presă, că Mihai Balan, seful SIS din RM, este ginerele domnului Boris Vasiliev, tatăl lui Dan Bălan.

Pe cei care încă nu au reuşit să citească memoriile domnului Boris Vasiliev îi sfătui s-o facă. Nu vor regreta.

În imagini (din cartea dlui Boris Vasiliev):

Sus: Călăraşi, RSSM. O demonstraţie din anii stalinismului. Sub portretul lui Vladimir Lenin (stânga) e scris: “Lenin este drapelul nostru, puterea şi arma”, iar sub imaginea lui Iosif Salin e scris: “Stalin înseamnă pace” (p. 333).

Jos: este facsimilul unui Angajament, impus cu forţa de autorităţile locale, pe data de 15 august 1941, Mariei Vasilieva. Documentul demonstrează că nominalizata Maria Vasilieva nu are dreptul să părăsească Sovhozul Razdolie (în traducere înseamnă “Libertate”; Câtă făţărnicie!) din raionul Armizon, regiunea Omsk, nici chiar temporar, timp de 20 de ani, de la 11 iunie 1941 până la 11 iunie 1961.

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”

8 ianuarie 2013