Stimaţi prieteni,

La sfârşitul lunii decembrie 2012 am scos de sub tipar nr. 3 al revistei Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”. Revista a fost parţial repartizată specialiştilor, parţial – scoasă de vânzare publicului larg cititor.

Vă vom fi foarte recunoscători dacă veţi putea cumpăra această revistă, publicată pe baza unor investiţii particulare. O parte din banii adunaţi vor fi direcţionaţi spre următorul număr al revistei, pregătit deja pentru tipar. Revista poate fi cumpărată la chioşcurile USM şi în reţeaua de librării „Cartea”. Preţul revistei – 65 lei + adausurile comerciale.

Ne bucură faptul că revista a intrat deja în vizorul specialiştilor în materie. Astfel, distinsul istoric Anton MORARU, prof. uni., dr. hab., colaborator al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, a avut amabilitatea de a face o prezentare a revistei noastre în săptămânalul „Literatura şi Arta” de astăzi, 14 februarie 2013.

Cu permisiunea autorului publicăm mai jos textul prezentării din „Literatura şi Arta”.

Îi mulţumim şi pe această cale domnului profesor pentru atenţia acordată INIS „ProMemoria” şi colectivului redacţional.

 Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

Preşedintele INIS „ProMemoria”

14 februarie 2013.

Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” ne-a adus o carte nouă

În condiţiile democratizării societăţii noastre, ştiinţa istorică a făcut un pas înainte în ceea ce priveşte cercetarea şi elucidarea unor noi probleme care prezintă un interes cultural, social şi ştiinţific. Despre aceasta ne vorbesc publicaţiile Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”, care funcţionează din 22 octombrie 2010. Acest centru ştiinţific este încadrat în organigrama Facultăţii de Istorie şi Filozofie a USM. Datorită activităţii organizatorice, grijii şi atenţiei din partea dr. hab. în istorie, prof. univ. Anatol Petrencu, acest Institut a elaborat o serie de lucrări actuale pentru societatea noastră. Nu demult a văzut lumina tiparului volumul II al revistei „ProMemoria” (2012, nr. 3, 304 pag.). În colegiul de redacţie al acesteia au fost incluşi cunoscuţi istorici din Republica Moldova (Anatol Petrencu, Ion Eremia, Igor Şarov, Eugen Sava, Valentin Tomuleţ), din România (academicianul Ioan Aurel Pop, profesorii universitari Ioan Bolovan, Gheorghe Buzatu, Ioan Chiper, Ovidiu Bozgan etc.), din Polonia (prof. Ilona Czamanska), Ucraina (prof. Stanislav Kulchyţky) şi Rusia (prof. Artiom Ulenean) şi alţii.

După structura sa, această carte conţine mai multe articole, studii, comunicări, documente, interviuri, dezbateri, recenzii şi note de lectură. Volumul prezentat se deschide cu articolul lui Valentin Tomuleţ: „Schimbări în structura socială şi impunerea fiscală a populaţiei Basarabiei în primele decenii după anexarea ei la Imperiul Rus” (p. 7-35). Autorul a arătat că ţarismul rus s-a ocupat de colonizarea forţată a ţinutului dintre Prut şi Nistru, a adus aici numeroase grupuri minoritare naţionale, precum bulgarii, găgăuzii, nemţii, ruşii, ucrainenii, evreii etc. (p. 23-35). Guvernul ţarist a repartizat noilor colonizatori peste 300 560 de desetine de pământ, inclusiv 172 122 de desetine au fost împărţite până în 1824 (p. 11). Astfel, ministrul de Finanţe E. F. Krankin a primit în Basarabia 30 000 de desetine: generalul A. M. Benkendorf, şeful poliţiei secrete politice – 28 000, contele Karl Nesselfrode – 10 000; generalul Ivan Sabaneev – 10 000 de desetine etc.

Pentru ştiinţa etnografică şi muzeografică prezintă un interes aparte studiul prezentat de către dr. în istorie, conf. univ. Ludmila Cojocaru: „Instituţia nănăşiei la românii din Basarabia” (p. 55-73). Autoarea a cercetat fundamental instituţia nănăşiei din Basarabia, a arătat întregul proces de apariţie, dezvoltare a tradiţiilor populare de nuntă, a descris rânduiala alegerii nănaşilor de cununie, însemnarea, împodobirea lor, organizarea nunţii, mesei mari, legătoarei, a subliniat rolul „nunului mare”, al „socrului mare”, al „socrului mic” etc. Această lucrare etnografică se bazează pe un vast material cules în satele Basarabiei, care este pus pentru prima dată în circuitul ştiinţific.

Un anumit aspect etnografic (obiceiurile înmormântării) găsim în articolul prezentat de către cunoscutul istoric dr. Alina Felea: „Epitaful în istoriografia românească, rusă, poloneză şi lituaniană” (p. 113-128). Pe de altă parte, savanţii din Polonia Ewa Kocoj, Pawel Lechowski, Kataryna Plebanczyk au descris cu lux de amănunte unele aspecte ale imaginilor vieţii nomade a ţiganilor, oglindite în colecţiile de artă poloneze din secolul XIX (p. 74-88).

În acest volum au fost, de asemenea, publicate unele articole care oglindesc represiunile comuniste în Basarabia. Conf. univ. dr. Lidia Pădureac (Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi) a prezentat un studiu de caz: represiunile comuniste din oraşul Bălţi în 1947-1949. In 1949 au fost deportate 185 de familii din cele 1370 de gospodării care funcţionau în acest oraş (p. 89-100).

Istoricul Nicolae Fustei a analizat „Deportările pe motive confesionale. Operaţia „Sever” din 1 aprilie 1951”. În acest an au fost deportate 723 de familii cu 2 724 de persoane (p. 101-112).

Istoricul Igor Cereteu ne prezintă un interviu cu doamna Măria Tofan din satul Drochia, care la 6 iulie 1949 a fost deportată cu familia sa în regiunea Tiumen a Rusiei (p. 227-233), iar savantul Sergiu Tabuncic a elucidat istoria lui Tudor Babcinschi din Şoldăneşti, care a fost o victimă a deportărilor staliniste (p. 234-252).

Pentru fiecare dintre cititorii noştri prezintă un interes aparte articolul academicianului Ioan Aurel Pop (Cluj-Napoca): „Românii şi România în Europa: între Occidentul latin şi Orientul bizantin” (p. 253-258). Autorul a redat unele concepţii ştiinţifice cu privire la etnogeneza poporului român, a subliniat că „românii au avut până relativ recent un dublu nume etnic (etnonim), unul dat lor de ei înşişi şi altul dat de străini. Denumirea proprie este „rumân” sau, de la umanism încoace, „român”, termen moştenit în limba română din latinescul „romanus” şi folosit de români pentru a se numi pe sine de la începutul existenţei lor ca popor” (p. 253). Însă vecinii românilor, bizantinii, maghiarii, germanii, slavii etc., le-au spus românilor „Walachen”, „olahok”, „ilac”, „vlahi”, „blaci”, „bolohi”, „volohi” etc. (p. 254). Noi trebuie să dezvoltăm conştiinţa fiecărui basarabean cu privire la denumirea corectă a tuturor românilor. Curentul cultural, spiritual, naţional românesc are astăzi un anumit privilegiu faţă de toate celelalte concepţii antiştiinţifice. Istoria ne obligă astăzi ca România şi Republica Moldova, ca al doilea stat românesc, să dezvolte legăturile cu Occidentul, cu structurile moderne europene, să depăşim trendul conservator comunist, paseist, letargic şi panslavist.

În volumul prezentat, de asemenea, au fost publicate diferite comunicări şi materiale avându-i ca autori pe Dan Taleş, Rodica Solovei, Angela Lisnic, Sofia Arseni, Tudor Candu, Alexandru Gorgan, Lidia Traianovschi, Denis Fabian, Dinu Poştarencu, Virgiliu Bârlădeanu etc.

În compartimentul „Documente” cititorul va găsi date statistice despre populaţia localităţilor româneşti de pe cursul inferior al Nistrului (Ion Chirtoagă) şi documentul privind activitatea contelui Pavel Dolgorukov, prezentat de către Vădim Guzun (p. 166-220).

În concluzie vom sublinia că această lucrare va fi de folos profesorilor de istorie, elevilor, studenţilor, tuturor acelora care se interesează de problemele actuale ale Istoriei românilor.

Anton MORARU, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală