Stimaţi prieteni,

În articolul de faţă am folosit abrevierea „MiG-24”, ceea ce înseamnă: Mi – Mihai; G – Ghimpu; 24 – atâţia ani acesta, chipurile, a luptat împotriva ruşilor şi comuniştilor.

Constat: câteva portaluri de ştiri, mai mulţi confraţi-bloggeri, unii analişti politici au pus în discuţie o temă care, în mod firesc, nu trebuia să ia naştere. Este vorba de declaraţiile iresponsabile ale lui MiG-24, referitoare la ministrul Apărării, care, cică, „trebuie să plătească pentru ce a făcut… Noi nu avem nevoie de miniştri cu pată”. Întrerup declaraţia lui MiG-24.

Divergenţele, care pot apărea între un şef de partid, ajuns la guvernare, şi un ministru, delegat de acest partid în guvern, se rezolvă în interiorul formaţiunii politice, şi nu public.

Nu sunt avocatul domnului Ministru. Cu atât mai mult, cu cât chiar dumnealui, pe data de 28 martie 2013, pe blogul său, a explicat foarte amănunţit, clar, convingător şi adevărat ceea ce s-a întâmplat (vezi: http://vox.publika.md/media/politica/este-legea-in-capul-mesei-in-republicamoldova-sau-nu-463451.html).

Nu intru în detalii. Doar atâta vreau să spun: în ziua de astăzi, a vinde armament, muniţii, părţi componente ale acestora, nu este acelaşi lucru cu a vinde la piaţă o deseatcă de ouă (adică 10 ouă). Este bine să cunoaştem: în RM este Comandant Suprem al Forţelor Militare care este superiorul ministrului Apărării şi fără acordul căruia nu pot fi vândute arme. Într-o republică parlamentară, cum este RM, există comisii, fără acceptul cărora nu pot fi realizate tranzacţii cu armament. Trebuie acceptul ministerului Afacerilor Externe, acceptul SIS, probabil – al celui de Interne etc. Verificările ulterioare au demonstrat că toate aceste aprobări au fost obţinute, că nu a fost comisă o ilegalitate, că vânzarea armamentului a fost realizată în interesul RM, al cetăţenilor acestui stat, în primul rând – al ostaşilor Armatei Naţionale.

Armamentul i-a fost vândut Armeniei, stat democrat şi prieten nouă, RM, şi nu unui regim terorist din Asia, Africa sau America Latină.

Pe noi, românii, ne leagă sute de ani de istorie comună cu armenii, stabiliţi aici. Să nu ştie, oare, MiG-24, de strada Armenească, de Biserica Armenească de lângă Centrul de Tineret „Gagarin”, de Centrul de cultură armeană din Chişinău? Parcă nu-mi vine a crede.

În urma tranzacţiei, a protestat oare cineva? Vreo ambasadă, cu sediul în capitala RM sau Erevan? N-am auzit. Pentru că asta ar fi fost scandal. Dar în realitate, vânzarea armamentului a fost o tranzacţie corectă, în folosul ambelor părţi, dar şi a comunităţii internaţionale; altfel spus – scandal nu a fost. De ce atunci inventezi, declari ceea ce nu a fost?

Ceva timp în urmă am vizitat Armenia – o ţară minunată, de o frumuseţe rară, cu oameni inimoşi şi care ne simpatizează, ne cunosc istoria (poate mai bine ca unii de-ai noştri); am şi prieteni de etnie armeană. După astfel de declaraţii iresponsabile ale lui MiG-24, cum să-i privesc în ochi?

Aşa dar, vânzarea armamentului către o ţară prietenă, democratică, a fost o tranzacţie corectă, în deplină conformitate cu legislaţia celor două state şi uzanţele internaţionale în acest domeniu. Nu a fost nici un scandal. Prin urmare – domnul ministru al Apărării Vitalie Marinuţa nu s-a compromis prin nimic şi nu are nici o pată. Nicăieri. Declaraţiile lui MiG-24 sunt neîntemeiate, absurde, spuse cu rea intenţie.

Stop! Cu rea sau bună intenţie? Depinde din ce unghi de vedere priveşti.

Dl MiG-24 spune [revin la citatul întrerupt ceva mai devreme]: „Nu ştiu deocamdată dacă Marinuţa va rămâne în partid. Este decizia dumnealui; poate o să găsească altă echipă, la care poate face ce vrea”. Închei citatul. La sfârşit MiG-24 spune că încă nu s-a gândit la persoana care îi va lua locul lui Marinuţa, dar acest loc ar putea fi ocupat de o femeie. Unii prezicători autohtoni chiar au încercat să identifice femeia ministru al Apărării. De exemplu, Corina Fusu sau Ana Guţu (vezi portalul de ştiri AVA).

Părerea mea: ambele sunt bune. Dar la locul lor. Asta pentru că nu pui un tractorist la muls vacile. Sau invers: o mulgătoare la cârma unui MTZ. Cel puţin aşa ne învaţă MiG-24. Dar nu asta este, deocamdată, problema.

Problema este PL, perspectivele acestuia. Cât de uşor dl MiG-24 se desparte de membrii de partid. El ca şi cum îi spune lui V. Marinuţa să părăsească PL, să adere la altă „echipă” (citeşte – partid); acolo ex-pelistul Marinuţa „poate face ce vrea”.

Cam de pe la vreo 15 ianuarie 2013 încoace dl MiG-24 a făcut atâtea declaraţii belicoase, dar nefondate, la adresa partenerilor de Alianţă, în special – PLDM, încât a stârnit o nemulţumire în societate, inclusiv în interiorul PL, parte a societăţii RM. [Întrebare: mai reprezintă oare dl MiG-24 românismul în RM?].

De aici problema clară pentru oricine: cum păstrezi cârma PL?

Până aici; mai departe subiectul mă depăşeşte.

Domnul ministru Vitalie Marinuţa, care este (vreau să cred – va fi ministrul Apărării RM) un bun manager, specialist, un om corect cu lumea dimprejur, îşi încheie articolul de pe blog cu întrebarea: „În prezent ce ne rămâne de făcut cu restul muniţiilor şi tehnicii de care nu mai avem nevoie? Cred că va trebui să le nimicim ori să le tăiem la fier uzat, inclusiv avioanele de vânătoare MIG-29. Nu cred că cineva va mai accepta să riște cu reputația sa în beneficiul Republicii Moldova. Unde-i mintea moldoveanului cea de pe urmă?”

La rândul meu, închei cu întrebarea: ce să facem cu MiG-24? Unde-i mintea moldoveanului cea de pe urmă? Unde-i locul intelectualului basarabean în faţa anticipatelor?

Mai revenim.

Să auzim doar de bine.

 Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”

31 martie 2013