PL: un vulcan activ, pe cale de a se stinge…
Stimaţi prieteni,
În ultimele zile, fără îndoială, opinia publică a fost acaparată de evenimentele desfăşurate în cadrul Partidului Liberal. Incidentul de ieri, din cadrul Filialei Dubăsari a PL, pus astăzi la dispoziţia consumatorilor de ştiri, pune capac, deocamdată, la conflictele dintre dl Mihai Ghimpu, liderul oficial al PL, şi reprezentanţii Grupului de reformare a PL.
Deocamdată nu se zăreşte sfârşitul disensiunii din sânul PL. Ca un vulcan activ, care emană lavă fierbinte în toate direcţiile, aşa şi reprezentanţii PL scot în vileag noi şi noi detalii, referitoare la modul de funcţionare al PL, la numirile făcute în importante posturi de conducere a RM.
Caracterul omului determină soarta lui personală. Iată, constatăm că caracterul omului determină nu doar soarta lui, ci şi a unei formaţiuni politice, care a putut, la timpul potrivit, să convingă alegătorii pentru a fi aleasă în Parlament. Aşa cum spunea Corina Fusu, „PL este „copilul” lui Mihai Ghimpu”. El l-a „născut”, el l-a crescut; cum este posibil oare ca Dorin Chirtoacă să preia conducerea PL. Deci, membrii Grupului de reformare, în opinia liderului PL, l-au trădat anume pe el, nu o cauză, un program, nişte principii etc. De aici şi furia uriaşă faţă de ei. Au dreptate acei comentatori care fac comparaţie între unele partide politice din RM şi SRL: liderii partidelor au „uitat” că un partid se clădeşte pe baza Programului, al Statutului; oamenii care împărtăşesc anumite opinii se grupează în jurul documentelor politice; bineînţeles, şi al liderilor. Iată, însă, în cazul PL liderul acestuia consideră că el este şi „programul”, şi „statutul” partidului, el vrea – „face” miniştri, generali, şefi etc., nu vrea – nu face.
Fără nici o îndoială, dl Mihai Ghimpu este personal responsabil de criza declanşată în PL, de scindare partidului şi de perspectivele sumbre ale acestuia.
Consider că poziţia Grupului de reformare a PL este absolut justă în probleme perspectivei integrării RM în UE. Cum putem noi oare să-i dăm dreptate lui M. Ghimpu atunci, când acesta încearcă să justifice ideea, cum că e bine să vină PCRM la guvernare timp de 15-20 de ani, după care să revină PL şi să ne integreze în UE? Cum poate oare un lider al unui partid să netezească „teoretic”, dar – observăm – şi practic, venirea la putere a unei formaţiuni de extrema stânga, care deschis pledează pentru unirea RM la Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan? Nu este oare aceasta o trădare adevărată din partea lui Ghimpu a propriului program de partid, a colegilor de partid, dar şi a cetăţenilor, care au sperat în onestitatea şi sinceritatea PL?
Iată de ce, poziţia noastră, a celor ce dorim o perspectivă europeană pentru RM, trebuie să fie de susţinere totală a reprezentanţilor Grupului de reformare a PL.
Păcat de cele declarate de dl M. Ghimpu faţă de foştii lui colegi de partid. De exemplu, faţă de Ion Hadârcă, pe care Ghimpu vrea „să-l mănânce cu tot cu papuci”. Cât n-ar părea de ciudat, dar rolul jucat de dl Ion Hadârcă în deşteptarea naţională, în întărirea independenţei de stat a RM etc. este mult mai mare ca a lui M. Ghimpu. Şi asta, vă rog, fără supărare.
Sau Gheorghe Şalaru, despre care M. Ghimpu declară că acesta era un pierde-vară şi, la Cimişlia, stropea otravă împotriva muştelor. El, M. Ghimpu, l-a oprit din această activitate inutilă şi l-a făcut Ministru al Mediului. El, Gh. Şalaru, este „un ticălos”, „un trădător” pentru că l-a lăsat pe Ghimpu şi a trecut la reformatorii PL. Asta în ideea cum că PL este ceva personal al lui M. Ghimpu, ceilalţi fiind trataţi de boss ca robi ai lui, sclavi, ce au îndrăznit să iasă de sub ascultarea „tătucului”.
Vreau să spun cu toată convingerea: dl Gheorghe Şalaru, pe care îl cunosc personal de foarte mult timp, nu este un oarecare, este istoric de meserie, dar care a însuşit mult fiind în funcţii administrative; numirea lui în postul de Ministru al Mediului nu a fost o greşeală. Pe parcurs, dl Gh. Şalaru a demonstrat că cunoaşte meseria şi a exercitat-o cu cinste. Ar fi păcat, dacă nu se va regăsi în componenţa noului guvern al AIE-3. Vina va fi, fără îndoială, a lui M. Ghimpu.
În timp ce sâmbătă, 13 aprilie 2013, avea loc o şedinţă selectivă a conducerii PL, la care a asistat şi Primarul general al Municipiului Chişinău, locatarii unui bloc cu 9 etaje au ieşit în strada „Vasile Alecsandri”, oprind circulaţia mijloacelor de transport. Ei, locatarii, nu aveau apă timp de mai multe zile, cereau o întrevedere cu reprezentanţii autorităţilor locale (cu cineva de la Primărie), şi nimeni nu venea să discute cu ei. Luni, cei de la troleibuze au pretins pierderi considerabile (cred, pe dreptate), alţii – la fel, şi toate acestea (dar şi altele) nu cad deloc bine în „poala” primarului general al Capitalei.
Joi şi vineri, în cadrul şedinţelor în plen ale Parlamentului, se vor întâmpla noi ciocniri între deputaţii PL. Luat per ansamblu, PL se duce la fund. Reformatorii PL nu au resurse financiare pentru a convoca un congres extraordinar, pentru a „duce schimbarea până la capăt” în cadrul partidului. Bani are dl M. Ghimpu. Iar el nu vrea reformarea partidului; nu este capabil să înţeleagă poziţia reformatorilor PL. Cercul vicios degrabă se va închide. Încet-încet vulcanul se va stinge, lava se va răci, devenind istorie.
În faţa intelectualilor din RM din nou va apărea veşnica întrebare „Ce-i de făcut?”. În viitoarele alegeri, fie anticipate, fie ordinare, noi pe cine alegem?
Voi reveni.
Vreau să mulţumesc conducerii Ziarului „Glasul”, personal domnului Vasile Năstase, pentru posibilitatea de a plasa pe pagina ziarului materialele subsemnatului.
Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,
preşedintele INIS „ProMemoria”
17 aprilie 2013
Lasă un răspuns
Trebuie să fi autentificat pentru a comentariu.