Dna Ana Blandiana la USM: eveniment ştiinţific deosebit

 Pe data de 26 martie 2012, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), în Sala Senatului, a avut loc un eveniment ştiinţific deosebit. Este vorba de prezentarea colecţiei de cărţi, având genericul „Ora de istorie”, volume semnate de distinşii istorici Stéphane Courtois, Thierry Wolton, Romulus Rusan, cărţi din seria „Şcoala Memoriei: conferinţe şi dezbateri de la Şcoala de Vară de la Sighet” (editor – Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică), precum şi a volumului de studii „Şi cerul s-a umplut de sfinţi… Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX. Actele colocviului internaţional Sighet, 2-5 iunie 2011”, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2012, 575 p.

Adunarea a fost deschisă de domnul Petre Guran, directorul Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu” din Chişinău. Domnul dr. Tudor Arnăut, prorector al USM l-a invitat pe dl Ion Negrei, vicepreşedintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, pentru a prezenta succint expoziţia din holul Sălii Senatului USM, referitoare la Actul Unirii Basarabiei cu România.

A continuat dl Tudor Arnăut. Domnia sa a vorbit cuvinte elogioase la adresa doamnei Ana Blandiana, poetă, Președinte al Consiliului Director al Fundaţiei Academia Civică prezentă la eveniment, alături de scriitorul, dl Romulus Rusan, Director al Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului. Având în vederea contribuţia importantă a doamnei Ana Blandiana la recuperarea memoriilor celor ce au pătimit sub regimul comunist şi cu ocazia zilei de naştere, conducerea USM i-a oferit  Diploma de Onoare şi Medalia USM.

Doamna Ana Bantoş, alături de dl Alexandru Bantoş, directorul Casei Limba Română din Chişinău, au adresat doamnei Ana Blandiana cuvinte alese, i-au dorit noi realizări în domeniul literelor şi a istoriei şi le-au înmânat (doamnei Ana Blandiana şi dlui Romulus Rusan) Diplome de Onoare ale Casei Limba Română.

După partea festivă a urmat prelegerea doamnei Ana Blandiana privind efortul depus pe parcursul a circa 20 de ani în vederea acumulării mărturiilor scrise, dar şi orale, a supravieţuitorilor Gulagului românesc, creării Memorialului victimelor regimului comunist de la Sighetul Marmaţiei, în clădirea fostei puşcării comuniste, unde au decedat, chinuiţi de torţionarii comunişti, distinse personalităţi ale României postbelice.

Dl Romulus Rusan a continuat expunerea, referindu-se şi prezentând colecţiile de studii, publicate de-a lungul anilor de către Academia Civică („Şcoala Memoriei: conferinţe şi dezbateri de la Şcoala de Vară de la Sighet” şi „Ora de istorie”).

A urmat lansarea la Chişinău a cărţii „Şi cerul s-a umplut de sfinţi… Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX. Actele colocviului internaţional Sighet, 2-5 iunie 2011”.             Volumul prezintă comunicările susținute în cadrul  colocviului internaţional „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”, desfășurat la  Sighetul Marmaţiei, în perioada 2-5 iunie 2011, organizat de Fundaţia Academia Civică în colaborare cu Asociaţia Culturală “Oglindanet” cu sprijinul Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și la care au participat și personalități din Republica Moldova.         

Subsemnatul, am făcut o scurtă introducere, în care am amintit celor prezenţi în sală despre caracterul represiv, antireligios, anticreştin al regimului bolşevic, venit la putere în Rusia acum 95 de ani. Chiar Lenin a fost cel care a ordonat împuşcarea preoţilor din Petrograd, nu pentru că aceştia ar fi fost împotriva noii puteri, ci pentru că ei nu se încadrau în schema utopică a lui Lenin privind societatea comunistă, în care toţi oamenii trebuiau să fie egali în toate, asemenea unui muşuroi de  furnici. În plus – preoţii nu puteau să se lase de credinţa în Dumnezeu şi prin asta deveneau deosebit de primejdioşi noului regim politic din Rusia.

 Am prezentat cartea propriu-zisă. Volumul este îngrijit de Cristian Bidiliţă şi Emanuel Conţac, are un Cuvânt înainte, semnat de doamna Ana Blandiana (p. 7-9). Urmează cinci studii referitoare la martiriul primilor creştini în epoca antică, între care menţionez: Reflecţii despre martiriul creştin în Antichitate (Cristian Bădiliţă), Mărturisitori şi martiri în Biserica primelor trei secole (Cristian Langa), Persecuţiile anticreştine de la Nero până la Constantin cel Mare. Antichitatea reflectată în oglinda patimilor moderne (Attila Jakab, Strasbourg). După expunerea materialului, Attila Jakab trage câteva concluzii, referitoare la situaţia Bisericii de astăzi. În primul rând, autorul face o constatare: „…partidul aflat la putere în regimul bolşevic nu putea pur şi simplu să împartă sufletele supuşilor cu nici o altă instituţie, cu atât mai puţin cu Bisericile”. În astfel de situaţie, consideră autorul, „dacă numeroase persoane – laici şi clerici – au dat dovadă de eroism şi fidelitate, instituţiile ecleziastice au dat greş în mare măsură…” În sfârşit: „Bisericile creştine din Europa Centrală şi Răsăriteană (…) nu au putut, nu au fost capabile să se folosească de şansa de a se reînnoi… Aceste biserici aleg mai degrabă să-şi renege martirii din perioada bolşevică decât să îi dea drept exemplu, fiindcă aceşti martiri le amintesc fără încetare de laşitatea dovedită de ele şi de josnicele compromisuri încheiate prea adesea în trecut de preoţi pentru obţinerea unor avantaje sociale şi materiale personale” (p. 92-93). Ce ar mai fi oare de adăugat? De nuanţat, poate, unele realităţi, asta –da, dar în rest – nimic de adăugat!      

Scriitorul şi istoricul Romulus Rusan este prezent în culegerea de studii cu articolul întitulat Rezistenţa prin credinţă (p. 171 şi urm.). Doamna Nina Negru a prezentat un studiu referitor la Metode de tortură şi persecuţie a creştinilor basarabeni, practicate de comunişti în timpul ocupaţiilor sovietice (p. 299 şi urm.). În total au fost înserate 18 articole; în cel mai apropiat timp voi prezenta pe acest blog o recenzie a volumului.

Studiile prezentate în volum sunt deosebit de utile istoricilor, dar şi preoţilor, tuturor celor ce se interesează de trecutul creştinismului.

   În cadrul lansării volumului „Şi cerul s-a umplut de sfinţi…” au vorbit doamna Nina Negru, dl Vladimir Beşleagă, autorul monografiei referitoare la rezistenţa armată a enoriaşilor din satul Răciula, raionul Călăraşi, împotriva închiderii lăcaşului sfânt din localitate, alţi participanţi la eveniment.

Manifestarea este organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”, USM.

            În imagini: secvenţe de la evenimentul de la USM.

            Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.

            26 martie 2012.

 

Vezi si : http://vox.publika.md/politica/dna-ana-blandiana-la-usm-eveniment-stiintific-deosebit-203461.html

 

 

Lasă un răspuns

Arhiva