Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 8: Constituirea UTA Găgăuzia

Găgăuzii sunt descendenţi ai oguzilor – poporaţie turcică nomadă, venită de la poalele Munţilor Ural şi stabilă pe teritoriul de nord-est al actualei Bulgarii. Fiind de origine turcică, găgăuzii au acceptat creştinismul. În anii războiului ruso-otoman din anii 1806-1812, fiind creştini, găgăuzii s-au solidarizat cu Rusia ţaristă şi o ajutau împotriva otomanilor. În timp de război o astfel de stare de lucruri nu putea dura mult şi turcii i-au pedepsit pe găgăuzi, aceștia fiind nevoiţi să ceară protecţia ţarului rus. Spre sfârşitul războiului (1806-1812) administraţia ţaristă le-a permis găgăuzilor să se stabilească în sudul Basarabiei şi le-a oferit drepturi de colonişti. Astfel, după 1812 în partea de sud a Basarabiei a apărut populaţie găgăuză şi bulgară, protejată şi avantajată de ţarism.

În perioada României întregite găgăuzii s-au folosit din plin de libertăţile cetăţeneşti, oferite de Constituţia din 1923 şi de legislaţia românească de model vest-european. Intelectualii găgăuzi vorbeau fluent limba română, unii dintre ei devenind mari cărturari ai timpului. Aduc exemplul lui Mihail Ciachir, numit de Nicolae Costenco „fratele mai mare al scriitorilor basarabeni”[1]. Protoiereul Mihail Ciachir a publicat pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei” lucrarea „Istoria Găgăuzilor”, iar în 1936 a publicat Psaltirea, tradusă de el în limba găgăuză, iar cu o săptămână înainte de deces (septembrie 1938) a ieşit de sub tipar Dicţionarul găgăuzo (turco) – român pentru găgăuzii din Basarabia. Găgăuzii basarabeni au avut reprezentanţi în organele de conducere româneşti, inclusiv – în Parlamentul României, precum şi în comerţ, economie, învăţământ, cultură şi artă. Continue reading

196 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 7: acceptarea staţionării forţelor militare străine pe teritoriul RM

În 1992 Federaţia Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova. Staţionată în Tiraspol, Armata a XIV-a a Federaţiei Ruse le-a dat armament rebelilor separatişti anticonstituţionali ai RM, le-a oferit logistica necesară războiului, iar în cazuri concrete – a intervenit cu tehnică militară grea împotriva forţelor de ordine ale RM.

Există numeroase studii, memorii, documente publicate, care demonstrează modul de ducere a războiului de partea RM. Afară de faptul că militarii moldoveni au fost slab echipaţi şi instruiţi, şi conducerea politico-militară a RM a dat dovadă de lipsă de viziune, privind perspectivele războiului ruso-moldav, de lipsă de voinţă, de curaj etc. Totuşi, conducerea RM a obţinut un succes: războiul „de pe Nistru” a fost internaţionalizat şi intrase în vizorul marilor cancelarii occidentale. După un şir de eforturi diplomatice, soldate cu acordul Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova de a înceta focul, la 21 iulie 1992, la Moscova, a fost semnată „Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”. Continue reading

106 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 6: Capturarea şi eliberarea lui Igor Smirnov

Constituţia RSS Moldoveneşti, adoptată la 15 aprilie 1978, declara că RSSM este stat suveran, sovietic, socialist, care şi-a pus în faţă sarcina construirii societăţii comuniste, întăririi unităţii economice şi politice, asigurării securităţii şi apărării ţării; iar pentru a realiza cu succes sarcina formulată, împreună cu alte 14 republici, a constituit URSS. Articolul 69 al acelei Constituţii prevedea dreptul RSSM de a ieşi liber din componenţa Uniunii RSS[1]. Următorul articol al Legii fundamentale a RSSM stipula că teritoriul RSS Moldoveneşti nu poate fi modificat fără acordul republicii, iar frontiera RSSM poate fi modificată doar în acord reciproc cu altă republică unională şi cu aprobarea URSS. Această Constituţie era în vigoarea la momentul adoptării Declaraţiei de Suveranitate din 23 iunie 1990 şi în perioada imediat următoare (până la proclamarea Intendenței de Stat a Republicii Moldova (27 august 1991).

În Declaraţia cu privire la Suveranitatea RSS Moldova s-a fundamentat următorul principiu: „Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat unitar, indivizibil. Frontierele RSS Moldova pot fi schimbate numai pe bază de acorduri reciproce între RSS Moldova şi alte state suverane, în conformitate cu voinţa poporului, adevărul istoric şi ţinându-se seama de normele dreptului internaţional unanim recunoscute”[2]. Deci, atât Constituţia în vigoare atunci, cât şi Declaraţia de Suveranitate a RSS Moldova, fundamentau RSS Moldova ca un stat integru şi indivizibil, iar posibilele modificări teritoriale urmau a fi realizate în conformitate cu voinţa poporului RSS Moldova (a întregului popor!) şi în conformitate cu legislaţia internaţională. Continue reading

167 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 5: Cetăţenia RM: „varianta zero”

În URSS, persoanele ajunse la vârsta de 16 ani, deveneau cetăţeni ai marii Uniuni. Conform articolului 33 al Constituţiei din 1977, în URSS exista o cetăţenie unică unională: cetăţenii republicilor unionale erau cetăţeni ai URSS. A existat şi o Lege despre cetăţenia URSS, aprobată la 19 august 1938, modificată în 1990. Cetăţenilor URSS li se elibera un paşaport, care era de fapt un buletin de identitate, având înscrise în el datele principale ale persoanei. Cea mai importantă înscriere din paşaportul sovietic era viza de reşedinţă. Fără viză de reşedinţă sau cu o viză de reşedinţă „compromiţătoare” (paşaport eliberat de una din secţiile de paşapoarte din Vorkuta, de exemplu[1]) cetăţeanul nu se putea angaja legal în câmpul muncii.

Kremlinul era întotdeauna interesat să extindă cetăţenia sovietică; locuitorii teritoriilor anexate, fără a li se cere consimţământul şi împotriva voinţei lor, deveneau „cetăţeni ai URSS”. Asta pentru a beneficia de drepturile, oferite de Constituţia URSS, a presta obligaţiunile, prevăzute de Legea fundamentală a URSS, dar şi pentru a intra în jurisdicţia Statului „muncitorilor şi ţăranilor”. Aşa s-a întâmplat cu locuitorii Statelor Baltice, cu polonezii, basarabenii, bucovinenii, românii din Ţinutul Herţa, care, odată cu anexarea teritoriilor respective de către URSS, fără voia lor, au devenit „cetăţeni ai URSS”. Continue reading

85 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 4: Convocarea Congresului „Casa noastră – Republica Moldova”

Pe data de 5 februarie 1994, conducerea RM a convocat Congresul „Casa noastră – Republica Moldova”. În cadrul congresului, preşedintele RM dl Mircea Snegur a expus raportul întitulat „Republica Moldova este ţara tuturor cetăţenilor săi”[1].

Înainte de a analiza mesajul preşedintelui, citez din memoriile dlui Mircea Snegur, publicate în anul 2007: „În procesul de educaţie, rolul mamei a fost unul aparte. Acest proces era reluat în orice moment când apăreau minute libere. În primul rând, ea avea grijă ca noi să ştim cine suntem, să ne cunoaştem originile. Ne vorbea adeseori despre predecesori, despre rude. În detalii ne povestea despre Regatul Românesc şi familia regală, despre apartenenţa noastră la acest spaţiu, despre rudele plecate şi statornicite în România în 1940 şi în 1944, despre venirea, plecarea şi revenirea ruşilor cu toate consecinţele respective. De la mama am deprins scrisul românesc în grafia latină. Începând cu anul 1956 şi până la urmă, toată corespondenţa noastră a fost cu scris latin…”[2] Tot acolo aflăm, că tânărul Mircea asculta Postul de Radio Bucureşti, că era uimit „de vorbirea frumoasă literară a dictorului” [crainicului – A.P.], că rămăsese fermecat de nivelul de interpretare a folclorului autentic, ascultând-o pe Maria Lătăreţu.

Ce-a vrut să spună cititorilor memorialistul citat? Autorul demonstrează că de mic copil, din spusele mamei sale, cunoştea istoria României, faptele familiei regale, că unele rude s-au stabilit dincolo de Prut datorită vicisitudinilor istoriei poporului nostru. Ştia să scrie româneşte, în grafia latină, asculta Postul de Radio Bucureşti etc., etc. Deci, Mircea Snegur – român sadea!

Ce idei a lansat Mircea Snegur în discursul „Republica Moldova este ţara tuturor cetăţenilor săi”? Continue reading

97 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.