Igor Dodon trebuie să plece de la președinția republicii

La început un banc politic. Este o adaptare a unei glumițe mai vechi[1].

Moare Igor Dodon și se pomenește la Poarta Raiului. Sfântul Petru îl salută, după care îi spune că trebuie rezolvată o mică problemă. „Vedeți, spune Sf. Petru, așa personalități ca Dvs. sunt o raritate pentru noi. Pentru a nu greși, am decis să Vă permitem să cunoașteți condițiile din Infern, apoi pe cele din Rai și să faceți o alegere corectă în ce mediu să vă consumați veșnicia”. Dodon cade de acord. Însoțit de Sf. Petru merge la ușa ascensorului și coboară singur în Infern. Ușa s-a deschis și – o, Dumnezeule! – ce i-a fost dat să vadă? Trotuare pavate, drumuri drepte, cafenele și restaurante sclipitoare. În întâmpinare îi sar vechii lui prieteni – Ion Chicu, Zina Greceanîi, Vlad Batrîncea, Vasile Bolea, Viorica Dumbrăveanu, Corneliu Popovici și alții. S-au îmbrățișat, s-au pupat, și-au amintit cum i-au mințit pe bieții moldoveni, cum au falsificat voturile, aducându-i pe transnistreni contra bani, cum s-au îmbogățit ilicit. Au mers și la restaurant, s-au înfruptat cu fel de fel de mâncăruri alese (caviar din Rusia, votcă tot de acolo, banane, portocale etc.). Dodon le tot povestea despre călătoriile lui la Moscova, la Muntele Athos, în Ierusalim și multe ale locuri ademenitoare. Era atât de bine, încât Dodon nici nu a observat că timpul aflării în Iad a expirat. La realitate l-a adus Scaraoțchi, care l-a condus la ușa ascensorului. Continue reading

111 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Gheorghe PALADE, ar fi împlinit 70 de ani…

Stimați prieteni,

Astăzi, 6 septembrie, istoricul Gheorghe Palade ar fi împlinit 70 de ani.

Deseori ne aducem aminte de el.

Și în prezent îi simțim lipsa.

Asta pentru că Gheorghe Palade a fost nu doar un bun specialist în istorie, ci și un consecvent promotor și apărător al adevărului despre trecutul nostru. Gheorghe Palade a depus eforturi deosebite în opera de renaștere (redeșteptare) națională a băștinașilor (românilor) basarabeni. El a fost alături de un grup de buni patrioți ai Neamului (Alexandru Moșanu, Nicolae Costin, Sergiu Chircă, Ion Borșevici și mulți alții), care au demonstrat societății că suntem români (chiar dacă unii se mai consideră doar „moldoveni”), că istoria noastră este Istoria Românilor, după cum și limba pe care o vorbim și o iubim se numește română.

Opera, la care a contribuit istoricul Gheorghe Palade, opera de redeșteptare națională, rămâne viguroasă, în pofida vicisitudinilor politice ale Republicii Moldova. Realitățile zilei de astăzi demonstrează că e prea devreme să vorbim de „post-națiune/post-națiuni”. Ceea ce se întâmplă în Belarus este un exemplu elocvent: sub un regim neo-stalinist, condus de A. Lukașenco, fiind rusificată cvasi-total, societatea belorusă revine în masă la simbolurile naționale (drapelul național alb-roșu-alb), cere introducerea în învățământ a limbii beloruse și păstrarea independenței de stat a țării. Exact aceste cerințe au fost formulate de patrioții basarabeni la sfârșitul anilor 80 – începutul anilor 90 ai secolului trecut (tricolorul, limba română în grafia latină, independență reală față de fostul Imperiu). Continue reading

129 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Puterea de stat fără minte (recenzie)

Jores Alfiorov (1930-2019) a fost vice-președinte al Academiei de Științe a Federației Ruse, laureat al Premiului Nobel în domeniul fizicii (2000), pentru „dezvoltarea heterostructurilor de semiconductori folosite în opto-electronică și electronica de mare viteză”. Mulți ani a fost deputat în Duma de Stat a Rusiei. A fost membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.

Cartea recenzată[1] cuprinde diverse articole, discursuri, interviuri ale academicianului Jores Alfiorov și este împărțită în trei compartimente. Faptul că savanții ruși au considerat necesar să adune în coperțile unei cărți diversele articole ale lui Jores Alfiorov și să le publice după moartea lui demonstrează că problemele ridicate de autor rămân actuale și în prezent. Citind cartea, constatăm că nu toate afirmaţiile autorului sunt absolut corecte şi pot fi acceptate.

Prima parte a volumului a fost întitulată „Distrugerea URSS. Ce putere [de stat] am obținut” (p.7-58). Jores Alfiorov a împărtășit idei de stânga, în Duma de Stat a Rusiei a fost membru al fracțiunii Partidului comunist [PCFR], deși nu a fost membru de partid. Așa s-a întâmplat că propunerile lui privind susținerea de către stat a științei erau împărtăşite de fracțiunea PCFR.

J. Alfiorov a regretat destrămarea URSS. În opinia lui, dizolvarea URSS este şi va fi pentru mult timp „cea mai mare tragedie a secolului al XX-lea, întâi de toate pentru popoarele fostei URSS” (p. 24), iar de pe urma acestei mari „tragedii” au beneficiat un grup mic de lucrători de partid-plutocraţi şi elitele naţionale care au condus noile state, create pe baza republicilor unionale (p. 24-25). Bineînţeles, autorul greşeşte: destrămarea Imperiului sovietic a avut la bază cauze obiective, una din ele a fost şi rămâne dorinţa popoarelor de a ieşi de sub dominaţia Rusiei, a ruşilor, tendinţa de a-şi păstra şi dezvolta viaţa naţională proprie, a avea propriile state, iar în cazul basarabenilor – dorinţa de a reîntregi Ţara, România.

Autorul critică reformele ce au urmat în Rusia după proclamarea independenței de stat a acesteia, a exprimat cuvinte grave la adresa lui Egor Gaidar, Anatolii Ciubais ș.a. pentru eșecul reformelor (de la economia planificată, socialistă, de stat, la economia de piață, capitalistă). Academicianul J. Alfiorov consideră că din punct de vedere economic Rusia a fost aruncată cu câteva decenii în urmă (p.12).

Autorul menționează că forma de proprietate nu determină eficacitatea economică, iar în rezultatul acelor reforme „în Rusia a sporit considerabil mortalitatea populației, nu din cauze demografice, așa cum s-a încercat să se inoculeze, dar în urma reformelor și reducerii anilor de viață a oamenilor”, iar învinuirea adusă lui B. Elțin în „promovarea genocidului poporului rus în cadrul impeachment-ului”[2] J. Alfiorov o consideră absolut justificată (p. 13). Continue reading

88 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Igor Dodon (ID) e din altă lume. De aceea trebuie să plece (3)

23 august este Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare –  hitlerist (nazist), stalinist (sovietic), fascist etc. Nu întâmplător 23 august: anume în acea zi, în 1939, ministrul german de externe von Ribbentrop şi comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS V. Molotov au semnat un Tratat de neagresiune şi un Protocol adiţional secret, ceea ce a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial cu crime odioase împotriva umanităţii. Noi, basarabenii, am fost marcaţi deosebit de puternic de acea înţelegere secretă: sovieticii au cerut Germaniei să ocupe Basarabia – parte a României, ceea ce s-a şi întâmplat ceva mai târziu, la 28 iunie 1940. Primul an al ocupaţiei sovietice a fost deosebit de tragic pentru basarabeni: sute de oameni au fost masacraţi sau duşi la munci în Federaţia Rusă sau în Ucraina, iar în noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941 sovieticii au organizat primul val al deportării în Siberia. Rănile acelui an de ocupaţie nu s-au tămăduit nici astăzi. Ar fi fost bine dacă oficialităţile RM ar fi marcat această zi, oricât de modest. Dar nu s-a făcut acest lucru. ID a preferat să examineze automobile sovietice de epocă, care au realizat un marş Chişinău – Şerpeni al numitului „Regiment nemuritor” (parte a mitologiei contemporane ruse), fără a purta masca împotriva Covid-19, fără a respecta distanţa fizică. Continue reading

98 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Igor Dodon – răul absolut pentru R. Moldova (2)

Ieri, 20 august, periodic am citit şi ascultat ştirile referitoare la otrăvirea lui Alexei Navalinîi. El este conducătorul Fundaţiei de luptă cu corupţia, fundaţie finanţată de cetăţenii Federaţiei Ruse (FR). În pofida acestei realităţi, oficialităţile ruse consideră Fundaţia ca fiind „agent străin”, permanent făcând şicane lui A. Navalinîi şi organizaţiei pe care o conduce.

Am privit sistematic emisiunile lui Alexei Navalinîi, referitoare la uriaşele furturi, comise de diferiţi administratori, oameni politici, escroci. Este de ajuns să amintim dezvăluirile lui A. Navalinîi privind bogăţiile incomensurabile ale „medicului” Elena Malîşeva, cea care afirma cu tărie că dacă americanii au inventat Coronavirusul, atunci invenţia lor este foarte slabă. Asta pentru că acest virus, aşa cum afirma E. Malîşeva, este „minunea minunilor” (ciudo ciudesnoie / чудо чудесное). De ce aşa? Pentru că, spunea respectiva doamnă, virusul omoară oamenii în vârstă, pe copii şi tineri nu-i atinge. A. Navalinîi a descoperit uriaşele averi pe care le posedă E. Malîşeva în SUA, unde demult s-au stabilit cu traiul feciorii acesteia. Şi multe alte matrapazlâcuri, comise de funcţionarii ruşi au fost depistate şi demonstrate publicului din FR. Astfel, pentru societatea rusă Alexei Navalinîi este foarte bun. El şi echipa lui au avut mai multe iniţiative electorale, politice etc. Respectiv, A. Navalinâi şi-a acumulat mulţi adversari. Nu este primul caz de otrăvire a unor personalităţi cunoscute ruse, dar care erau în opoziţie faţă de guvernare. Şi în cazul dat privirile oamenilor se îndreaptă spre Kremlin. Continue reading

66 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Arhiva