Istoricul Viorica Nicolenco nu mai este printre noi…

Am aflat cu adâncă durere vestea morţii Vioricăi Nicolenco (n. 1971) – unuia dintre cei mai talentaţi şi erudiţi istorici români din Republica Moldova.

În 1994 Viorica Nicolenco a absolvit Universitatea „A. I. Cuza” din Iaşi, a lucrat la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe din Moldova (1997-1999). IMG-28b40513232a820826ad4a4d9841b082-VViorica Nicolenco a fost preocupată de probleme ale Istoriei Românilor (perioada interbelică). A studiat una din cele mai complicate teme – cea a constituirii şi manifestării Extremei Drepte în Basarabia[1], a scris recenzie la una din monografiile la problematica dată[2], a publicat o monografie[3], devenită raritate bibliografică.

În 1999 Viorica Nicolenco a susţinut teza de doctor în istorie (conducător ştiinţific – prof. univ., dr. hab. Ion Şişcanu), având ca subiect activitatea partidelor de dreapta din România, în special – din Basarabia. V. Nicolenco a depistat cauzele ce au favorizat apariţia şi dezvoltarea formaţiunilor politice de dreapta, a constatat prezenţa mai largă a cuziştilor în comparaţie cu legionarii, a arătat baza socială a forţelor de extremă dreapta din Basarabia.

Viorica Nicolenco a predat la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM, 1999-2004); a beneficiat de o bursă în SUA (University of Wisconsin, Madison, 2002-2003); a elaborat 12 cursuri universitare; în 2004 a fost declarată „cel mai bun profesor al anului 2004”. Continue reading

74 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Eforie Sud. Vizită de documentare (iulie 2018)

Între 1 şi 6 iulie 2018 am vizitat obiectivele de interes istoric şi cultural ale staţiunii balneare Eforie Sud.

Într-un pliant, difuzat de Centrul naţional de informare şi promovare turistică – CNIPT (Eforie Sud, strada Republicii, nr. 27, directoare dna Claudia Lazăr), este scris că Eforie Sud „este cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc”, că localitatea „a fost înfiinţată în 1899 de Ioan şi Elena Movilă, familie boierească din părţile Moldovei”.SAM_0181

Spre sud de CNIPT începe un frumos parc orăşenesc. În centru – un monument impunător, înconjurat cu un gard de fier, ridicat în memoria lui Ioan Movilă (1847-1904), întemeietorul localităţii. Pe cele patru părţi ale postamentului sunt imprimate basoreliefuri care prezintă succint aportul soţilor Movilă în localitatea dată. Astfel, primul basorelief prezintă imaginea lui Ioan şi Elenei Movilă, ţinând în mâini macheta bisericii din Eforie Sud şi inscripţia: „Ioan şi Elena Movilă – ctitorii bisericii din Eforie Sud”. Pe următorul basorelief e scris: „Întemeietorul localităţii Movilă, devenită Carmen Silva[1], Vasile Roaită[2], Eforie”. Urmează basorelieful cu inscripţia „Băile de sănătate Movilă” şi imaginea clădirii unde se organizau acele băi. Ultima inscripţie – „Movilă – plaja şi băile solare” cu imaginea sculptată a ţărmului Mării Negre. Continue reading

30 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

„Nu da, Doamne, nimănui, soarta deportatului”

„Nu da, Doamne, nimănui, soarta deportatului” (Elena Şoimu-Postolachi)

[prezentarea volumului „Surghiunul” de Maria Nestor-Şoimu şi Elena Şoimu-Postolachi[1]]

Cuvinte-cheie: Parcani (Soroca), deportarea 1941, Anastasievka, Tomsk, Ivdellag, bolşevism

Este un volum de memorii, expuse de Maria Nestor-Şoimu, născută la 2 decembrie 1911, în satul Parcani, raionul Soroca, şi Elena Şoimu-Postolachi, fiica Mariei, născută la 18 ianuarie 1931, în satul Heciul Vechi, raionul Sângerei. În noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941, familia Şoimu – capul familiei, preotul Porfirie Şoimu, soţia Maria, fiica acestora Elena şi fiul de 7 ani, Mihail, au fost ridicaţi şi trimişi în Siberia[2] (regiunea Tomsk, raionul Şegarca, localitatea Anastasievka).

Prima parte a cărţii (p. 13-265) sunt memoriile Mariei Nestor-Şoimu. Autoarea a descris viaţa familiei în care crescuse până la căsătorie, a prezentat rudele din partea mamei, Alexandra Coşciug, şi pe cele din partea tatălui, Eugen Nistor. Apoi a expus viaţa Liceului de fete „Domniţa Ruxandra” din Soroca, în care a învăţat Maria Nestor. Memoriile continuă cu portretul fratelui Anatolie („… era bun la suflet ca o pâine caldă, generos, omenos şi vesel”, p. 57), cu cel al surorii Olga („…era foarte modestă şi cinstită”, p. 114).

În 1973, 1982 şi 1985 fratele Mariei, Anatolie Nestor, stabilit cu traiul în România, a trimis un şir de scrisori rudelor lui din RSS Moldovenească, epistole pe care autoarea memoriilor le-a trecut în carte (p. 62 – 110). Scrisorile publicate demonstrează că autorul lor, Anatolie Nestor, a fost preocupat de istoria localităţii natale (comuna Parcani), de istoria altor sate din raionul Soroca şi informaţiile adunate de el pot servi ca bază documentară în cercetarea istoriei acestor localităţi. Continue reading

122 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Conferinţa ştiinţifico-practică „Transformările memoriei istorice”, Viniţa, 22-23 februarie 2018

Între 22 şi 23 februarie 2018, la Viniţa (Ucraina) şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa ştiinţifico-practică „Transformările memoriei istorice”. Conferinţa a fost organizată de Facultatea de Istorie a Universităţii Naţionale din Doneţk „Vasili Stus”.

Evenimentul ştiinţific a debutat cu câteva cuvinte de salut din partea organizatorilor. Astfel, dl prof. univ., dr.-hab. Roman Griniuk, rectorul Universităţii Naţionale din Doneţk „Vasili Stus”, a vorbit despre condiţiile noi, în care este nevoită să activeze instituţia pe care o conduce: în rezultatul acţiunilor criminale ale separatiştilor pro-ruşi din Doneţk Universitatea a fost nevoită să se evacueze la Viniţa, să găsească forţe şi resurse (materiale şi financiare) pentru a păstra atât corpul profesoral, cât şi studenţii, pentru a asigura procesul de studii în noile condiţii.SAM_9527

Apoi a vorbit dl conf. univ. dr. Iurii Temirov, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii, care a evidenţiat trăsăturile specifice ale facultăţii, pe care o conduce, a salutat participanţii la Conferinţă.

A urmat dna prof. univ., dr.–hab. Nadia Temirova, şefa Catedrei de domenii speciale ale ştiinţei istorice, care a evidenţiat scopul convocării Conferinţei internaţionale cu problematica Memoriei istorice, păstrării sau transformării acesteia etc. Continue reading

324 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Bolşevicii au distrus comunitatea lipovenească din Cahul

Bolşevicii au distrus comunitatea lipovenească din Cahul

(Note de lectură: Pavel Liubici. Cahul. Volumul V, Lipovanca – „Sătucul meu scump”[1]

Rubrica „Pe urmele făuritorilor de istorie”

(Cahul – istorie şi memorie)

Născut la Cahul în 1947, autorul cărţii, Pavel Liubici a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova. A studiat şi a publicat mai multe lucrări, inclusiv monografii, despre trecutul oraşului Cahul. Cartea de faţă este o continuare a cercetărilor, întreprinse de autor şi a fost consacrată istoriei comunităţii lipovenilor, stabiliţi în Cahul, modului lor de viaţă, credinţei lor. Un loc aparte este acordat destinului Catedralei „Acoperământul Maicii Domnului” din Cahul – monument arhitectural din secolul al XIX-lea.

Volumul a fost consacrat memoriei soţiei autorului, Ana Deriughin, lipoveancă, născută în 1942, deportată cu întreaga familie în Siberia în 1949.

Cartea cuprinde şase compartimente. Primul este întitulat „Lipovanca. Schiţă istorică privind comunitatea creştinilor de rit vechi din Cahul” (p. 11-47). Bazându-se pe studiile lui Valentin Zelenciuc şi pe tradiţia orală, autorul cărţii insistă asupra anului 1711 ca an în care, în preajma viitorului oraş Cahul, s-au stabilit primii lipoveni. Data este legată de campania de la Prut a ţarului Petru I al Rusiei, numit de autor „ţar-antihrist”. Autorul publică cifre, referitoare la numărul lipovenilor din Cahul, în perioada anilor 40 ai secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Astfel, în judeţul Cahul, în 1936, locuiau 8 750 de lipoveni (p. 15). Urmează studiul, referitor la etimologia cuvântului „lipovean”, după care autorul cărţii localizează prima aşezare a lipovenilor pe malul drept al râuleţului Frumoasa, pe teritoriul unde astăzi se află Catedrala Arhanghelii Mihail şi Gavriil (construită în anul 1850). În opinia autorului, lipovenii s-au stabilit cu traiul şi pe Dealul Lipovenesc, aşezarea fiind numită în documentele timpului (1948) Lipovanca (p. 22). Pe acest deal, în 1892, lipovenii au construit Catedrala Acoperământul Maicii Domnului. Autorul a expus informaţiile despre construirea altor biserici lipoveneşti, dar care nu s-au păstrat, precum şi despre soarta Catedralei menţionate: în 1947 serviciul religios a încetat şi sub acest motiv, în 1959, autorităţile comuniste au distrus Catedrala, vandalizând-o (p. 42 şi urm.). Nu a fost singura crimă, comisă de regimul comunist: odată cu vandalizarea şi pângărirea Catedralei Acoperământul Maicii Domnului, remarcă autorul, a fost ras de pe pământ şi cimitirul creştinilor ortodocşi de rit vechi (lipovenilor, p. 44). Continue reading

288 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.