Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 6: Capturarea şi eliberarea lui Igor Smirnov

Constituţia RSS Moldoveneşti, adoptată la 15 aprilie 1978, declara că RSSM este stat suveran, sovietic, socialist, care şi-a pus în faţă sarcina construirii societăţii comuniste, întăririi unităţii economice şi politice, asigurării securităţii şi apărării ţării; iar pentru a realiza cu succes sarcina formulată, împreună cu alte 14 republici, a constituit URSS. Articolul 69 al acelei Constituţii prevedea dreptul RSSM de a ieşi liber din componenţa Uniunii RSS[1]. Următorul articol al Legii fundamentale a RSSM stipula că teritoriul RSS Moldoveneşti nu poate fi modificat fără acordul republicii, iar frontiera RSSM poate fi modificată doar în acord reciproc cu altă republică unională şi cu aprobarea URSS. Această Constituţie era în vigoarea la momentul adoptării Declaraţiei de Suveranitate din 23 iunie 1990 şi în perioada imediat următoare (până la proclamarea Intendenței de Stat a Republicii Moldova (27 august 1991).

În Declaraţia cu privire la Suveranitatea RSS Moldova s-a fundamentat următorul principiu: „Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat unitar, indivizibil. Frontierele RSS Moldova pot fi schimbate numai pe bază de acorduri reciproce între RSS Moldova şi alte state suverane, în conformitate cu voinţa poporului, adevărul istoric şi ţinându-se seama de normele dreptului internaţional unanim recunoscute”[2]. Deci, atât Constituţia în vigoare atunci, cât şi Declaraţia de Suveranitate a RSS Moldova, fundamentau RSS Moldova ca un stat integru şi indivizibil, iar posibilele modificări teritoriale urmau a fi realizate în conformitate cu voinţa poporului RSS Moldova (a întregului popor!) şi în conformitate cu legislaţia internaţională. Continue reading

106 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 5: Cetăţenia RM: „varianta zero”

În URSS, persoanele ajunse la vârsta de 16 ani, deveneau cetăţeni ai marii Uniuni. Conform articolului 33 al Constituţiei din 1977, în URSS exista o cetăţenie unică unională: cetăţenii republicilor unionale erau cetăţeni ai URSS. A existat şi o Lege despre cetăţenia URSS, aprobată la 19 august 1938, modificată în 1990. Cetăţenilor URSS li se elibera un paşaport, care era de fapt un buletin de identitate, având înscrise în el datele principale ale persoanei. Cea mai importantă înscriere din paşaportul sovietic era viza de reşedinţă. Fără viză de reşedinţă sau cu o viză de reşedinţă „compromiţătoare” (paşaport eliberat de una din secţiile de paşapoarte din Vorkuta, de exemplu[1]) cetăţeanul nu se putea angaja legal în câmpul muncii.

Kremlinul era întotdeauna interesat să extindă cetăţenia sovietică; locuitorii teritoriilor anexate, fără a li se cere consimţământul şi împotriva voinţei lor, deveneau „cetăţeni ai URSS”. Asta pentru a beneficia de drepturile, oferite de Constituţia URSS, a presta obligaţiunile, prevăzute de Legea fundamentală a URSS, dar şi pentru a intra în jurisdicţia Statului „muncitorilor şi ţăranilor”. Aşa s-a întâmplat cu locuitorii Statelor Baltice, cu polonezii, basarabenii, bucovinenii, românii din Ţinutul Herţa, care, odată cu anexarea teritoriilor respective de către URSS, fără voia lor, au devenit „cetăţeni ai URSS”. Continue reading

56 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 4: Convocarea Congresului „Casa noastră – Republica Moldova”

Pe data de 5 februarie 1994, conducerea RM a convocat Congresul „Casa noastră – Republica Moldova”. În cadrul congresului, preşedintele RM dl Mircea Snegur a expus raportul întitulat „Republica Moldova este ţara tuturor cetăţenilor săi”[1].

Înainte de a analiza mesajul preşedintelui, citez din memoriile dlui Mircea Snegur, publicate în anul 2007: „În procesul de educaţie, rolul mamei a fost unul aparte. Acest proces era reluat în orice moment când apăreau minute libere. În primul rând, ea avea grijă ca noi să ştim cine suntem, să ne cunoaştem originile. Ne vorbea adeseori despre predecesori, despre rude. În detalii ne povestea despre Regatul Românesc şi familia regală, despre apartenenţa noastră la acest spaţiu, despre rudele plecate şi statornicite în România în 1940 şi în 1944, despre venirea, plecarea şi revenirea ruşilor cu toate consecinţele respective. De la mama am deprins scrisul românesc în grafia latină. Începând cu anul 1956 şi până la urmă, toată corespondenţa noastră a fost cu scris latin…”[2] Tot acolo aflăm, că tânărul Mircea asculta Postul de Radio Bucureşti, că era uimit „de vorbirea frumoasă literară a dictorului” [crainicului – A.P.], că rămăsese fermecat de nivelul de interpretare a folclorului autentic, ascultând-o pe Maria Lătăreţu.

Ce-a vrut să spună cititorilor memorialistul citat? Autorul demonstrează că de mic copil, din spusele mamei sale, cunoştea istoria României, faptele familiei regale, că unele rude s-au stabilit dincolo de Prut datorită vicisitudinilor istoriei poporului nostru. Ştia să scrie româneşte, în grafia latină, asculta Postul de Radio Bucureşti etc., etc. Deci, Mircea Snegur – român sadea!

Ce idei a lansat Mircea Snegur în discursul „Republica Moldova este ţara tuturor cetăţenilor săi”? Continue reading

71 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 3: limba „moldovenească”

La 28 iunie 1940, în bună înţelegere cu Germana nazistă, URSS a invadat România, care-şi păstra neutralitatea faţă de războiul din Europa şi Lume, şi a anexat Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule de la Gurile Dunării. La 2 august acelaşi an, pe teritoriile cotropite de sovietici, Kremlinul a trasat frontierele noii „republici” unionale, oferind Ucrainei nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei, în schimb „lipind” câteva raioane din stânga Nistrului, din fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), la nou-creata Republică Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM)[1].

Odată cu invadarea teritoriilor româneşti, autorităţile sovietice au promovat o politică de comunizare a basarabenilor, în acelaşi rând – şi în domeniul limbii: limba română cu grafia latină a fost înlăturată. Pe data de 12 februarie 1941 Sovietul Suprem al RSSM a adoptat legea „Despre trecerea scrisului moldovenesc la alfabetul rus” prin care ordona: „De trecut scrisul moldovenesc de la alfabetul latin la alfabetul rus pe teritoriul întregii Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti”, după care arăta literele ruseşti ale „scrisului moldovenesc”[2]. Aşa dar, ocupantul sovietic a trecut Nistrul nu doar cu tancurile şi aviaţia Armatei Roşii, nu doar cu trupele NKVD etc., ci şi cu „scrisul moldovenesc” şi alfabetul respectiv.

După reocupare Basarabiei (1944) a continuat procesul de rusificare a băştinaşilor, în domeniul lingvisticii promovându-se teoria academicianului Nicolae Marr, care considera că înlocuirea formaţiunilor social-politice va duce la schimbarea limbii vorbite. Astfel, se considera că burghezia vorbeşte o limbă „de salon”, neînţeleasă de marea majoritate a populaţiei (proletari/muncitori şi ţărani). Odată cu victoria comunismului va triumfa o nouă limbă, deosebită de cea „burgheză”, a societăţii capitaliste. Deci, limba română era considerată burghezo-moşierească, pe când cea numită „moldovenească” era limba muncitorimii, ţăranilor, era limba viitorului, limba constructorilor comunismului.

La 20 iunie 1950, ziarul „Pravda” a publicat articolul lui Iosif Vissarionovici Stalin „Marxismul şi problemele lingvisticii”, având subtitlul „Cu privire la marxism în domeniul lingvisticii” [„Marxism i voprosî iazîkoznania. Otnositelino marxisma v iazîkoznanii”]. Dictatorul de la Kremlin a criticat teoria lui N. Marr, considerând că „comunitatea limbii este unul din cele mai importante semne ale unei naţiuni, cunoscându-se foarte bine că în sânul acelei naţiuni există contradicţii de clasă”[3]. Continue reading

53 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.

Cele mai PROASTE 25 DECIZII ale Republicii MOLDOVA (RM). DECIZIA nr. 2: aderarea la CSI

Rubrica:

În întâmpinarea aniversării

a 25-a a proclamării Independenţei de Stat

a Republicii Moldova (RM)

O altă decizie PROASTĂ luată de conducerea RM, în cazul dat, concret – de preşedintele RM, Mircea Snegur, a fost aderarea RM la Comunitatea Statelor Independente (CSI).

În memoriile sale, dl Mircea Snegur explică parţial condiţiile în care a luat această decizie. El scrie, că preşedintele Parlamentului RM, profesorul Alexandru Moşanu, vice-preşedintele Parlamentului, liderul Frontului Popular din Moldova, Ion Hadârcă, alţi deputaţi, s-au pronunţat împotriva deplasării lui Mircea Snegur la Alma-Ata, capitala Kazahstanului, pentru a semna acordul de aderare a RM la CSI.

În pofida acestei situaţii, preşedintele Mircea Snegur a mers la Alma-Ata şi a semnat Acordul de creare a CSI, Declaraţia de la Alma-Ata, alte documente adiacente. „Şi atunci consideram, scrie Mircea Snegur, – dar şi acum consider ca am făcut un pas corect”[1].

Înainte de a analiza motivele luării acestei decizii, voi aminti că, în toamna anului 1991, la Floreşti, dl Mircea Snegur a declarat că „niciodată Moldova nu va face parte din CSI”[2]. Continue reading

115 vizualizări

Comentariile nu sunt permise.