Monthly Archives: octombrie 2014

Piteşti: istorie, civilizaţie, cultură (V)

Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

 Discuţia cu dl Ion Dumitru.

Ca şi anul trecut, la Complexul Monumental „Reeducarea prin tortură”, un sobor de preoţi a oficiat serviciul divin în memoria oamenilor-victime ale terorii comuniste. În pauză, am făcut cunoştinţă cu dl Ion Dumitru[1], un om cu o biografie deosebită.

Născut la 21 octombrie 1920 la Piteşti, în 1940 era deja liderul Partidului Naţional Ţărănist Creştin-democrat (PNŢCD), aripa tânără, sucursala Piteşti. În 1941 a fost înrolat în Armata Română, a luptat pe Frontul de est. A avansat până la gradul de căpitan. La scurt timp după încheierea războiului, fiind activist PNŢCD, a fost arestat şi trimis în puşcăria. A fost în închisoarea din Piteşti, iar după o revoltă a deţinuţilor, provocată de tratamentul antiuman al deţinuţilor, a fost trecut la închisoarea din Aiud. Nu a stat, însă, prea mult: ceva mai bine de un an, după care a fost eliberat. Continue reading

Piteşti: istorie, civilizaţie, cultură (IV)

Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

Bisericile Municipiului Piteşti (continuare).

Am ieşit pe bulevardul „I.C. Brătianu” şi am luat-o spre dreapta. La intersecţia cu strada „9 mai” se află biserica „Sfântul Mucenic Mina”[1]. Biserica este înconjurată de jur-împrejur de clădiri moderne. La momentul vizitării poarta era închisă. Aflu din presa electronică că este „cea mai veche construcţie bisericeasca din Piteşti, datând din anul 1564. Ctitorii ei sunt logofătul Ioan Norocea şi soţia acestuia, fiica a domnitorului Mircea Ciobanu. In anul 1712 i-a fost adăugată clopotniţa, cheltuielile fiind suportate de logofătul Rizea şi de soţia sa Ilinca. Biserica a fost restaurată între anii 1911 şi 1914 de către preotul şi protopopul Vasile Panturescu”[2]. Continue reading

Piteşti: istorie, civilizaţie, cultură (III)

Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

Am mers pe pasajul şi strada „Sfânta Vineri”, am ajuns la Biserica cu acelaşi nume – „Sfânta Vineri”, care era împânzită cu schele; muncitorii lucrau la turla din centru[1]. În interior se oficia slujba de sâmbătă. Pe un panou, la intrare, am citit istoria acestei biserici. Iată ce informaţie am cules:

„Piteşti, Biserica „Sfânta Vineri”,

Str. Sfânta Vineri, nr 40.

Aşezată pe partea de răsărit a Municipiului Piteşti, pe terasa cea mai joasă, vechea şi prima biserică ridicată, din cărămidă, între anii 1817-1827 de clucerul (funcţionar mai mare peste măcelari, în acele vremuri) ION UNGURELU. Continue reading

Piteşti: istorie, civilizaţie, cultură (II)

Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

 De la Biserica Armeană am mers pe str. Egalităţii spre Calea Craiovei, trecând printr-un părculeţ curat, cu terenuri de joacă pentru copii. La intersecţia Căii Craiovei cu Bulevardul Fraţii Goleşti se înalţă Biserica „Sfântul Ilie”, cu patru turle, având trei icoane desenate pe peretele din faţă (de la intrare[1]). Biserica „Sfântul Ilie”, a fost construită în fostul cartier al cojocarilor între 1826 şi 1828. Pe clădire sunt două plăci de marmură cu următorul conţinut:

„La 6 august 1944, când a fost bombardat oraşul Piteşti, o bombă a căzut pe altarul acestei biserici, lângă care erau îngropaţi ctitorii ei: Pandelea Petre şi soţia sa Anica.

Drept pios omagiu, s-a aşezat această placă prin străduinţa lui Balotă Petre din Cepati-Argeş descendent al ctitorului, prin osteneala preotului paroh Emanoil Branişte şi a Consiliului parohial. 1991”, şi Continue reading

Piteşti: istorie, civilizaţie, cultură

Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

 Cu prilejul desfăşurării lucrărilor celui de-al XIV-lea Simpozion Internaţional „Experimentul Piteşti – „reeducarea” prin tortură” (Piteşti, 26-28 septembrie 2014), am folosit clipele libere pentru a face cunoştinţă cu edificiile istorice şi monumentele oraşului. Unii din participanţii la Simpozion, inclusiv subsemnatul, am fost cazaţi în Hotelul „Carmen”, situat în centrul oraşului, în preajma Muzeului Judeţean Argeş, locul de desfăşurare a Simpozionului.

De aici, am mers pe str. „Egalităţii” câţiva zeci de metri până la Biserica „Sfânta Treime”[1]. La intrarea în biserică este afişat un scurt istoric al acesteia din care aflăm următoarele:

„Pe locul actualei biserici a fost alt locaş, construit, probabil, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, existenţa lui rezultând din denumirea Piteşti Coenobium (Piteşti Mănăstire) atribuită oraşului pe unele hărţi, începând cu anul 1550. Prin 1623-1628 a devenit metoh al mănăstirii Mihai Vodă din Bucureşti. Continue reading