Făceam doctoratul la Moscova (1982-1985) şi auzisem de la colegii mei basarabeni că la Teatrul Armatei Sovietice este prezentată piesa „Sfânta sfintelor” de Ion Druţă. Am mers la spectacol. Sala era plină. Jocul actorilor a fost excelent. La sfârşitul prezentării, alături de artişti, în scenă a fost invitat şi regizorul. Era Ion Ungureanu. Noi, basarabenii, eram plin de mândrie: în capitala URSS, cu atâtea alte teatre, iată că, şi noi avem unul în care se prezintă cu succes subiecte dureroase ale realităţilor sovietice. Şi o fac ai noştri. De fiecare dată când se juca „Sfânta sfintelor” mergeam la spectacol, invitând cu noi şi alte persoane, din alte locuri decât Moldova.

Tot la Moscova am fost prezent la premiera spectacolului „Biserica Albă” de Ion Druţă în regia lui Ion Ungureanu. A fost, de asemenea, un mare succes. Ne mândream cu cei doi Ioni, români basarabeni, care şi-au demonstrat talentul în capitala marelui imperiu sovietic. A fost un triumf al artei noastre.

Ion Ungureanu s-a implicat plenar în Mişcarea de Renaştere Naţională; în august 1991, cu vocea-i inconfundabilă, domnia sa a citit Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

În anii independenţei politice a R. Moldova Ion Ungureanu a fost în fruntea procesului de revenire la valorile noastre naţionale, româneşti; el a susţinut întotdeauna dreptatea, adevărul, valoarea.

Ion Ungureanu a participat cu un discurs de neuitat la mitingul de dezvelire a monumentului din faţa gării (Chişinău), ridicat în memoria celor deportaţi în Siberia de regimul criminal sovietic. În ultimul timp, înainte de a cădea la pat, Ion Ungureanu a citit la Postul de Radio „Vocea Basarabiei” câteva texte, referitoare la marile gafe, comise de conducerea Republicii Moldova pe parcursul anilor de independenţă, greşeli urmările cărora noi, românii basarabeni, le simţim pe pielea noastră şi acum, în 2017.

Chipul luminat al maestrului Ion Ungureanu va rămâne veşnic în memoria noastră şi a generaţiilor următoare.

Dumnezeu să-l odihnească.

Anatol Petrencu, istoric.

29 ianuarie 2017

Profesorul Pavel Cocârlă despre atotputernica Biserică din Evul Mediu

(note de lectură)

Când eram studenţi ai Facultăţii de Istorie a USM (1975-1980), profesorii ne spuneau: „Acei dintre voi care vor cunoaşte bine Evul Mediu, vor deveni istorici adevăraţi”. Pentru noi, studenţii de la Istorie, Evul Mediu era ca un munte, pe care îl urcam cu mult efort. Cu cât „urcam mai sus”, cu atât „priveliştea din jur” devenea mai fascinantă. Prelegerile erau expuse de profesorul Iosif Şlain, iar seminarele erau organizate de domnul dr. Pavel Cocârlă. Nu vom uita niciodată severitatea ambilor profesori, dar şi erudiţia şi competenţa de care au dat dovadă. Fiind la studii de doctorat la Universitatea „M. Lomonosov” din Moscova, dl Pavel Cocârlă a avut răbdarea să selecteze din Marea Enciclopedie Sovietică toate materialele, referitoare la Evul Mediu. A fost o muncă colosală, inedită, dar şi o dovadă a perseverenţii şi marelui interes pentru studiul Evului Mediu.

În 2016, experimentatul profesor Pavel Cocârlă a scos de sub tipar Note de curs, întitulate „Structurile ecleziastice în Europa medievală”[1], destinate studenţilor de la Istorie, dar şi publicului larg cititor. Cartea cuprinde 14 teme deosebit de importante, care, cronologic, cuprind perioada de timp din secolul II până în 1517, anul Reformei, „fenomen ce a constituit un moment crucial în istoria Bisericii din ţările Europei Occidentale” (p. 5). La începutul fiecărei teme autorul a determinat obiectivele de referinţă şi unităţile de conţinut, după care a expus textul propriu-zis, încheind cu sarcini de evaluare şi literatura obligatorie de consultat pentru o lărgire a orizontului intelectual al cititorului. Continue reading →

Lansarea volumului „Oraşul Iaşi. Capitala rezistenţei până la capăt”. Coordonator – prof. univ. dr. Ioan Agrigoroaiei

Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice

Miercuri, 25 ianuarie 2017, în Sala Muzeului de Arheologie al Facultăţii de Istorie şi Filozofie a USM, a avut loc lansarea volumului „Oraşul Iaşi. „Capitala rezistenţei până la capăt” (1916-1917)”[1], coordonator – prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859).

Domnul conf. univ., dr.-hab. Ion Gumenâi, decanul Facultăţii de Istorie şi Filozofie, a deschis adunarea, salutând oaspeţii de la Iaşi şi pe cei prezenţi în sală, oferind cuvântul domnului prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, care a vorbit despre condiţiile istorice în care s-a produs Unirea Principatelor Române, despre alegerea duală a lui Alexandru Ioan Cuza în funcţia de principe al Moldovei şi, pe 24 ianuarie 1859 – principe al Ţării Româneşti. Astfel, a fost realizată unirea politică a celor două state, urmată de unirea administrativă. Dl profesor C. Turliuc a vorbit despre importanţa istorică a evenimentului din 24 ianuarie 1859 şi despre urmările pozitive, pe multiple planuri, ale Micii Uniri. Continue reading →

AVIZ

Acum 100 de ani, în 1916-1917, fiind îngrijorată de perspectivele războiului în care intrase la cererea Aliaţilor, conducerea României a decis să dea Rusiei la păstrare Tezaurul ţării. În baza unui Acord interguvernamental, la Moscova au fost trimise nu doar rezervele de aur ale Băncii Naţionale Române, ci şi bijuteriile Coroanei, obiecte de artă, colecţii private etc.

După încetarea războiului, Rusia (şi cea bolşevică, şi cea democratică) refuză să restituie României Tezaurul. Litigiul durează deja un secol, este unul specific, inedit în lume şi în istorie. Probleme legate de condiţiile trimiterii Tezaurului, motivele bolşevicilor de a nu restitui integral bogăţia României, alte subiecte ale acestei probleme vor fi discutate în cadrul şedinţei Clubului Istoricilor din Republica Moldova (CIRM), care va avea loc marţi, 17 ianuarie 2017, în incinta Bibliotecii Municipale „B. P. Haşdeu”, în Sala Germană.

Începutul la ora 16. Sunt invitaţi toţi doritorii.

Comitetul de conducerea al CIRM.

Şedinţa CIRM:

Pe data de 17 ianuarie 2017, în incinta Bibliotecii Municipale „B. P. Haşdeu”, şi-a desfăşurat şedinţa ordinară Clubul Istoricilor din Republica Moldova (CIRM). În faţa celor prezenţi – istorici de profesie, studenţi, liceeni, ziarişti, alte persoane interesate – a vorbit conf. univ. dr. Tudor Botin, autorul unui proiect de monument în memoria victimelor Foametei din RSSM, din anii 1946-1947. Autorul proiectului a explicat semnificaţia monumentului, a unor elemente ale compoziţiei, a răspuns la întrebări. Continue reading →

În conformitate cu Amendamentul al XX-lea al Constituţiei, împuternicirile legitime ale preşedintelui şi vicepreşedintelui SUA expiră pe data de 20 ianuarie, la amiază. Din acel moment intră în funcţii succesorii lor. Astfel, la 20 ianuarie 2017, împuternicirile preşedintelui Barack Obama vor înceta, iar nou-alesul preşedinte, republicanul Donald Trump, va ocupa postul de preşedinte al SUA pentru următorii patru ani. Cine este noul preşedinte al SUA, ce promisiuni a făcut alegătorilor, pentru ca aceştia să-i ofere majoritatea voturilor? Răspuns la aceste, dar şi alte întrebări, le găsim în cartea recent apăruta de sub tipar „Linişte: vorbeşte Trump. De la războiul cuvintelor la candidatura pentru Casa Albă”[1]. Editorul volumului, George Beahm, a selectat citate din discursurile electorale ale lui Donald Trump (în continuare – DT), [citate] referitoare la problemele-cheie ale societăţii americane, a arătat sursa de unde a fost luat citatul, după care a comentat opinia sau poziţia lui DT. Continue reading →

Necrolog

În aceste clipe deosebite, determinate de forfoteala pregătirilor de Revelion 2017, iată că vine vestea tristă de deces a celui cine a fost Vladimir Ivanov, istoric, conferenţiar universitar doctor.

Vladimir Ivanov s-a născut la 1 ianuarie 1954, în localitatea Novîe Troianî, regiunea Odesa, în familia unor intelectuali. După absolvirea şcolii de cultură generală din satul natal, V. Ivanov şi-a continuat studiile în Colegiul Pedagogic din Cahul, după care a fost admis la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău (1975). Fiind student, a dat dovadă de capacităţi organizatorice, a fost ales şef de grupă (grupa cu predare în limba rusă), a fost pasionat de studierea trecutului. Fiind etnic bulgar, V. Ivanov a fost preocupat de istoria Bulgariei. După încheierea studiilor universitare (1980), Vl. Ivanov a fost admis la lucru la Catedra de Istorie Modernă şi Contemporană universală, condusă de prof. uni., dr. hab. Alexandru Moşanu.

După un stagiu de muncă de trei ani, V. Ivanov a fost trimis la studii de doctorat la Universitatea „Lomonosov” de la Moscova, Catedra de Istorie a Slavilor de sud şi de vest. După trei ani de studii, la 24 februarie 1987, V. Ivanov a susţinut teza de doctor în istorie „Formarea viziunilor social-democraţilor din Bulgaria referitoare la dezvoltarea social-economică a Bulgariei la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea”. Într-un şir de studii şi în teza de doctorat susţinută, V. Ivanov a demonstrat care a fost poziţia social-democraţilor bulgari faţă de dezvoltarea economică a Bulgariei la răscrucea secolelor al XIX-lea şi XX-lea: după obţinerea independenţei politice a fost pusă problema dezvoltării unei economii independente a ţării. Social-democraţii bulgari considerau, arată V. Ivanov în studiile sale, că Bulgaria poate trece de la capitalism la socialism doar pe baza naţionalizării mijloacelor de producţie (aici exista un consens). În rest, însă – nivelul de dezvoltare a capitalismului, ritmurile de afirmare a acestuia în economia ţării etc. – existau divergenţe ce au dus la constituirea a trei curente distincte în cadrul aceluiaşi partid. Continue reading →

Stimaţi prieteni, se apropie de sfârşit anul 2016. Câteva gânduri la răscrucea anilor 2016-2017.

1. Igor Dodon: utopia aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală Belarus–Rusia-Kazahstan

Preşedintele Republicii Moldova (RM), dl Igor Dodon, este reprezentantul unei părţi a cetăţenilor RM: al etnicilor ruşi, locuitori şi cetăţeni ai RM, dar care continuă să vorbească doar limba rusă, al găgăuzilor, care l-au votat cu 99,99 %, scor care nu a fost înregistrat nici pe timpul lui Iosif Stalin, şi al moldovenilor (românilor, unii având chiar şi paşapoarte româneşti[1]). Altfel spus, I. Dodon este exponentul acelor cetăţeni ai RM, care consideră că R. Moldova poate şi trebuie să adere la Uniunea Vamală Belarus–Rusia-Kazahstan. Dorinţa ruşilor şi pro-ruşilor din RM este o speranţă deşartă, fantezistă. Cel puţin pe durata mandatului lui Igor Dodon. Asta pentru că RM nu are frontieră comună cu una din ţările membre ale Uniunii Vamale. În plus, între RM şi statele membre ale Uniunii Vamale (UV) este Ucraina, aflată în stare de război (nedeclarat) cu Federaţia Rusă, un război de apărare a teritoriilor naţionale ale Ucrainei. Dorinţa de aderare a RM la UV, exprimată de I. Dodon, poate fi realizată doar dacă Rusia va anexa teritoriul ucrainean, numit „Novorossia”, adică regiunile de sud ale Ucrainei, inclusiv – regiunea şi oraşul Odesa. Acest scenariu este din alt domeniu, cel al războiului. Asta pentru că Ucraina nu va ceda de bună voie niciodată teritorii ce-i aparţin de drept. Oare la realizarea acestor scenarii visează nou-alesul preşedinte I. Dodon? Continue reading →

Preşedintele Partidului Socialiştilor din R. Moldova (PSRM) Igor Dodon a primit majoritatea voturilor, inclusiv al românilor basarabeni (moldovenilor) pentru promisiunile lui gălăgioase privind recuperarea miliardului de euro, furat din băncile RM. Votanţii lui I. Dodon nu au uitat protestele, organizate de PSRM, în faţa edificiului Parlamentului, proteste ce aveau sloganele „Hoţii la puşcărie!”, „Miliardul înapoi!” etc. Deci, pentru recuperarea miliardului de euro, pentru pedepsirea hoţilor şi pentru anularea deciziei guvernului Filip de a pune pe umerii contribuabililor returnarea miliardului de euro.

Fiind ales, I. Dodon s-a lansat în declaraţii iresponsabile, care vor duce la înrăutăţirea raporturilor bilaterale cu vecinii noştri – Ucraina şi România. Dl Dodon se comportă nu ca un om de stat înţelept, ci ca un adolescent teribilist. Vom aduce exemplul unei declaraţii cu totul deplasate, dar deosebit de periculoase pentru R. Moldova. Este vorba de opinia dlui Dodon cum că Crimeea ar aparţine Rusiei. Citez: „De fapt [Crimeea] e parte a Rusiei, dar [din punct de vedere] juridic [acest fapt] nu e recunoscut de nimeni”[1].

Ţinând cont că „regele este format de camarila de la curte” şi în speranţa că cineva din acea „camarilă” va avea grijă de politica externă a preşedintelui RM Igor Dodon, venim cu câteva explicaţii, referitoare la (uşor zis) disputa ruso-ucraineană, privind apartenenţa de facto a Crimeii. Este vorba de nişte principii elaborate de oamenii politici luminaţi ai Europei şi care [principii] stau la baza relaţiilor internaţionale contemporane. Ar fi excelent, dacă aceste principii ar fi cunoscute şi de liderii politici ai R. Moldova, de Igor Dodon, în primul rând, el fiind preşedinte al acestui stat. Continue reading →

Aşa cum am menţionat în articolul publicat pe blog pe data de 15 octombrie 2016[1], revin asupra textului comunicării, expus în cadrul conferinţei ştiinţifice internaţionale „Revoluţia maghiară din 1956. Ecourile şi impactul ei asupra RSS Moldoveneşti”.

Într-o ediţie academică[2], istoricii sovietici, alături de colegii lor maghiari, au examinat minuţios cauzele şi desfăşurarea Revoluţiei anticomuniste din Ungaria, reprimarea şi urmările acesteia. Noţiunile folosite de istoricii comunişti au reflectat fidel ideologia dominantă. Revoluţia anticomunistă a fost prezentată drept „puci contrarevoluţionar”, activitatea politică a lui  Imre Nagy, studiată minuţios, a fost calificată ca „revizionistă” şi, respectiv – blamată. În opinia autorilor sovietici, puciul anticomunist a fost provocat de comuniştii -„revizionişti” care, sub sloganul destalinizării Ungariei, au lovit „prea dur” în dictatura proletariatului şi partidului comunist ca forţă motrice a societăţii maghiare. În acţiunile lor, „revizioniştii” au fost susţinuţi de elementele contrarevoluţionare, ascunse până atunci, de puterile occidentale şi Biserica Catolică. În opinia istoricilor sovietici, intervenţia militară sovietică a anihilat primejdia restabilirii capitalismului în Ungaria şi ieşirii acesteia din Organizaţia politico-militară a Tratatului de la Varşovia[3].

La începutul anului 1991, la Moscova, a fost scoasă de sub tipar o monografie de sinteză a istoriei Ungariei de la începuturi până la apariţia cărţii[4]. Autorii acestui studiu academic nu au folosit noţiunile utilizate în 1972. Revoluţia maghiară a fost numită „Evenimentele din octombrie-noiembrie 1956”. Autorii cărţii (T.M. Islamov, A.I. Puşkaş şi V.P. Şuşarin) au prezentat evenimentele în ordinea cronologică, au scris că în 1956, în Ungaria, „a avut loc o răscoală” şi că înţelegerea acelor evenimente tragice, de la autor la autor, este diferită. „Este indubitabil, scriu istoricii sovietici, că [revoluţia maghiară] a fost o tragedie, una din cele mai mari tragedii, prin care a trecut Ungaria în secolul al XX-lea”[5]. Continue reading →

La începutul anilor 80 ai secolului trecut, Polonia se confrunta cu o criză economică prelungită. Nemulţumirile populaţiei au fost exprimate de sindicatul „Solidaritatea” în fruntea căruia era Lech Wałęsa. Revendicările juste, înaintate de „Solidaritatea”, iritau conducerea comunistă a Poloniei, cei mai duri dintre ei cerând reprimarea cu forţa a opoziţiei democratice. În octombrie 1981 prim secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP) a fost ales generalul Wojciech Jaruzelski, adept al reprimării cu forţa armelor a protestatarilor. Planul introducerii stării excepţionale în Polonia fusese elaborat ceva mai devreme de conducătorii structurilor de forţă ale Poloniei comuniste. Pe data de 12 decembrie 1981 Wojciech Jaruzelski a anunţat conducerea URSS (Leonid Brejnev) că în noaptea de la 12 spre 13 decembrie, în Polonia, va fi decretată starea de urgenţă. Ceea ce s-a şi întâmplat: puterea politică a ţării a trecut în mâinile Consiliului militar al salvării naţionale (WRON), a început aplicarea Legii marţiale. În decembrie 1981 s-au dat lupte adevărate între forţele armate şi muncitorii de la şantierele de construcţii navale de la Gdansk, de la uzina metalurgică din Cracovia ş. a. Între cei mai dârji protestatari împotriva conducerii comuniste au fost minerii polonezi, care au organizat greve de lungă durată. Continue reading →