3 iulie.

Oaia cu leşie.

În discursurile sale preşedintele Republicii Moldova (RM) Igor Dodon deseori foloseşte cuvinte străine limbii române, de cele mai multe ori – din limba rusă. Este rău că nu cunoaşte limba mamei, că nu a învăţat cuvinte suficiente pentru a spune ceea ce are de spus. Există cazuri, când folosim cuvinte străine – atunci când ele exprimă o realitate distinctă sau când este impusă de contemporaneitate. De ex., on line. Sau fake news (ştiri/noutăţi false). Nu este, însă, cazul domnului Igor Dodon.

În adresare sa către deputatul Adrian Candu, Igor Dodon spune următoarele: „… Nici un fel de discuţii cu bandiţii. Alegeri parlamentare anticipate. Grupirovka asta mafiotică e ca, cum să vă spun, ca oaia cea cu leşie. Ştiţi, este stâna mare, frumoasă. Şi este o oaie cu leşie. Râioasă. Ea şede de o parte. Nimeni nu vrea să şadă cu dânsa…”[1]

Deci, „oaia cu leşie”. Conform DEX, leşie însemnă 1. „Soluție alcalină folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc., obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu. 2. Soluție alcalină obținută prin fierberea în apă a cenușii de lemn, cu care se spălau rufele la țară”. Astfel, „oaie cu leşie” ꞊ „oaie cu soluţie alcalină obținută prin fierberea în apă a cenușii de lemn, cu care se spălau rufele la țară” este o absurditate. Continue reading →

Editura Lumen din Iaşi a scos de sub tipar volumul doi al Enciclopediei curiozităţilor, alcătuite de dr. Ion Valer Xenofontov[1]. Conform DEX, „curiozitate” înseamnă „dorinţa de a cunoaşte (amănunţit) ceva nou sau neobişnuit” şi mai semnifică  „lucru interesant care se întâlneşte rar, ciudăţenie, raritate”. Citind cartea, tragem concluzia că autorul ei, dr. Ion V. Xenofontov a satisfăcut din plin cerinţele acestor definiţii: a dat dovadă de curiozitate şi a depistat lucruri mai puţin ştiute de publicul larg cititor.

Cartea beneficiază de o prezentare generoasă, semnată de poetul, criticul literar, traducătorul şi redactorul Tudor Palladi. Între altele, prefaţatorul volumului remarcă: „Curiozitatea este cetatea forte care poate fi cercetată numai de cel curios, mereu însetat de tainele ascunse ale lecturilor, faptelor, gândurilor şi trăirilor individuale şi colective, istorice şi gnostice la toate anotimpurile inimii şi conştiinţei umane şi universale” (p. 8-9). Continue reading →

Stimaţi prieteni,

A fost scoasă de sub tipar şi este difuzată cititorilor monografia „Rusia, 2019: «Acesta a fost un an greu…»”[1]. Au fost două motive, care au stat la redactarea acestei cărţi.

Primul: Federaţia Rusă (FR) a reuşit să-şi promoveze oamenii săi în posturile-cheie ale Republicii Moldova (RM) – preşedintele RM este Igor Dodon, care pe bannerele electorale s-a prezentat alături de Vladimir Putin şi Zinaida Greceanâi şi care nu ascunde că promovează politica Kremlinului în regiunea dată; Z. Greceanâi este preşedinta Parlamentului RM, iar Ion Chicu este un fost consilier al lui I. Dodon, promotor fidel al urii faţă de Uniunea Europeană, inclusiv – România. Altfel spus, din 2019, RM a devenit un protectorat al FR. În acest sens este important să cunoaştem cât mai exact ce prezintă FR – interesele ei politice, succesele şi insuccesele interne, posibilităţile materiale de a soluţiona problemele apărute datorită activităţii oamenilor, dar şi în cazul unor calamități naturale, care sunt limitele puterii/posibilităţilor.

Al doilea motiv, ce a impulsionat studiul dat, a fost îndemnul scriitorului Vasile Ernu de a cunoaşte Rusia, de a ocoli adoraţia sau fobia şi de a ne elabora propria noastră poziţie în sensul păstrării identităţii etnice. Am încercat să prezentăm realităţile din FR în mod obiectiv, nepărtinitor, folosind diverse surse disponibile. Continue reading →

Ştirea a venit ca un trăsnet pe timp senin. Regret foarte mult atât de rapida trecere în nefiinţă a unui Om (cu majusculă!) deosebit, a unui Om, pe care Natura rar îl oferă societăţii. Regret mult moartea lui Vlad Pohilă. A cunoscut 12 limbi. În primul rând – a ştiut la perfecţie limba acestui popor – Limba Română, dovadă fiind lucrările ştiinţifice publicate, emisiunile de cultivare a Limbii Române, prezentate sistematic la Postul de Radio România Chişinău, lucrările redactate şi corectate de el. A ştiut, de asemenea, limbile rusă, poloneză, letonă, lituaniană, estonă, bulgară, sârbă, croată, engleză, franceză şi germană. A tradus şi publicat în română multe opere literare din aceste limbi. A fost mulţi ani redactor-şef al publicaţiei „Biblio-Polis. Revistă de biblioteconomie, ştiinţe ale informării şi de cultură”, editată de Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu” din Chişinău. A fost un mare Cititor de cărţi bune.

Vlad Pohilă a cunoscut în profunzime Istoria Neamului din care face parte – Istoria Românilor, dar şi istoria altor popoare, a popoarelor, limbile cărora reuşise să le înveţe. A fost un mare patriot al poporului său, s-a implicat nemijlocit în revenirea la denumirea corectă a limbii pe care o vorbim – limbii române,- şi la alfabetul latin. A participat la aducerea din Lituania a primului număr al ziarului „Glasul”, tipărit în grafia latină, deci – Vlad a făcut istorie. Continue reading →

Autorul acestui volum, ziaristul şi istoricul Gheorghe Mărzencu[1], a realizat un lucru intelectual deosebit de important pentru ştiinţa istorică, societatea noastră și, în special, pentru tineri. Prin scrierea sa și în baza materialelor primare de arhivă, a restabilit adevărul evoluțiilor militare, în cadrul teatrului de operațiuni din aprilie 1944, în partea de jos a fluviului Nistru, în care s-au confruntat oștirile sovietice cu cele româno-germane.

Până la apariţia acestei cărţi, opinia publică din Republica Moldova era aburită de povestirea unei pretinse fapte eroice a unui grup de 11 ostaşi sovietici, care, după cum se spunea, la 17 aprilie 1944 „au traversat râul Nistru pe mijloace plutitoare improvizate, în preajma localităţii Răscăieţi, au atacat prin surprindere liniile de apărare ale trupelor româno-germane, situate pe malul drept al fluviului, au ocupat o colină importantă și au menţinut-o într-o luptă neîntreruptă, timp de 36 de ore, până la venirea trupelor principale”. Legenda născută în birourile bolșevice mai susţine, precum că ostaşii roşii au respins 17 ofensive ale forţelor româno-germane, au realizat două contraofensive, au nimicit 250 de soldaţi inamici, în acelaşi timp capturând numeroase trofee. Se mai informa că, ”în această bătălie legendară, ostaşii sovietici au pierdut un camarad mort și alţi doi au fost răniţi”. Pentru aceste isprăvi fanteziste, fiecare dintre cei 11 ostaşi a fost decorat cu distincţia supremă, Erou al Uniunii Sovietice. Continue reading →

Textul comunicării prezentate în cadrul Conferinței științifice internaționale „Contribuția Armatei Române şi a elitelor la apărarea şi recunoașterea internațională a Marii Uniri (1919-1920)”, desfăşurate la Iaşi, la Cercul Militar, Filiala Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, pe data de 20-22 iunie 2019.

Rezumat

Activitatea delegaţiei României în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris este studiată destul de bine de istoriografia românească. Au fost publicate documente diplomatice, scrisorile unor delegaţi, articole şi monografii. Atât membrii delegaţiei române, cât şi istoricii contemporani români au considerat că în capitala Franţei România a fost prezentată de o singură delegaţie. În pofida acestui fapt, sunt mai mulţi autori care consideră că au activat două delegaţii oficiale, una de la Bucureşti (România), alta de la Chişinău (Basarabia). Această opinie eronată a fost repetată cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi făurirea României întregite (2018). În articolul de faţă au fost analizate documentele timpului, în special – corespondenţa lui Ion Pelivan cu persoane politice din Chişinău, care demonstrează fără tăgadă că basarabenii trimişi oficial la Paris au activat în cadrul unei singure delegaţii româneşti. Continue reading →

Continuăm prezentarea cărţii istoricului italian Alberto Basciani „Dificila Unire…”. Partea I-a vezi: http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=3250.

În cel de-al doilea capitol, întitulat „Basarabia în România Mare (1918-1923). O stare de necesitate continuă” (p. 113 şi urm.), autorul a fost preocupat nu de ceea ce a unit poporul din Basarabia cu românii de dincolo de Prut, cu fraţii noştri de sânge, cu Neamul nostru, dar şi-a concentrat toată atenţia asupra divergenţelor, asupra factorilor ce au încetinit procesul de integrare a Basarabiei cu restul României, factori ce au frânat modernizarea societăţii, cazuri regretabile, ce au compromis imaginea conducerii centrale a României. Primul subcapitol a fost întitulat „Primele divergenţe pe calea spre integrare”. Adică autorul a fost interesat nu de ceea ce ne unea, ce consolida societatea şi Statul Român, dar de ceea ce împiedica aceste procese. Asta l-a interesat! Continue reading →

În 2018, Editura chişinăuiană „Cartier” a publicat monografia istoricului italian Alberto Basciani „Dificila Unire. Basarabia şi România Mare. 1918-1940”[1], care, în Italia a fost scoasă de sub tipar în anul 2007 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită).

În Introducere (p. 10-16) autorul a iniţiat cititorul în problematica românească a Basarabiei, apărută în 1812 – anul răpirii teritoriului Pruto-nistrean de către Rusia ţaristă. Istoricul italian a menţionat succint esenţa tratatului de la Adrianopol (1829), după care a scris despre înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii, eveniment în care Imperiul ţarist a suferit un eşec ruşinos în confruntarea cu „formidabila maşinărie de război a englezilor şi mai ales a francezilor” (p. 12). Ne aşteptam ca istoricul italian Alberto Basciani să-i menţioneze pe consângenii lui din Regatul    Sardiniei, care au luptat cot la cot cu englezii, francezii şi otomanii împotriva Imperiului ţarist. O parte din italieni au murit în luptele din Crimeea, peninsula ucraineană anexată în 2014 de Federaţia Rusă (FR). Pe peninsulă a fost ridicat un monument în memoria vitejilor ostaşi italieni, [monument] în faţa căruia, în septembrie 2015, preşedintele FR Vladimir Putin şi omul politic italian Silvio Berlusconi au depus buchete de flori[2]. Continue reading →

Oleg Şein este un cunoscut istoric şi activist de stânga, deputat în Duma de Stat a Federaţiei Ruse (FR). În 2018 el a publicat monografia „Rusia de astăzi. Peste o sută de ani de la marile revoluţii”[1]. Autorul consideră că lovitura de stat bolşevică din 1917 nu a fost o întâmplare, rezultatul unui complot masonic, al propagandei etc.; la temelia acelor evenimente au existat premize obiective, un şir de probleme grave ale societăţii ruse. Reţinem unele teze de ordin general, expuse de Oleg Şein. Autorul cărţii scrie că întotdeauna o parte a societăţii, în special – „clasa conducătoare”, – se teme de schimbări, dar nu este în stare să le oprească, poate doar, bazându-se pe „tradiţii” şi pe partea înapoiată a societăţii, să frâneze dezvoltarea ţării. Ca rezultat este eşecul în competiţia internaţională a naţiunilor (aduce exemplul unor state prospere, care s-au transformat în semicolonii, p. 9). Au reuşit acele popoare, subliniază autorul, care au putut să înlăture barierele învechite. Continue reading →

Monografia cunoscutului istoric chişinăuian, conf. univ., dr. hab. Nicolae Enciu prezintă o analiză a evoluţiei multe-aspectuale a Basarabiei pe calea modernizării în cadrul României întregite (1918-1940)[1]. Pentru realizarea proiectului, istoricul Nicolae Enciu a studiat materiale din arhivele de la Chişinău şi Bucureşti, a folosit documente publicate, memorii, precum şi studii ale autorilor români din perioada interbelică şi postbelică / postcomunistă.

În primul capitol, întitulat „Basarabia interbelică: pământ, oameni şi locuri” (p. 25-58) autorul monografiei a prezentat succint geografia, clima, solurile Basarabiei, a atras atenţia asupra faptului că din fluviu navigabil în anii dominaţiei ţariste, din 1918 Nistrul a devenit frontieră nu doar între două state, ci „între două lumi”. În schimb Prutul a redevenit râu intern şi a fost folosit pentru navigaţie. Este prezentată dinamica populaţiei basarabene: dacă în 1918 erau 2 642 000 de oameni, în 1930 erau deja 3 191 016 persoane. Autorul prezintă succint principalele oraşe ale provinciei: Chişinău (117 016 oameni, 1930), Ismail, Soroca, Bălţi, Cahul,Tighina, subliniind că în perioada anilor 1918-1940 s-au realizat „importante lucrări de amenajare a întregului mediu urban al Basarabiei, utilizându-se noi materiale de construcţie, iar arhitectura în stil modern extinzându-se atât asupra edificiilor administrative, cât şi în domeniul instituţiilor de învăţământ” (p. 47). Aşa cum demonstrează istoricul, în Basarabia interbelică ponderea populaţiei rurale a fost mai mare decât a celei urbane (87,1 % şi, respectiv, – 12,9 %, p. 49). Basarabia era caracterizată, scrie N. Enciu, drept „cea mai bogată provincie agrară a Noii Românii, cultura cerealelor ocupând 62 % din suprafaţa totală…” (p. 53). A fost expusă caracteristica profesorului american Ch. U. Clark dată ţăranului basarabean (1930): „puternicul său spirit de observaţie, bunul simţ ce-l caracterizează, precum şi preţioasa-i calitate de a-şi fi păstrat tradiţiile şi cutumele din timpuri imemorabile” (p. 54). Continue reading →