Bineînţeles, „zebra” la figurat.

La propriu – despre „alb-negrul” Republicii Moldova la sfârşitul anului 2013 – începutul anului 2014, considerat şi An al Calului. Mai concret: e vorba despre manifestarea unor contradicţii uimitoare (în unele cazuri), revoltătoare (în alte cazuri), în sânul societăţii noastre.

S-o luăm pe rând.

 1. Un cetăţean oarecare din Republica Moldova a fost cuprins de patima colecţionării. Unii cetăţeni colecţionează monede, alţii – timbre poştale; am întâlnit un tânăr colecţionar pasionat de adunarea capcanelor pentru şoareci etc. Eroul nostru, cetăţean al RM, a colecţionat (colecţionează încă) potcoave. A adunat omul 3 200 de potcoave, de la calul lui Ştefan cel Mare (de epocă) până la calul lui Voronin (tot de epocă). Numărul de potcoave a fost suficient de mare pentru a fi introdus în Cartea Recordurilor Guinnes. Şi a fost introdus. Bravo colecţionarului! Continue reading →

Miercuri, 27 noiembrie 2013, conducerea Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Cimişlia în frunte cu directoarea, doamna Gabriela Garaba, a organizat un Simpozion ştiinţific cu genericul „Nicolae Iorga – promotor al culturii române şi universale”.

În faţa profesorilor şi elevilor claselor a X-a – a XII-a au vorbit conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, cunoscut cercetător al istoriei românilor din afara frontierelor actuale ale României.

Dl Vasile Şoimaru este autorul proiectului editării unui volum de „Cugetări” ale lui Nicolae Iorga[1], carte care a fost trimisă elevilor Liceului „Mihai Viteazul” ceva mai devreme şi care fusese citită de mai mulţi dintre ei. Continue reading →

Am citit cu interes Avizul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova privind ridicare unui monument Limbii Române.

Citim în DEX: „Monument – operă de sculptură sau de arhitectură destinat să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalităţi remarcabile” (p. 652). Academia noastră aşa şi doreşte: „Monumentul va reflecta cu mijloace specifice artei sculpturale şi arhitecturale importanţa Limbii Române ca element constitutiv al statului nostru…”

            Ce ar fi de obiectat? Continue reading →

Zilele trecute dna Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Republica Moldova, a împlinit o vârstă frumoasă. Cu acest prilej, înainte de a o felicita, aş vrea să scriu următoarele.

Dna Valentina Sturza s-a născut în familia lui Grigore Scafaru, primar în satul Ciuciuleni, un om erudit şi energic, care în timpul conducerii localităţii date a făcut destul de mult pentru binele obştesc. Din familia tatălui i s-a tras dnei Valentina şi norocul, şi nenorocul. Norocul, pentru că în sânul familiei a obţinut o educaţie selectă, în special – sentimentul demnităţii. Dar şi nenorocul. Asta pentru că, în iunie 1940, teritoriile româneşti dintre Nistru şi Prut, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule de la Gurile Dunării au fost invadate de „eliberatorul” sovietic. Tatăl dnei V. Sturza a nimerit în categoria „exploatatorilor” omului muncii, şi – respectiv – a fost trimis să muncească în Siberia; el, familia lui, dar şi rude apropiate. Aşa făceau bolşevicii – rupeau cu tot cu rădăcină familiile gospodarilor basarabeni. Continue reading →

Astăzi, 6 octombrie 2013, cunoscutul cineast şi publicist Boris Movilă a împlinit frumoasa vârstă de 85 de ani.

În 2003 dl Boris Movilă, alături de regretatul Vadim Pirogan, a scos de sub tipar volumul „Destine româneşti”[1].

La 24 septembrie 2013, în incinta sediului Asociaţiei foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici (Chişinău, str. Kogălniceanu, nr. 52) am înregistrat un interviu cu dna Valentina Sturza. Iată conţinutul lui:

            A.P.: Doamna Valentina, în 1941 aveaţi 11 ani.

            V.S.: Încă nu aveam 11 ani, 10 ani…

            A.P.: Vă rog să-mi spuneţi, dacă aţi reţinut ceva în memorie din evenimentele anului 1941? Ce s-a întâmplat cu buneii Dvs., cu familia Dvs., dacă ţineţi minte? Continue reading →

Doamna Valentina Sturza s-a născut la 20 octombrie 1929 în satul Ciuciuleni, raionul Nisporeni, în familia lui Grigore (născut în anul 1905) şi a Alexandrei (n. 1906) Scafaru.

Tatăl dnei Valentina Sturza, Grigore Scafaru, membru al Partidului Naţional Liberal, a fost ales primar al comunei la vârsta de 26 de ani. Fiind în frunte satului în perioada 1931-1932 şi 1934-1938, Grigore Scafaru a reuşit să realizeze câteva proiecte importante. Astfel, în 1934-1935 a fost reconstruit localul primăriei, în 1936-1937 a fost construit un nou local pentru şcoala primară nr. 2; în sat (cu o populaţie de 9 098 locuitori), au fost construite mai multe poduri şi podeţe, s-au executat terasamente pe drumul Ciuciuleni-Dahnovici, pe drumul spre Şuşmanca, a fost îndreptată albia râuleţului Cogâlnic pe o lungime de 355 metri. În 1935 s-a înfiinţat un atelier de croitorie pe lângă şcoala primară, înzestrat cu unelte, în anii 1935-1936 s-a construit o baie comunală, o fântână în curtea primăriei, câteva gherete noi în piaţă agricolă. În 1937 satul îşi trăsese telefon propriu etc.[1] Continue reading →

            Între 27 şi 29 septembrie 2013, la Piteşti, şi-a desfăşurat lucrările cel de-al XIII-lea Simpozion Internaţional „Experimentul Piteşti – reeducare prin tortură”. Organizatori ai evenimentului au fost Fundaţia Culturală „Memoria”, filiala Argeş, Primăria Piteşti, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Argeş, Muzeul Judeţean Argeş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Institutul Român de Istorie Recentă (Bucureşti).

            Festivitatea de deschidere a Simpozionului a avut loc vineri, 27 septembrie, în Sala Mare a Primăriei Piteşti. Au vorbit reprezentanţii Primăriei, organizatorii Simpozionului, invitaţi (între aceştia fiind şi doamna Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici). Discursul doamnei Simona Gyr-Popa, fiica poetului Radu Gyr, întitulat „Radu Gyr. Seria poeziilor de detenţie”, a stârnit un viu interes. Continue reading →

              În 1971 am absolvit şcoala de cultură generală nr. 1 din Căuşeni. Diriginte de clasă ne-a fost doamna Ludmila Popuşoi, tot dumneaei – profesoară de franceză, o femeie de o cumsecădenie exemplară, bună cunoscătoare a limbii lui Voltaire. Mai târziu am aflat că era fiică de preot, supus represiunilor de către autorităţile comuniste. Fiind îndrumătoare, la orele de educaţie civică (dar nu numai atunci), dumneaei ne povăţuia (ne învăţa) să vedem în ceilalţi din jurul nostru tot ce au bun, să luăm exemplu de la ei. În schimb, să vedem în noi ce avem negativ şi să eliminăm apucăturile sau deprinderile, neacceptate de comunitate. Tot ea ne îndemna: să dăm bineţe la cei mai mari ca noi, să-i respectăm, să-i ajutăm pe bătrâni, să nu minţim niciodată, să nu furăm, să nu înjuram etc., etc. Altfel spus: să recunoaştem şi să respectăm calităţile oamenilor buni, să luam exemplu de la ei; să depistăm răul din noi şi să-l depăşim.     Continue reading →

              Având suficiente probe că URSS pregăteşte o ofensivă asupra Germaniei, la 22 iunie 1941, alături de statele aliate, aceasta a atacat Uniunea Sovietică. Teza principală a doctrinei militare sovietice la acel timp era că în cazul în care URSS va fi atacată, după scurte lupte de la frontieră, Armata roşie va trece în ofensivă şi va distruge agresorul pe propriul lui teritoriu.

            Războiul pornit de Germania, însă, avea un alt caracter: era „război-fulger”. În situaţia dată regimul stalinist a ordonat forţelor militare şi trupelor NKVD, activiştilor de partid comunist şi tineretului comunist, să aplice tactica „pământului pârjolit”. Îndeplinind  o directivă a Kremlinului din 29 iunie 1941, conducerea RSSM a emis un ordin strict secret prin care obligau secretarii organizaţiilor de partid din judeţele, oraşele şi raioanele RSS Moldoveneşti şi preşedinţii comitetelor executive ca toate rezervele de grâu şi alimente, de fân şi alte furaje, care din anumite cauze nu pot fi transportate în regiunile interne ale URSS să fie nimicite; culturile cerealiere şi cele de plante oleaginoase, rezervele de alimente ce se găsesc în depozite de lemn „să fie stropite cu benzină sau gaz lampant şi să li se dea foc”[1]. Aceleaşi culturi, indica în continuare documentul, dar depozitate în încăperi ignifuge – depozite de cărămizi, elevatoare şi uscătorii – să fie nimicite pe calea aruncărilor în aer[2]. Spiritul documentului citat era distrugerea tuturor bunurilor materiale care ar prezenta achiziţii pentru duşman. Continue reading →