Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice
La 23 octombrie se vor împlini 60 de ani de la declanşarea Insurecţiei anticomuniste şi antisovietice din Ungaria. Cu acest prilej, pe data de 13 octombrie, Ministerul Culturii din Republica Moldova (RM), Ambasada Ungariei în RM, Universitatea de Stat din Moldova (USM) a organizat, în incinta USM, vernisarea unei expoziţii de fotografii „Revoluţia Maghiară din 1956”, expoziţia personală a scriitorului şi publicistului Boris Marian, precum şi Conferinţa ştiinţifică internaţională „Revoluţia maghiară din 1956. Ecourile şi impactul ei asupra RSS Moldoveneşti”.
La deschiderea Expoziţiei a vorbit doamna Monica Babuc, Ministru al Culturii al RM, ES dl Mátyás Szilágyi, Ambasadorul Ungariei în RM, alte persoane oficiale.
Lucrările Conferinţei s-au desfăşurat în sala Senatului USM. În faţa celor prezenţi – profesori universitari, studenţi, alte persoane interesate de subiectul abordat, – un cuvânt de salut l-a rostit dna Monica Babuc, Ministru al Culturii al RM, care, între altele, s-a adresat tinerilor cu îndemnul ca aceştia să cunoască istoria adevărată. Mesajul de salut din numele preşedintelui Academiei de Ştiinţe a RM l-a prezentat prof, univ., dr.-hab. Victor Ţvircun care a observat că Revoluţia Maghiară a impulsionat mişcarea disidentă din URSS. Apoi a vorbit ES dl Mátyás Szilágyi, Ambasadorul Ungariei în RM, care a menţionat că mama dumnealui avea 18 ani când s-a implicat în mişcarea protestatară a tineretului maghiar din 1956. Oficialul maghiar a vorbit despre rolul Postului de Radio „Europa Liberă”, care a încurajat protestatarii unguri şi a lansat promisiuni de acordare a ajutorului Occidental, dar care [promisiuni] nu au fost onorate. De aici şi marea dezamăgire a luptătorilor anticomunişti ai Ungariei. Excelenţa Sa consideră că actuala Conferinţă Ştiinţifică este primul pas spre realizarea unui proiect mai amplu, privind Insurecţia Maghiară din octombrie-noiembrie 1956.

Continue reading →

Pe data de 11 octombrie 2016, în incinta Bibliotecii Municipale „B. P. Haşdeu” a avut loc şedinţa ordinară a Clubului Istoricilor din Republica Moldova (CIRM). În discuţie: istoria ridicării şi demolării, apoi – cea a restabilirii Monumentului celor trei martiri basarabeni – Alexei Mateevici, Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea.

Înainte de şedinţă, un grup de istorici a depus flori la Monumentul nominalizat, ridicat şi dezvelit luna trecută în Scuarul Catedralei Mitropoliei Chişinăului şi întregii Moldove.

În sala Bibliotecii, în faţa iubitorilor Muzei Clio, a vorbit dl Iurie Colesnic, care a scris despre acest monument în lucrările publicate[1] şi a moderat ceremonia de dezvelire a monumentului, restabilit şi dezvelit în septembrie 2016. Continue reading →

Joi, 29 septembrie 2016, a încetat să bată inima patriotului basarabean, cineastului şi publicistului Boris Movilă.

În 2003, alături de Vadim Pirogan, Boris Movilă a scos de sub tipar volumul „Destine româneşti”[1]. Partea a doua a cărţii (p. 300-567) cuprinde un CV al lui Boris Movilă, semnat de istoricul Ion Dron. Urmează câteva aprecieri, date personalităţii şi activităţii lui Boris Movilă, semnate de Anatol Codru şi Iurie Colesnic. După care au fost tipărite articolele lui Boris Movilă. În total sunt 64 articole, din ele 56 au fost publicate pe paginile săptămânalului „Literatura şi Arta”. Întâmplător oare? Sunt convins – nu! Asta pentru că Boris Movilă a fost un bun patriot al Neamului Românesc din care face parte, a fost un promotor al valorilor naţionale, un susţinător al talentelor autentice, nu a imposturii.

Strâns legat de arta cinematografică, Boris Movilă a promovat opere şi artişti de valoare, contribuind esenţial la turnarea unor filme artistice, intrate în fondul de aur al cinematografiei mondiale. Destrămarea URSS a dus, inevitabil, şi la pierderi de valori. În Republica Moldova cinematografia a murit înainte de a se naşte. Poate părea ciudat, dar nimeni nu e de vină. O ţară mică, aşa cum este R. Moldova, nu dispune de resurse financiare suficiente, pentru a întreţine o cinematografie competitivă cu cea din Occident sau chiar cu cea din Federaţia Rusă. Pentru o cinematografie performantă e nevoie de bani. De mulţi bani. Iar noi nu-i avem.

Fiind în „cealaltă lume”, în lumea comunistă, promovând filmele moldoveneşti în faţa Centrului [Moscovei], Boris Movilă a fost martorul unor destăinuiri ale oficialilor de acolo, pe care ni le-a spus ulterior nouă, istoricilor. Astfel, după demonstrarea unui film artistic, turnat pe baza unor realităţi post-belice din RSSM, ne-acceptat de cenzura de la Chişinău, şefii de la Moscova i-au spus: „Da, v Moldove, mî narubili slişcom mnogo drov” [„Da, în Moldova, noi am lovit prea tare”]. Adică represiunea stalinistă/comunistă în fosta RSSM a fost prea dură, mai aspră decât în alte republici -„surori” ale Federaţiei Ruse. Iar urmările acestei „lovituri” o simţim şi astăzi. Continue reading →

Găgăuzii sunt descendenţi ai oguzilor – poporaţie turcică nomadă, venită de la poalele Munţilor Ural şi stabilă pe teritoriul de nord-est al actualei Bulgarii. Fiind de origine turcică, găgăuzii au acceptat creştinismul. În anii războiului ruso-otoman din anii 1806-1812, fiind creştini, găgăuzii s-au solidarizat cu Rusia ţaristă şi o ajutau împotriva otomanilor. În timp de război o astfel de stare de lucruri nu putea dura mult şi turcii i-au pedepsit pe găgăuzi, aceștia fiind nevoiţi să ceară protecţia ţarului rus. Spre sfârşitul războiului (1806-1812) administraţia ţaristă le-a permis găgăuzilor să se stabilească în sudul Basarabiei şi le-a oferit drepturi de colonişti. Astfel, după 1812 în partea de sud a Basarabiei a apărut populaţie găgăuză şi bulgară, protejată şi avantajată de ţarism.

În perioada României întregite găgăuzii s-au folosit din plin de libertăţile cetăţeneşti, oferite de Constituţia din 1923 şi de legislaţia românească de model vest-european. Intelectualii găgăuzi vorbeau fluent limba română, unii dintre ei devenind mari cărturari ai timpului. Aduc exemplul lui Mihail Ciachir, numit de Nicolae Costenco „fratele mai mare al scriitorilor basarabeni”[1]. Protoiereul Mihail Ciachir a publicat pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei” lucrarea „Istoria Găgăuzilor”, iar în 1936 a publicat Psaltirea, tradusă de el în limba găgăuză, iar cu o săptămână înainte de deces (septembrie 1938) a ieşit de sub tipar Dicţionarul găgăuzo (turco) – român pentru găgăuzii din Basarabia. Găgăuzii basarabeni au avut reprezentanţi în organele de conducere româneşti, inclusiv – în Parlamentul României, precum şi în comerţ, economie, învăţământ, cultură şi artă. Continue reading →

În 1992 Federaţia Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova. Staţionată în Tiraspol, Armata a XIV-a a Federaţiei Ruse le-a dat armament rebelilor separatişti anticonstituţionali ai RM, le-a oferit logistica necesară războiului, iar în cazuri concrete – a intervenit cu tehnică militară grea împotriva forţelor de ordine ale RM.

Există numeroase studii, memorii, documente publicate, care demonstrează modul de ducere a războiului de partea RM. Afară de faptul că militarii moldoveni au fost slab echipaţi şi instruiţi, şi conducerea politico-militară a RM a dat dovadă de lipsă de viziune, privind perspectivele războiului ruso-moldav, de lipsă de voinţă, de curaj etc. Totuşi, conducerea RM a obţinut un succes: războiul „de pe Nistru” a fost internaţionalizat şi intrase în vizorul marilor cancelarii occidentale. După un şir de eforturi diplomatice, soldate cu acordul Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova de a înceta focul, la 21 iulie 1992, la Moscova, a fost semnată „Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”. Continue reading →

Constituţia RSS Moldoveneşti, adoptată la 15 aprilie 1978, declara că RSSM este stat suveran, sovietic, socialist, care şi-a pus în faţă sarcina construirii societăţii comuniste, întăririi unităţii economice şi politice, asigurării securităţii şi apărării ţării; iar pentru a realiza cu succes sarcina formulată, împreună cu alte 14 republici, a constituit URSS. Articolul 69 al acelei Constituţii prevedea dreptul RSSM de a ieşi liber din componenţa Uniunii RSS[1]. Următorul articol al Legii fundamentale a RSSM stipula că teritoriul RSS Moldoveneşti nu poate fi modificat fără acordul republicii, iar frontiera RSSM poate fi modificată doar în acord reciproc cu altă republică unională şi cu aprobarea URSS. Această Constituţie era în vigoarea la momentul adoptării Declaraţiei de Suveranitate din 23 iunie 1990 şi în perioada imediat următoare (până la proclamarea Intendenței de Stat a Republicii Moldova (27 august 1991).

În Declaraţia cu privire la Suveranitatea RSS Moldova s-a fundamentat următorul principiu: „Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat unitar, indivizibil. Frontierele RSS Moldova pot fi schimbate numai pe bază de acorduri reciproce între RSS Moldova şi alte state suverane, în conformitate cu voinţa poporului, adevărul istoric şi ţinându-se seama de normele dreptului internaţional unanim recunoscute”[2]. Deci, atât Constituţia în vigoare atunci, cât şi Declaraţia de Suveranitate a RSS Moldova, fundamentau RSS Moldova ca un stat integru şi indivizibil, iar posibilele modificări teritoriale urmau a fi realizate în conformitate cu voinţa poporului RSS Moldova (a întregului popor!) şi în conformitate cu legislaţia internaţională. Continue reading →

În URSS, persoanele ajunse la vârsta de 16 ani, deveneau cetăţeni ai marii Uniuni. Conform articolului 33 al Constituţiei din 1977, în URSS exista o cetăţenie unică unională: cetăţenii republicilor unionale erau cetăţeni ai URSS. A existat şi o Lege despre cetăţenia URSS, aprobată la 19 august 1938, modificată în 1990. Cetăţenilor URSS li se elibera un paşaport, care era de fapt un buletin de identitate, având înscrise în el datele principale ale persoanei. Cea mai importantă înscriere din paşaportul sovietic era viza de reşedinţă. Fără viză de reşedinţă sau cu o viză de reşedinţă „compromiţătoare” (paşaport eliberat de una din secţiile de paşapoarte din Vorkuta, de exemplu[1]) cetăţeanul nu se putea angaja legal în câmpul muncii.

Kremlinul era întotdeauna interesat să extindă cetăţenia sovietică; locuitorii teritoriilor anexate, fără a li se cere consimţământul şi împotriva voinţei lor, deveneau „cetăţeni ai URSS”. Asta pentru a beneficia de drepturile, oferite de Constituţia URSS, a presta obligaţiunile, prevăzute de Legea fundamentală a URSS, dar şi pentru a intra în jurisdicţia Statului „muncitorilor şi ţăranilor”. Aşa s-a întâmplat cu locuitorii Statelor Baltice, cu polonezii, basarabenii, bucovinenii, românii din Ţinutul Herţa, care, odată cu anexarea teritoriilor respective de către URSS, fără voia lor, au devenit „cetăţeni ai URSS”. Continue reading →

Pe data de 5 februarie 1994, conducerea RM a convocat Congresul „Casa noastră – Republica Moldova”. În cadrul congresului, preşedintele RM dl Mircea Snegur a expus raportul întitulat „Republica Moldova este ţara tuturor cetăţenilor săi”[1].

Înainte de a analiza mesajul preşedintelui, citez din memoriile dlui Mircea Snegur, publicate în anul 2007: „În procesul de educaţie, rolul mamei a fost unul aparte. Acest proces era reluat în orice moment când apăreau minute libere. În primul rând, ea avea grijă ca noi să ştim cine suntem, să ne cunoaştem originile. Ne vorbea adeseori despre predecesori, despre rude. În detalii ne povestea despre Regatul Românesc şi familia regală, despre apartenenţa noastră la acest spaţiu, despre rudele plecate şi statornicite în România în 1940 şi în 1944, despre venirea, plecarea şi revenirea ruşilor cu toate consecinţele respective. De la mama am deprins scrisul românesc în grafia latină. Începând cu anul 1956 şi până la urmă, toată corespondenţa noastră a fost cu scris latin…”[2] Tot acolo aflăm, că tânărul Mircea asculta Postul de Radio Bucureşti, că era uimit „de vorbirea frumoasă literară a dictorului” [crainicului – A.P.], că rămăsese fermecat de nivelul de interpretare a folclorului autentic, ascultând-o pe Maria Lătăreţu.

Ce-a vrut să spună cititorilor memorialistul citat? Autorul demonstrează că de mic copil, din spusele mamei sale, cunoştea istoria României, faptele familiei regale, că unele rude s-au stabilit dincolo de Prut datorită vicisitudinilor istoriei poporului nostru. Ştia să scrie româneşte, în grafia latină, asculta Postul de Radio Bucureşti etc., etc. Deci, Mircea Snegur – român sadea!

Ce idei a lansat Mircea Snegur în discursul „Republica Moldova este ţara tuturor cetăţenilor săi”? Continue reading →

La 28 iunie 1940, în bună înţelegere cu Germana nazistă, URSS a invadat România, care-şi păstra neutralitatea faţă de războiul din Europa şi Lume, şi a anexat Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule de la Gurile Dunării. La 2 august acelaşi an, pe teritoriile cotropite de sovietici, Kremlinul a trasat frontierele noii „republici” unionale, oferind Ucrainei nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei, în schimb „lipind” câteva raioane din stânga Nistrului, din fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), la nou-creata Republică Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM)[1].

Odată cu invadarea teritoriilor româneşti, autorităţile sovietice au promovat o politică de comunizare a basarabenilor, în acelaşi rând – şi în domeniul limbii: limba română cu grafia latină a fost înlăturată. Pe data de 12 februarie 1941 Sovietul Suprem al RSSM a adoptat legea „Despre trecerea scrisului moldovenesc la alfabetul rus” prin care ordona: „De trecut scrisul moldovenesc de la alfabetul latin la alfabetul rus pe teritoriul întregii Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti”, după care arăta literele ruseşti ale „scrisului moldovenesc”[2]. Aşa dar, ocupantul sovietic a trecut Nistrul nu doar cu tancurile şi aviaţia Armatei Roşii, nu doar cu trupele NKVD etc., ci şi cu „scrisul moldovenesc” şi alfabetul respectiv.

După reocupare Basarabiei (1944) a continuat procesul de rusificare a băştinaşilor, în domeniul lingvisticii promovându-se teoria academicianului Nicolae Marr, care considera că înlocuirea formaţiunilor social-politice va duce la schimbarea limbii vorbite. Astfel, se considera că burghezia vorbeşte o limbă „de salon”, neînţeleasă de marea majoritate a populaţiei (proletari/muncitori şi ţărani). Odată cu victoria comunismului va triumfa o nouă limbă, deosebită de cea „burgheză”, a societăţii capitaliste. Deci, limba română era considerată burghezo-moşierească, pe când cea numită „moldovenească” era limba muncitorimii, ţăranilor, era limba viitorului, limba constructorilor comunismului.

La 20 iunie 1950, ziarul „Pravda” a publicat articolul lui Iosif Vissarionovici Stalin „Marxismul şi problemele lingvisticii”, având subtitlul „Cu privire la marxism în domeniul lingvisticii” [„Marxism i voprosî iazîkoznania. Otnositelino marxisma v iazîkoznanii”]. Dictatorul de la Kremlin a criticat teoria lui N. Marr, considerând că „comunitatea limbii este unul din cele mai importante semne ale unei naţiuni, cunoscându-se foarte bine că în sânul acelei naţiuni există contradicţii de clasă”[3]. Continue reading →

Rubrica:

În întâmpinarea aniversării

a 25-a a proclamării Independenţei de Stat

a Republicii Moldova (RM)

O altă decizie PROASTĂ luată de conducerea RM, în cazul dat, concret – de preşedintele RM, Mircea Snegur, a fost aderarea RM la Comunitatea Statelor Independente (CSI).

În memoriile sale, dl Mircea Snegur explică parţial condiţiile în care a luat această decizie. El scrie, că preşedintele Parlamentului RM, profesorul Alexandru Moşanu, vice-preşedintele Parlamentului, liderul Frontului Popular din Moldova, Ion Hadârcă, alţi deputaţi, s-au pronunţat împotriva deplasării lui Mircea Snegur la Alma-Ata, capitala Kazahstanului, pentru a semna acordul de aderare a RM la CSI.

În pofida acestei situaţii, preşedintele Mircea Snegur a mers la Alma-Ata şi a semnat Acordul de creare a CSI, Declaraţia de la Alma-Ata, alte documente adiacente. „Şi atunci consideram, scrie Mircea Snegur, – dar şi acum consider ca am făcut un pas corect”[1].

Înainte de a analiza motivele luării acestei decizii, voi aminti că, în toamna anului 1991, la Floreşti, dl Mircea Snegur a declarat că „niciodată Moldova nu va face parte din CSI”[2]. Continue reading →