Pentru dl V. Matei: o scurtă replică a unui neica nimeni
Sfârşitul anului de învăţământ şi o serie de activităţi, realizate în luna iulie nu mi-au permis să reacţionez prompt la calificativele enunţate de dl V. Matei la adresa mea. Iată despre ce este vorba.
Pe data de 5 iunie a.c. Clubul Istoricilor din Republica Moldova (CIRM), la care sunt preşedinte de onoare (preşedinte fiind istoricul Alexandru Moraru), a comemorat 80 de ani de la naşterea distinsului istoric ieşean Gheorghe Buzatu. În cadrul discursului, rostit cu acest prilej, am spus că profesorul Gh. Buzatu a participat activ la pregătirea şi realizarea Conferinţei internaţionale „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele acestuia pentru Basarabia” (26-28 iunie 1991), în acest sens publicând chiar şi un număr special al revistei „Moldova” care are genericul „Secretele Protocolului secret Ribbentrop-Molotov”. Mult timp după acel eveniment, atunci când mă întâlneam cu Gh. Buzatu, acesta mă întreba: „Când vor fi publicate materialele Conferinţei?” Toată lumea ştia/ştie, că persoana care s-a ocupat cu adunarea materialelor Conferinţei a fost dl. V. Matei, care promisese să le publice în volum. Dar nu le-a mai publicat, spunând că le-ar fi pierdut. Asta am spus la şedinţa CIRM din 5 iunie. Prin cele afirmate, l-am jignit oare cumva pe dl V. Matei? Continue reading
Rusia în lacrimi: iunie 2019
Explozii
Prima zi a luni iunie 2019 a adus noi ştiri triste: în oraşul Dzerjinsk, regiunea Nijnii Novgorod, la uzina de producere a armamentului „Cristal”, în secţia de producere a trotilului, s-au produs două explozii puternice. Pe o rază de trei kilometri casele au fost avariate. Conform informaţiilor de la faţa locului, au fost rănite 89 persoane, atât lucrători ai uzinei, cât şi locuitori ai oraşului. În oraş şi satele dimprejur a fost declarată starea de urgenţă[1]. În ştirile de pe data de 2 iunie s-a spus că 16 persoane, rănite în timpul deflagraţiei, se află în spitale. Pierderile materiale se ridică la milioane de ruble[2].
Precizări ulterioare: în urma exploziilor de la uzina de armament „Cristal” au avut de suferit 116 oameni. Curiozităţi: în timpul reportajului apare firma uzinei de producere a armamentului „Cristal”. E scris: «Кристалл. Государственный научно-исследовательский институт» ceea ce în traducere înseamnă „Cristal. Institutul de stat de cercetări ştiinţifice”[3]. Secretele se dezvăluie în urma neglijenţei sau… deocamdată Rusia nu poate depăşi secretomania. Continue reading
Destine frânte pentru Ţară în vatra istorică românească. Simpozion internaţional, ediţia a doua, Dervent, 6 iulie 2019
Rubrica: Cronica vieţii științifice
Pe data de 6 iulie 2019, la Mănăstirea Dervent, judeţul Constanţa, şi-a desfăşurat lucrările ce de-a doua ediţia a Conferinţei Internaţionale „Destine frânte pentru Ţară în vatra istorică românească”. Organizatorii Conferinţei sunt Arhiepiscopia Tomisului, departamentul Cultural-educaţional şi Sfânta Mănăstire Dervent, în colaborare cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria, filiala judeţeană Constanţa şi cu Asociaţia „Casa Mării Negre/ Black SeaHouse” Constanţa.
Drept obiectiv prioritar al evenimentului a fost „evidenţierea suferinţelor şi martiriului românesc în ultimii 100 de ani, pe tot cuprinsul vetrei noastre istorice, precum şi a dramelor individuale şi colective care au marcat ultimul veac în România şi în provinciile istorice româneşti: lichidarea identităţii şi conştiinţei româneşti în Basarabia şi Bucovina, deportările colective în Siberia şi Kazahstan, masacrele de la Lunca, Ostriţa şi Fântâna Albă, dramele refugiaţilor basarabeni şi bucovineni în România, dramele celor două războaie mondiale, represiunea comunistă (închisori, lagăre, Canal, munca silnică, ostracizarea elitei, persecuţiile politice şi religioase, domicilie forţate, epurările etc.), exilul românesc etc.”. În acelaşi timp, Simpozionul şi-a propus „atât dezbateri la zi privind cauzele, dimensiunile şi consecinţele acestor forme ale tragicului şi suferinţei româneşti în ultimul veac, cât şi evocarea unor martiri şi mărturisitori ai poporului român, din toate provinciile sale istorice, prioritar Basarabia şi Bucovina, ale căror destine frânte au ţinut vie forţa credinţei acestui popor în Dumnezeu şi Ţară”. Continue reading
Memorie remanentă. Conferinţă ştiinţifică, Chişinău, 24 iunie 2019
Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice
Pe data de 24 iunie 2019, în Sala de conferinţe a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa ştiinţifică cu genericul „Memoria remanentă. Prezentarea rezultatelor ştiinţifice ale Programului se Stat „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953”.
Conferinţa a fost deschisă de conf. univ. dr. Virgiliu Bârlădeanu, secretarul ştiinţific al Programului de Stat nominalizat.
În cuvântul de salut, subsemnatul am vorbit despre obiectivele Programului de Stat, despre realizarea cu succes al acestuia, precum şi problemele apărute pe parcursul activităţii ştiinţifice de teren. Am vorbit şi despre anumite lucruri, asupra cărora istoricii noştri ar trebui să revină. În special este vorba de economia României interbelice, de tendinţele progresiste în industrie şi agricultură, asta referindu-se şi la regiunea de est a ţării. Din povestirile supravieţuitorilor deportării in 1941 constatăm că în satele noastre erau deja gospodării-model, mulţi proprietari ale cărora fuseseră aleşi primari. Tocmai ei au fost trimişi în Siberia, satele noastre fiind decapitate de elitele locale. Continue reading
Analiza situaţiei politice din R. Moldova în şedinţa MRSP din 17 iulie 2019
Pe data de 17 iulie 2019, în incinta Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chişinău, a avut loc şedinţa ordinară a Mesei Rotunde cu Statut Permanent „Reîntregirea” (MRSP), care a examinat situaţia politică din Republica Moldova (RM). La baza începerii discuţiilor a stat Scrisoarea deschisă, semnată de domnii Nicolae Moraru şi prof. univ., dr. hab. Andrei Ţurcanu, semnatari ai Declaraţiei de Independenţă a RM, de scriitorul Vladimir Beşleagă, de prof. univ., dr. hab. în filologie Alexandru Burlacu, de jurnalista Luminiţa Dumbrăveanu, de istoricul dr. Vlad Mischevca, de inginerul Iurie Borş şi scriitorul şi publicistul Vitalie Vovc şi adresată preşedintelui României Klaus Johannis, preşedintelui PAS Maia Sandu, preşedintelui Platformei DA Andrei Năstase şi preşedintelui interimar al PDM Pavel Filip. Îngrijoraţi de implicarea fără precedent a Federaţiei Ruse în afacerile interne (în diverse organe de decizie) ale RM, autorii Scrisorii deschise propun „ieşirea imediată a blocului ACUM din coaliţia parlamentară cu PSRM, susţinerea de către PDM a guvernului minoritar ACUM pentru realizarea reformelor structurale şi legislative care ar garanta vectorul proeuropean al RM”[1]. Propunerea de modificare a majorităţii parlamentare a stârnit reacţii din partea altor intelectuali. Iată de ce am considerat oportun să invităm la MRSP pe unul din autorii Scrisorii deschise, prof. univ. dr. hab. Andrei Ţurcanu pentru explicaţii suplimentare. Continue reading
Conceptul de Unire în discuţiile Consiliului Mondial Român: şedinţa filialei „Moldova”
Consiliul Mondial Român (CMR) s-a constituit pe data de 26 octombrie 2000, cu denumirea iniţială de Consiliul Naţional Mondial Român. CMR şi-a formulat drept sarcini să contribuie la „renaşterea spiritului naţional, la păstrarea identităţii naţionale şi reclădirea unităţii neamului”[1]. Din aceiaşi sursă citim că pe data de 27 martie 2001, în Atlanta (Statele Unite ale Americii), a avut loc o adunare a CNR la care a participat o numeroasă delegaţie de basarabeni, inclusiv Mitropolitul Petru al Basarabiei şi că tot atunci Primăria oraşului Atlanta a recunoscut Unirea Basarabiei cu România (din 27 martie 1918).
CMR este „o organizație înregistrată în SUA funcționând în conformitate cu stricta respectare a legislației americane în domeniul organizațiilor non profit”[2]. CMR a avut o perioadă de activitate fructuoasă (între altele – a susţinut în SUA propunerea aderării României la NATO, a încurajat Mişcarea Unionistă din Republica Moldova, a apărat drepturile Grupului Ilie Ilaşcu etc.), după care a urmat un declin, iar din 2016 se observă o reactivare a CMR în vederea promovării intereselor românilor în strictă conformitate cu prevederile statutare. CMR-România este o sucursală a CMR, este înregistrat la organele abilitate ale statului şi activează în conformitate cu Constituţia României şi legislaţia în vigoare. Din 2018 are loc un proces de reorganizare a CMR. Continue reading
Armata şi elitele în apărarea României întregite: Conferinţă internaţională la Iaşi
Rubrica Cronica vieţii ştiinţifice
Pe data de 20 şi 21 iunie 2019, la Cercul Militar Iaşi, şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul „Contribuţia Armatei Române şi a elitelor la apărarea şi recunoaşterea internaţională a Marii Uniri (1919-1920)”, organizată de Statul Major al Apărării prin Filiala Iaşi a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”.
Înainte de începerea lucrărilor Conferinţei a avut loc ceremonialul militar de primire a conducerii Statului Major al Apărării, după care participanţii la eveniment au fost invitaţi la inaugurarea expoziţiei „Contribuţia Armatei Române şi a elitelor la apărarea şi recunoaşterea internaţională a Marii Uniri (1919-1920)” şi a Bibliotecii Filialei Iaşi a Muzeului Militat Naţional „Regele Ferdinand I” – Sala „Armata Română şi Marea Unire” din Cercul Militar Iaşi.
A urmat dezvelirea tabloului alegoric „Recunoştinţă eternă ostaşilor români care s-au jertfit pentru Întregirea Naţională” (în Sala „Armata Română şi Marea Unire” din Cercul Militar Iaşi), precum şi cel al generalului Henri M. Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze în România în anii 1916-1918. Continue reading
Şedinţa MRSP „Reîntregirea” din 13 iunie 2019
Pe data de 13 iunie 2019 a avut loc şedinţa ordinară a Mesei Rotunde cu Statut Permanent „Reîntregirea” (MRSP „Reîntregirea”). La ordinea zilei a fost pusă problema „Dualitatea puterii de stat în Republica Moldova şi sarcinile adepţilor reîntregirii României”. În calitate de experţi au vorbit dnii Vlad Ţurcanu, ziarist, fost purtător de cuvânt și consilier pentru comunicare (2012-2016) al președintelui Republicii Moldova (RM), Nicolae Timofti, şi dl dr. Anatol Ţăranu, istoric, ex-ambasador al R. Moldova la Moscova, comentator politic.
Conferenţiarii au analizat situaţia creată în RM în condiţiile dualităţii puterii de stat: guvernul condus de dl Pavel Filip continua să exercite funcţiile, între timp, pe data de 8 iunie 2019, s-a constituit guvernul RM, condus de dna Maia Sandu, format din membrii Partidului Socialiştilor din RM şi Alianţa ACUM. În urma expunerii comunicărilor, participanţii la MRSP „Reîntregirea” au pus foarte multe întrebări, la care au primit răspunsuri exhaustive. După aceasta au început dezbaterile. Opiniile vorbitorilor au fost foarte diferite, de multe ori – diametral opuse. Continue reading
„Perspectivele şi problemele integrării în spaţiul european al cercetării şi educaţiei”. Conferinţă internaţională, Cahul.
Conferinţa ştiinţifică internaţională
„Perspectivele şi problemele integrării în spaţiul european al cercetării şi educaţiei”,
Ediţia a VII-a, 6 iunie 2019, Cahul
Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice
Pe data de 6 iulie 2019, în incinta Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul şi-a desfăşurat lucrările cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei ştiinţifice internaţionale cu genericul „Perspectivele şi problemele integrării în spaţiul european al cercetării şi educaţiei”. După deschiderea oficială a Conferinţei a urmat şedinţa în plen, la care dl Andrei Popa, prof. univ., dr.-hab., rectorul Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” a prezentat comunicarea „Universitatea contemporană – repere de abordare şi obiective pentru dezvoltare”. Conf. univ. dr. Aliona Afanas a vorbit despre „Formarea profesională continuă a cadrelor didactice: repere conceptuale. În cadrul şedinţei în plen a vorbit dl Tudorel Toader, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, ex-ministru al Justiţiei.
Lucrările Conferinţei s-au desfăşurat în cadrul a opt secţiuni, după cum urmează: 1. Ştiinţe politice şi administrative; 2. Ştiinţe juridice; 3. Ştiinţe economice; 4. Ştiinţe exacte şi inginereşti; 5. Ştiinţe pedagogice şi psihologice (80 de comunicări); 6. Ştiinţe istorice şi umaniste; 7. Ştiinţe filologice: limba şi literatura română; 8. Ştiinţe filologice: limbi moderne. Continue reading
,,Antonie Plămădeală – fiu al Basarabiei – Mitropolit al Ardealului”: sesiune de comunicări
Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice
Pe data de 7 iunie 2019, în incinta Bibliotecii publice raionale „ÎPS Antonie Plămădeală”, şi desfăşurat lucrările Sesiune de comunicări ştiinţifice cu Genericul „Antonie Plămădeală – fiu al Basarabiei – Mitropolit al Ardealului”, organizat de Direcţia Cultură şi Turism a raionului Hâncești, Biblioteca publică raională „ÎPS Antonie Plămădeală”, Centrul de Excelenţă Institutul de Istorie Socială (INIS) „ProMemoria” din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (USM) şi Filiala Chişinău a Academiei Oamenilor de Știință din România (AOŞR).
Manifestarea a fost deschisă de doamna Tatiana Darii, directoarea Bibliotecii „ÎPS Antonie Plămădeală”, care a salutat prezenţă cu următoarele cuvinte: „Dragi prieteni ai bibliotecii noastre! Avem o deosebită plăcere să ne întâlnim încă odată, pentru unii este prima întâlnire, în locașul, care poartă cu sfințenie numele marelui nostru înaintaș Antonie Plămădeală. De fiecare dată ne adunăm aici pentru ai consfinți numele în eternitate. Mitropolitul Antonie Plămădeală rămâne a fi un nume de cinste înscris în aria de slujire a Bisericii, Culturii și întregii spiritualități românești. Despre omul, scriitorul, istoricul și mitropolitul Antonie Plămădeală vom vorbi astăzi și o vom face asta cu invitații noştri”. Continue reading