Recenzie

În regimurile totalitare propaganda ideologică are un rol deosebit. Menirea ei este de a îndoctrina masele, de a le „convinge” de „justeţea” politicii, promovate de regimul de la conducere. Propaganda joacă un mare rol în formarea „omului nou”, devotat partidului de la putere. Tot propaganda impune o „moralitate” pentru societatea, supusă puterii politice.

România a cunoscut practica totalitarismului de stânga, cea a comunismului, impus de forţele militare sovietice după invadarea acesteia în august 1944. În acel an Partidul comunist român era prea puţin numeros pentru a putea acapara întreaga putere. A fost nevoie de timp, pentru a se „întări”. Iată de ce URSS a acceptat o perioadă de „coexistenţă” între monarhie şi comunişti. Dar „coexistenţa” nu a durat prea mult: la 30 decembrie 1947 regele Mihai a fost obligat să abdice de la tron şi să părăsească România. „Democraţia populară” a învins şi conducerea ţării, fidelă URSS, a promovat politici economice, sociale, culturale etc., asemănătoare celor din Ţara Sovietelor.

Dar dominaţia sovietică în România nu a fost de prea lungă durată. În URSS însăşi s-au schimbat multe priorităţi. La 5 martie 1953 a murit dictatorul I. Stalin, iar în martie 1956, în cadrul Congresului al XX-lea al PCUS, într-o şedinţă închisă, noul lider de la Kremlin, Nikita Hruşciov, a condamnat crimele comise de clica lui Stalin. În URSS începuse numitul „dezgheţ” hruşciovian. Oficial, Kremlinul a declarat că respectă dreptul ţărilor-surori din cadrul lagărului socialist de a-şi formula şi promova politici proprii, în interesul popoarelor şi cauzei comunismului mondial. Continue reading →

Despre victoria lui Vladimir Zelenski am scris într-un articol, publicat pe data de 18 martie 2019[1]. Am arătat care au fost factorii, care l-au propulsat în potenţialii învingători ai cursei prezidenţiale. Iar duminică, 21 aprilie 2019, Vl. Zelenski a fost primul.

Printre primii care l-au felicitat a fost şi preşedintele R. Moldova (RM), dl Igor Dodon. Bravo, aşa e bine.

După ce l-a felicitat şi şi-a exprimat convingerea că dl V. Zelenski va contribui la „prosperarea în continuare a Ucrainei în beneficiul poporului său”, dl Igor Dodon şi-a exprimat speranţă ca în cel mai scurt timp să aibă posibilitatea de a se vedea cu nou alesul preşedinte al ţării vecine şi va discuta „agenda relaţiilor bilaterale”[2].

Ce ar fi de spus? Continue reading →

Ieri, 18 aprilie 2019, în Librăria din Centru, a avut loc prezentarea/lansarea volumului „Istoria Gărzii de Fier. Un fascism românesc”, semnat de istoricul francez de origine română Traian Sandu.

Volumul dlui Traian Sandu cuprinde o Prefaţă, semnată de cunoscutul istoric Catherine Durandin, Introducere, şapte părţi, concluzii, anexe, surse bibliografice[1].

Autorul expune ceea ce zicem noi „Istoriografia problemei” şi constată că „niciuna din lucrările de până la monografia de faţă, nu a îndeplinit studiul arhivelor cu abordările teoretice cele mai recente ale fascismului” (p. 15).

Traian Sandu a prezentat sursele arhivistice folosite, a descoperit în arhivele din România documente noi, ceea ce i-a permis redactarea monografiei de faţă. În linii mari, cartea poate fi compartimentată convenţional în patru părţi: geneza Mişcării legionare, activitatea ei, anihilarea/distrugerea ei şi moştenirea lăsată de aceasta. Continue reading →

Vineri, 5  aprilie 2019, în incinta Gimnaziului „V. Burduja” din satul Şeptelici, raionul Soroca, a avut loc lansarea cărţii „Soarta familiei Curoş. Povestire”, autorul volumului fiind domnul Pavel Curoş, originar din acest sat, care în vara anului 1949, împreună cu părinţii, fraţii şi surorile, a fost deportat în Siberia.

Evenimentul a fost deschis de dl Aureliu Haric – profesor de istorie, directorul Gimnaziului. Domnia sa a salutat oamenii, prezenţi la eveniment: dna Victoria Andriuţă, primar al satului Şeptelici, specialiştii din Direcţia de Învăţământ Soroca, consilieri locali, cadrele didactice, elevii, rudele autorului etc.

După cuvintele de salut, dl Aureliu Haric a propus ţinerea unui moment de reculegere în memoria consătenilor deportaţi de regimul sovietic în Siberia, din care mulţi nu s-au mai întors la baştină.

Dna Natalia Gheorghiţă, bibliotecara Gimnaziului şi moderatoarea evenimentului, a oferit cuvântul elevilor care au prezentat poezii pe tema deportărilor staliniste. Continue reading →

Rubrica: Federaţia Rusă: cu ochii pe ea

1. La 28 februarie, în suburbia Moscovei, Kolomna, s-a prăbuşit un avion de mici proporţii, privat. A murit pilotul (52 de ani) şi pasagerul. Avionul a căzut pe o casă[1].

2. În noaptea de la 28 februarie spre 1 martie, o localitate din Daghestan a fost cuprinsă de flăcări. A ars ¼ din casele localităţii. Nu s-au înregistrat victime umane. Pierderile materiale sunt considerabile. Cauza (probabilă) a incendiului: „de la o scânteie s-a aprins o scârtă de fân”, flăcările trecând asupra construcţiilor[2].

3. În noaptea de la 2 spre 3 martie, într-o localitate din regiunea Vladimir, flăcările au cuprins o casă, construită din bârne. Incendiul a fost văzut de poliţistul-sectorist, Alexei Kloceaniuk. El s-a aruncat în interior, a scos din casa cuprinsă de flăcări doi copii, pe mama acestor şi, în sfârşit pe tatăl copiilor. La scurt timp după evacuarea oamenilor a explodat balonul cu gaz. Din fericire – nu s-au înregistrat victime. Casa a ars definitiv[3]. Continue reading →

Luni, 25 martie 2019, în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova (USM) a avut loc lansarea celui de-al treilea volum, întitulat „Represiunile şi deportările găgăuzilor. 1940-1941, 1944-1952”[1], semnat de dl Constantin Kurdoglo. 

Născut în 1957, în satul Baurci, raionul Ceadâr-Lunga, dl Constantin Kurdoglo a fost pasionat de cercetarea trecutului tragic al basarabenilor, în special – al găgăuzilor, în anii regimului comunist de ocupaţie. Motivul ce l-a determinat puternic pe autorul cărţii lansate a fost deportarea în regiunea Arhanghelsk, în 1941, a bunelului dumnealui – Ilie Kurdoglo, care fusese primar al satului Baurci (până la raptul Basarabiei, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa de către URSS, în iunie 1940).

Din proprie iniţiativă, dl C. Kurdoglo a studiat diverse subiecte: istoria bisericii din satul natal, Foametea din 1946-1947 din Basarabia, în special – din partea de sud a regiunii, şi, bineînţeles – politica represivă a bolşevicilor faţă de populaţia băştinaşă a Basarabiei. Autorul cărţii lansate a intervievat sute de supravieţuitori ai dramaticilor timpuri, a selectat fotografii, documente doveditoare, documente de arhivă etc., a examinat soarta fiecărei familii deportate. În plus, pentru a se documenta la faţa locului, dl C. Kurdoglo a călătorit destul de mult – în regiunea Arhanghelsk, în Altai, pe insulele Soloveţk, Federaţia Rusă. În altă ordine de idei, dl C. Kurdoglo a vizitat de două ori Sfântul Munte Atos. În rezultat, C. Kurdoglo a scos de sub tipar, în marea majoritate a cazurilor – pe cheltuială proprie, un şir de volume, ce prezintă interes nu doar pentru descendenţii familiilor deportate, ci şi pentru specialiştii din domeniu. Volumele publicate sunt în limba rusă, titlurile traduse în română ar fi: „Istoria bisericii Sfântul Nicolae din s. Baurci” (2008); „Represiunile şi deportările în masă ale locuitorilor satului Baurci. 1940-1951” (2009); „Foametea în Găgăuzia. 1946-1947” (2010); „Baurci. 1812-2012” (2012); „Găgăuzii pe Sfântul Atos” (2014); „Represiunile şi deportările găgăuzilor. 1940-1941, 1944-1952” (2016). Iată că acum şi volumul trei, consacrat deportărilor, a fost publicat şi lansat în faţa istoricilor de la USM.

Continue reading →

Abrevieri folosite:

CC al PC (b) M – Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova

CCP al RSSM – Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM

NKVD – de la Народный Комиссариат Внутренних Дел (НКВД) – Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne

NKGB – de la Народный Комиссариат Государственной Безопасности (НКГБ) – Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului

RSSM – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (1940-1941; 1944-1991)

URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (1922-1991)

În pofida îndelungatelor ostilităţi oficiale germano-sovietice (1933-1939), la 23 august 1939, la Moscova, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului, tot el – comisar al Poporului pentru Afacerile Externe al URSS, Viaceslav Molotov a semnat cu ministrul de Externe al Germaniei naziste, Ioachim von Ribbentrop Tratatul de neagresiune între Germania şi URSS, publicat a doua zi în presa centrală de la Moscova, dar şi Protocolul adiţional secret, publicat mult mai târziu în SUA, în care cele două puteri ale timpului respectiv au împărţit teritorii ce nu le aparţineau. Între ţările vizate a fost şi România. Punctul 3 al Protocolului adiţional secret stipula: „În ceea ce priveşte Europa de Sud-est, Partea Sovietică insistă asupra interesului ei pentru Basarabia. Partea Germană a declarat că manifestă o totală lipsă de interes faţă de aceste teritorii”. Aşa cum au remarcat distinşi specialişti ai temei, pactul Molotov-Ribbentrop a contribuit direct la „sacrificarea păcii şi deschiderea căii spre declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial”[1].

Cel de-al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania hitleristă, susţinută, la 17 septembrie, de URSS. La 6 septembrie 1939, România a declarat neutralitate în conflictul militar din Europa. În pofida acestui statut de neimplicare, pe data de 28 iunie 1940 URSS a invadat România, anexând Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule româneşti de la Gurile Dunării. La scurt timp după invadare, sovieticii au pus sub controlul lor trecerea peste Prut, păstrând, în schimb, frontiera pe Nistru. Astfel basarabenii şi bucovinenii s-au pomenit într-un uriaş lagăr de concentrare, numit URSS. Modificările teritoriale, introducerea sistemului sovietic de administrare, practicile teroriste ale organelor represive ale URSS (NKVD, NKGB), politica în sfera economică, socială şi culturală[2], precum şi pregătirea şi realizarea deportării în masă din iunie 1941[3] au fost suficient de bine studiate de specialişti. Continue reading →

Recent a apărut de sub tipar volumul de studii şi materiale, întitulat „Exerciţiul Memoriei”, volumul I, sub îngrijirea dnei dr. Elena Postică şi dnei conf. univ. dr. Ludmila D. Cojocaru[1].

În Cuvânt înainte este prezentată cartea: ea cuprinde materiale şi cercetări documentare expuse în cadrul conferinţei științifice bilaterale „Memoria ca patrimoniu cultural în Lituania şi Moldova. Experienţa cercetării şi valorificării memoriei victimelor regimurilor totalitare şi a ocupaţiei sovietice”, desfășurată în perioada 2-3 decembrie 2016, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi la Universitatea de Stat a Moldovei, în cooperare cu Muzeul Genocidului şi Rezistenţei Poporului Lituanian. Prezentatorii volumului au menţionat că „materialele selectate în această colecţie extind limita cunoaşterii fenomenului totalitar prin explorări ale memoriei victimelor sovietizării forţate şi a deportărilor în masă din RSS Moldovenească” şi examinează aspecte precum „dileme şi soluţii de reprezentare a trecutului totalitar în muzeul post-sovietic, valoarea de patrimoniu a memoriei traumatizante în cazul Moldovei şi Lituaniei, investigarea memoriei sensibile a copiilor din familiile „duşmanilor poporului”, probleme de abordare a tăcerii în studiile de istorie orală (p. 5). Continue reading →

Pe 22 martie 2019, în incinta Bibliotecii „Ştefan cel Mare” (filiala Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Haşdeu”) din Chişinău, a avut loc o întâlnire a liceenilor claselor a XII-a ai Liceului „Elena Alistar” cu istoricul Ion Negrei şi subsemnatul.

Întâlnirea a avut loc la iniţiativa directoarei Bibliotecii „Ştefan cel Mare”, dnei Lilia Gamarţa.

Colegul Ion Negrei a expus viaţa şi activitatea Elenei Alistar: născută în anul 1873, în localitatea Vaisal, judeţul Ismail (azi – s. Vasilievka, r. Bolgrad, Ucraina), în familia preotului Vasile Bălan, ea a absolvit şcoala primară din s. Congaz, jud. Cahul şi Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, după care a studiat la Facultatea de Medicină a Universităţii din Iaşi (1909-1916). Elena Alistar a lucrat în mai multe şcoli din sudul şi centrul Basarabiei, a continuat expunerea dl Ion Negrei, iar la 19 august 1914 a fost arestată de poliţia ţaristă sub motivul că ar fi făcut agitaţie pro-românească. A fost sub arest în penitenciarul din Chişinău, eliberată apoi din lipsă de probe. Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, la 16 august 1916 a fost mobilizată ca medic militar. A lucrat la spitalul de la Costiujeni, care pe acele timpuri a fost unul ordinar. Continue reading →

În 2017, Editura „Cartier” din Chişinău a scos de sub tipar ediţia a treia a volumului „Eu şi Lumea”[1], semnat de scriitorul Alexei Marinat (1925-2009). Volumul a fost deja supus criticii de către specialişti notorii[2]. Scopul acestei prezentări este evidenţierea unor momente, descrise de scriitor, consumate în trecutul totalitar sovietic, dar care nu şi-au pierdut actualitatea până în prezent şi servesc ştiinţa istorică.

Autorul cărţii s-a născut în localitatea Valea Hoţului din numita atunci Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Familia autorului a trecut prin coşmarul colectivizării agriculturii, promovate de Partidul Comunist (bolşevic) al URSS, şi a cunoscut urmările acelei politici criminale: înfometarea cu bună ştiinţă a populaţiei rurale cu consecinţe de groază: canibalism şi moartea oamenilor. Alexei Marinat nu va uita acea politică, promovată de bolşevici, şi se va ciocni de ea a doua oară, deja după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, când era student la Facultatea de Istorie şi Filologie a USM. Nu era un simplu student: în spate avea experienţa frontului, fiind decorat cu patru distincţii militare pentru vitejia de care dăduse dovadă. Cred, este important acest moment, pentru că şi în viaţa civilă, dar, mai ales, în detenţie, era nevoie de curaj. Autorul a demonstrat că a avut suficient curaj atunci, când interlopii mizerabili din una din puşcăriile, prin care i-a fost dat să treacă autorului cărţii, au cerut un copilandru pentru a-l abuza. Din cele scrise de Alexei Marinat aflăm: chiar el s-a ridicat în apărarea adolescentului, după care a fost susţinut de alţi prizonieri ai sistemului penitenciar sovietic. Cazul putea fi deopotrivă şi real, şi inventat de autor în calitatea lui de scriitor. Pentru că, de regulă, în sistemul Gulagului astfel de fapte nu rămâneau fără consecinţe pentru făptaşi: lumea criminală comunica între ea suficient de bine. Continue reading →