Stimaţi prieteni,

Postez mai jos un document reprezentativ al epocii stalinismului matur, datat cu februarie 1940, anul când România, sub presiunea forţei militare incomensurabile a celor două regimuri totalitare ale timpului – URSS stalinistă şi Germania nazistă -, a fost nevoită să cedeze trup din trupul său: Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, insule de la Gurile Dunării.

Postarea se face pentru a avea o imagine cât mai clară, referitoare la „eliberatorii” „poporului moldovenesc”.

Iată ce scria Prascovia Klementieva iubitului conducător bolşevic:

„Dragă Iosif Vissarionovici!

Sunt casnică. În prezent locuiesc în or. Nijnii Taghil, str. Dzerjinski, nr. 45, ap. 10. Prascovia Stepanovna Klementieva. Sunt căsătorită şi am doi feciori, având vârsta de 3,5 ani şi 9 luni. Până la alegerile deputaţilor în Soviete (Consilii) soţul meu a lucrat în calitate de locţiitor al şefului secţiei de cadre. După alegeri, au considerat [aşa e în text, impersonal; este clar: şefii au considerat… - A.P.] că funcţia poate fi redusă – [soţul a fost] disponibilizat. Dar nu-i nimic. În prezent, adică de la 25.1.40 el s-a angajat instructor la Osoaviahim [abreviere de la Obşcestvo sodeistvia oborone, aviaţionnomu i himicescomu stroitelistvu; Societatea de susţinere a apărării, aviaţiei şi chimiei (în scopuri militare, bineînţeles) – A.P.]. Aceasta nu e rău, eu sunt foarte satisfăcută că el [e angajat] la muncă militară. Toată viaţa eu m-am străduit să studiez domeniul militar, însă am o situaţie precară, [am] doi copilaşi, afara de soţ nu am rude apropiate sau depărtate, ceea ce înseamnă că nu pot lăsa copiii absolut cu nimeni. Este adevărat, feciorul mai mare frecventează grădiniţa de copii nr. 4, în care s-a întremat bine şi se dezvoltă bine, cu cel mic, [cu] Borenica [diminutiv de la Boris – A.P.] situaţia este deosebit de serioasă. Nu am absolut nimic cu ce să  hrănesc copilul. Ceva mai devreme, în cadrul consultaţiilor [instituţiilor de consultare medicală – A.P.] funcţiona o bucătărie cu lactate. Acum aceasta e închisă. Nu am din ce pregăti. Toate magazinele sunt pustii, cu excepţia unei mici cantităţi de scrumbie, rar dacă apare salam [se cumpără] cu păruială. Uneori în magazin este o înghesuială atât de mare, încât [oamenii] sunt scoşi fără cunoştinţă.

Continue reading →

Stimaţi prieteni,

Observ în comentariile unor cititori ai portalului de ştiri VoxPublica şi în presa comunistă de astăzi o denaturare a realităţilor basarabene din perioada anilor 1918-1940. Tema dată a stârnit şi interesul radioascultătorilor Postului de Radio „Vocea Basarabiei”.

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, am avut onoarea să fiu invitatul cunoscutului ziarist şi om de cultură Alecu Reniţă, la care, alături de dl Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române, am dezbătut subiectul nominalizat.

Ţinând cont de actualitatea dezbaterii, propun mai jos un text rezumativ, prezentat în 2012 la Congresul al V-lea Internaţional de Istorie a Presei şi publicat în broşură[1].

Imediat după acest text voi publica o scrisoare pe adresa lui Iosif Stalin, semnată de Prascovia Klementieva, datată cu 2 februarie 1940. Asta pentru a compara modul de viaţă din România interbelică cu modul de supravieţuire a oamenilor în iadul comunist – URSS.

Public rezumatul şi în limba engleză.

Continue reading →

Dl Dmitri Lîskov este istoric şi publicist, născut în 1977. În 2009 el a publicat cartea „Represiunile staliniste”. Marea minciună a secolului XX”[1]. Autorul cărţii a luat între ghilimele noţiunea „represiunile staliniste”; asta ca şi cum ele nu au fost, ca şi cum au fost inventate de răuvoitorii URSS. În 2012 D. Lîskov publică aceiaşi carte, dar cu un titlu schimbat: „Adevărul interzis despre „represiunile staliniste”. „Copiii Arbatului” mint!”[2]. Mi se pare curios acest gest: în realitate, în 2012, autorul a retipărit aceiaşi carte, acelaşi text; s-ar putea ca peste un an – doi s-o mai publice odată, cu un al treilea titlu; astfel, istoricul D. Lîskov va avea trei cărţi, cu trei denumiri diferite, dar conţinutul fiind acelaşi. Curios, nu-i aşa?

Bun, nu despre aste scriem, ci despre ideile, promovate de autor.

Părţile bune ale cărţii:

a) autorul a publicat documente ale „justiţiei” staliniste, documente, în baza cărora au suferit sute de mii de oameni din URSS. Textul art. 38 al Codului penal al Federaţiei Ruse l-am tradus ceva mai devreme şi l-am plasat pe acest blog. În carte sunt publicate, de asemenea, cunoscuta (pentru istorici) Lege privind „Ocrotirea proprietăţii întreprinderilor de stat, colhozurilor şi cooperativelor şi întărirea proprietăţii sociale (socialiste)”, cunoscută mai des ca „Legea despre trei spice” din 7 august 1932 (p. 33-35) şi Decretul Prezidiului Consiliului Suprem al URSS „Despre trecerea la ziua de muncă de opt ore, la săptămâna de muncă de şapte zile şi despre interzicerea plecării arbitrare a muncitorilor şi slujbaşilor de la întreprinderi şi instituţii” din 26 iunie 1940 (p. 43-45). Autorul a publicat şi în Anexe (p. 226-284) date statistice, referitoare la represiunile staliniste, documente privind condiţiile de trai ale prizonierilor Gulag-ului (oficiale, bineînţeles), folosirea muncii deţinuţilor la construirea hidrocentralelor şi câteva documente, datate după decesul lui I. Stalin, referitoare la reabilitarea jertfelor lagărelor staliniste.

Continue reading →

Stimaţi prieteni,

Mi s-a părut curios materialul, publicat de dl Andrei SAFONOV pe portalul de ştiri „Novîi reghion” de la Tiraspol, publicat la 11 ianuarie 2013, în limba rusă. El se referă la mulţi dintre noi, poate chiar la toţi şi fiecare, care simte româneşte. Se referă atât la RM, cât şi la România.

Andrei Safonov a absolvit Facultatea de Istorie a USM; a fost unul dintre fondatorii şi conducătorii la finele anilor 80 ai secolului XX a Mişcării şovine pro imperiale „Edinstvo”, cunoscută sub numele popular Interfront, care se opunea proclamării independenţei Republicii Moldova. În anii 1990-1994 a fost deputat în parlamentul Republicii Moldova, dar din 1992 a stat mai mult la Tighina sau Tiraspol, fiind unul dintre ideologii regimului separatist; a fost deputat în Parlamentul RM, este autor de cărţi de istorie şi publicist.

Iată ce scrie dl Safonov. Continue reading →

Cazul familiei Vasiliev din s. Molovata, raionul Dubăsari

În vizită la dl Boris Vasiliev. Sâmbătă, 12 ianuarie 2013, am mers în vizită la dl Boris Vasiliev, autorul cărţii de memorii „Stalin mi-a furat copilăria”. Împreună cu soţia sa Alexandra, despre care scrie în carte, dl B. Vasiliev locuieşte în satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti.

Am făcut schimb de publicaţii. Dumnealui mi-a oferit ediţia a doua a cărţii[1], care include câteva momente noi importante, referitoare la tematica Gulagului.

Este vorba de mărturiile supravieţuitorului Gulagului Petru Codriţchi din Bravicea, care la doar 17 ani a fost condamnat pentru că era membru al organizaţiei de tineret Majadahonda şi care a supravieţuit în Ivdeli-lag datorită unui accident de producţie (p. 359). Continue reading →

Stimaţi prieteni,

Prezint în continuare traducerea din limba rusă în limba română a odiosului articol 58 al Codului penal al RSFSR, adică al Federaţiei Sovietice Socialiste Ruse, cu modificări către 1 iulie 1938. Textul documentului a fost publicat, cu anumite comentarii, de ziaristul rus Dmitri Lîskov, carte[1] pe care, aşa cum am scris mai devreme, o voi prezenta pe acest portal de informaţii.

Poate părea straniu, dar în URSS stalinistă oricărui om condamnat i s-a dresat un dosar. Staliniştii glumeau, la timpul lor: „Om de-ar fi, articol din codul penal oricând i se va găsi”. În unele cazuri voi interveni cu mici comentarii. Deoarece textul documentului este greoi, în paranteze dreptunghiulare [  ] voi interveni cu precizări.

58-5. Îndemnul unui stat străin sau al unor grupuri sociale [din acel stat] pe calea relaţiilor cu reprezentanţii [acelui stat sau a grupurilor sociale], pe calea folosirii unor documente false sau prin alte mijloace de a declara război, [sau] de a interveni pe cale militară în afacerile [interne ale] Uniunii RSS, [ori de a organiza] acţiuni ostile, în particular: blocadă, răpirea proprietăţii de stat a Uniunii RSS sau a republicilor unionale, ruperea relaţiilor diplomatice, anularea tratatelor semnate cu Uniunea RSS etc., se reprimă prin măsurile de apărare socială, indicate în art. 58-2 al actualului cod.

Continue reading →

Stimaţi prieteni,

Istoricii care studiază dosarele crimelor regimului stalinist, dar şi descendenţii celor ce au suferit de pe urma represiunilor, care posedă documentele respective, deseori întâlnesc decizii ale organelor de urmărire penală, care fac trimitere la articolul 58 al Codului penal al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse (RSFSR).

Ceva mai devreme am prezentat cartea domnului Boris Vasiliev, care cuprinde în anexe documente, între care decizia de condamnare a tatălui dumnealui, Ilie Vasiliev, la 8 ani muncă silnică în baza „art. 58-13 a Codului penal al RSFSR”[1].

Consider că nu prea multă lume cunoaşte conţinutul acelui articol, cu atât mai mult, cu cât nu am găsit traducerea acestui articol în limba română.

În cele ce urmează voi prezenta traducerea în limba română a articolului 58 al Codului penal al RSFSR, text preluat din cartea lui Dimitri Lîskov[2], pe care o voi prezenta în una din zilele următoare. Textul original este greoi, întortocheat, de aceea am făcut unele precizări în cadrul parantezelor unghiulare. În unele cazuri am intervenit cu scurte comentarii. Continue reading →

În RM este imposibil să-ţi cauţi normal de treabă. Te ia valul…

Am privit filmuleţele, am ascultat şi citit declaraţiile şi comentariile, am vorbit cu oameni. Totul despre tragedia din Pădurea Domnească, din 23 decembrie 2012. Unele comentarii sunt deosebit de patetice. Altele sunt cel puţin iresponsabile şi primejdioase. Iată o pildă: „Asasinarea lui Mocanu. Ar fi ultima soluţie a lui Plahotniuc”. Cum vă place?

A fost în istoria Rusiei o cucoană, Fanni Caplan, membră a Partidului revoluţionarilor socialişti, care vorbea mereu că–i gata să-l omoare pe Lenin, pentru „trădarea” revoluţiei socialiste, aşa cum o înţelegea ea. La sfârşitul lunii august 1918, după participarea la un miting, în Lenin s-au tras câteva focuri de arme, rănindu-l. În mulţime era şi Fanni Caplan, care imediat a fost arestată, ulterior împuşcată, fără judecată, la ordinul lui Sverdlov. Cercetările ulterioare au demonstrat că nu F. Caplan a tras în Lenin. Dar… pasărea pe limba ei piere. Continue reading →

Autorul memoriilor a descris lungile şi chinuitoarele zile ale foametei, provocate de regimul comunist de ocupaţie (1946-1947) din RSSM. Din cele relatate, conchidem că familia Vasiliev a supravieţuit datorită ajutorului alimentar, oferit de bunelul autorului din Molovata, ajutorului oferit de alte rude şi datorită eforturilor supraomeneşti ale membrilor familiei de a învinge foamea.

Nu a trecut mult timp şi familia Vasilie a fost lovită din nou de o altă nenorocire: o nouă deportare în Siberia. Autorul memoriilor scrie că sora lui mai mare, Nadejda, se căsătorise cu un veteran al războiului, Profir Stavinschi, şi era în aşteptarea primului lor copil. În cadrul familiei se considera, că dacă soţul este un erou al războiului antihitlerist, iar soţia acestuia este gravidă în ultima lună, Statul sovietic îi va lăsa în pace. Nu a fost să fie! În noaptea de la 12 spre 13 iunie 1949 oameni înarmaţi (militari) au intrat în casa bunelului domnului Boris Vasiliev, fiind în căutarea mamei lui Boris, Maria. Negăsind-o în casă, l-au ridicat pe Boris şi l-au dus la primărie (consiliul sătesc). Iată ce mărturiseşte dl Boris Vasiliev: „Când am intrat, mai n-am leşinat… Mă temeam să deschid ochii… Nu! Nu!… Dumnezeule! Nu-i adevărat ce văd! Nu se poate! Nu se poate!… Mă duc eu, numai nu ea!… Pe un taburet, cu pântecele la gură, şedea sora mea Nadia, arestată. N-am mai văzut până atunci ca unei femei însărcinate, care n-are voie să-şi deranjeze pruncul, să-i curgă lacrimile întruna, necontenit… Se uita la mine printre şiroaiele de lacrimi, şi nu spunea nimic… Nu se mişca, de parcă nici n-avea viaţă.” (p. 290-291). Când Maria Vasiliev a aflat că fiica ei Nadejda a fost arestată, a venit la autorităţile bolşevice, sperând s-o înlocuiască (p. 294). Boris a reuşit să evadeze din ghearele NKVD, să se ascundă şi, astfel, să evite cea de-a doua deportare, iar cele două femei, mama şi fiica, au fost întemniţate.

Continue reading →

Sunt convins: cartea de memorii[1], redactată de Boris Vasiliev, a fost deja citită de sute, poate mii, de oameni. Este o expunere a vieţii unui om, membru al unei familii de gospodari basarabeni, nici bogată, nici săracă, dar soarta căreia, tot aşa ca şi a altor mii de alte familii asemănătoare, a devenit dramatică datorită invadării României de către vecina ei din est, URSS, în iunie 1940.

Scopul acestei prezentări este evidenţierea imensei drame, pricinuite acestei familii modeste de români basarabeni de către regimul totalitar bolşevic, atotputernic la acel moment. Continue reading →