Recent a apărut de sub tipar numărul din mai 2012 al revistei „Historia”, consacrat în întregime împlinirii a două secole de la anexarea interfluviului Pruto-nistrean de către Rusia ţaristă.

Revista începe cu un articol de fond, semnat de dl Ion M. Ioniţă, redactorul-şef al publicaţiei, care, între altele, constată: „Efectele ocupaţiei de acum 200 de ani se simt astăzi din plin. Trăim realitatea existenţei a două state româneşti şi suntem departe de a ne înţelege pe deplin unii pe alţii şi de a ne depăşi prejudecăţile” (p. 5).

Revista cuprinde studii, bogat ilustrate cu hărţi istorice, imagini de epocă, litografii, fotografii ale unor personalităţi politice din acele timpuri. Primul articol, întitulat „Enigma unui nume: Basarabia” a fost prezentat de cunoscutul specialist în domeniu, dl Ion Chirtoacă (Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe din Moldova).

Dl George Damian a prezentat studiul „Basarabia, între Napoleon şi ţarul Alexandru I” (p. 16-19), iar dl dr. Virgiliu Pâslariuc a întitulat articolul său „Ruşii prezintă anexarea ca pe un act mesianic”. Citez doar un pasaj din acest articol: „…Imaginea Rusiei ca a unei ţări înapoiate din punct de vedere al civilizaţiei, cu iobăgia sa şi analfabetismul aproape generalizat al populaţiei, însemna pentru occidentali tot mai mult un indiciu al subdezvoltării. Acest lucru era sesizat şi de nobilimea basarabeană”. În continuare autorul citează din memoriile vice-gubernatorului Basarabiei Filip Vigel: „Nimeni din ei [boierii basarabeni la momentul anexării] nu ştia ruseşte şi nici măcar nu avea curiozitatea să vadă Moscova sau Petersburgul; din cuvintele lor se putea observa că Nordul nostru îl consideră drept o ţară sălbatică”. „De aceea, continuă dl V. Pâslariuc, la nivel cultural, nobilimea română – cu toate descrierile zeflemitoare ale unor scriitori ruşi – nu se considera inferioară ruşilor şi nici n-avea complexe faţă de aceştia. Mai mulţi contemporani spuneau că boierii moldoveni vorbeau toţi franceza, iar portul occidental începea să se facă prezent chiar înainte de anexarea provinciei” (p. 23-24). Continue reading →

§ 1. De unde am pornit şi unde am ajuns?

            Am comentat un Apel al dlui rector al ULIM Andrei Galben. Am fost atacat în mod agresiv de şacalii moldovenismului primitiv cu cele mai năstruşnice calificative. Am zis: totuşi, poate lumea rătăceşte, poate e bine să dialogăm civilizat, omeneşte, fără injurii, atacuri la persoană. Am insistat asupra unui adevăr incontestabil: patrioţi ai Moldovei nu pot fi doar cei dintr-un mic grup de autoproclamaţi, care – considerându-se unicii pe acest pământ – pretind că reprezintă interesul a peste 82 % din localnici, că ei provin („sânge pur”) de la voievozii Statului medieval Moldova (iar unii din ei se consideră – în mod aberant – descendenţi din tribul costobocilor). Continue reading →

Motto: ”Vorbeşte cu mine, pentru ca să te văd cine eşti”.

            Luni în şir câteva persoane anonime sau puţin cunoscute publicului larg, autoproclamate „patrioţi ai Moldovei” sau „voievozi”, folosesc Internetul, inclusiv Portalul de ştiri de la Publica TV, pentru a denigra România, românii, inclusiv moldovenii din Republica Moldova (RM), care se consideră parte a Neamului Românesc, cultura şi spiritualitatea românească. Fiind invitat la unele posturi TV, unul din lideraşii acestei grupări făcea trimitere la lucrările subsemnatului, fără a le citi şi fără a pătrunde în esenţa celor scrise, zicând, între altele: „acest faşâst Petrenco, avocatul criminalului de război, faşâstului Ion Antonescu, care se face vinovat de…” A apărut întrebarea firească: cine sunteţi voi, ultra-patrioţilor RM, ce Hram purtaţi, care vă sunt cunoştinţele, interesele; voi cui serviţi? De aici a pornit polemica (nu sunt convins că e cuvântul potrivit; vă veţi convinge că nu ai cu cine polemiza) cu numiţii „voievozi” şi „patrioţi” ai RM. Continue reading →

Pe data de 1 iunie 2012, în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Sala Azurie), şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa ştiinţifică internaţională cu titlul de mai sus. Concomitent a fost lansat volumul de studii, având acelaşi generic[1].

Conferinţa a fost deschisă de academicianul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM). În cuvântul de deschidere, dl Gh. Duca a evidenţiat rolul femeilor în societate şi locul lor la posturile de conducere în diverse structuri ale Republicii Moldova (RM), în educaţie şi ştiinţă, în sfera politică. Continue reading →

Am promis ceva mai devreme să revin asupra disputei cu gruparea moldoveniştilor primitivi din Republica Moldova (RM). Între timp am primit „Un răspuns sincer de la Vasile Roibu [voi folosi în continuare VR]” (vezi Nicolae Pascaru, 29 mai 2012, 9:23).

Cu permisiunea Dvs., voi examina la început acest text, după care voi comenta, într-o formă sintetică, comentariile cititorilor.

Trec uşor peste primele propoziţii, cu „copiii şi educatoarea”, ca să cad de acord cu numitul VR că  „Causeniul nu a fost voievodat sau stat, nu a avut Domnitor, nici măcar o autonomie locală”, numai că NB! Nici RM nu a fost voievodat sau stat independent! Până la 16/28 mai 1812 acest teritoriu a făcut parte din Principatul Moldova; deci, eu mă pot numi căuşenean 100 %, pe când noi, toţi ceilalţi, ne putem numi moldoveni, doar 50 %. Asta pentru că restul Moldovei e dincolo de Prut. Şi capitalele Principatului Moldova sunt dincolo de Prut, şi mormintele marilor noştri domnitori.

Trimitere la „cuvintele unui coleg istoric romin, Lucian Boia” [am păstrat originalul dlui VR – A.P.]; nu fac citat din citat, atrag atenţia dlui VR că timpul trece din trecut, prin prezent spre viitor. S-au numit moldoveni, scrie dl L. Boia, dar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea termenul „român” se extinde. Azi, în mai 2012, în Moldova de dincolo de Prut toată lumea e conştientă că sunt români, apoi moldoveni. Oare nu este aşa?

            Acum vă rog atenţie: Continue reading →

Este vorba de deschiderea expoziţiei „Basarabia. 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”, eveniment ce a avut loc în holul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova (BNRM), pe data de 28 mai 2012, exact la împlinirea a 200 de ani de la semnarea Tratatului ce pace de la Bucureşti, prin care – aşa cum se cunoaşte – partea de est a Principatului Moldova a trecut sub stăpânirea Rusiei.

Evenimentul a fost deschis de dl Alexei Rău, directorul  BNRM, care a vorbit despre colaborarea cu Muzeul Naţional de Istorie a României.

Apoi i s-a oferit cuvântul ES domnului Ambasador al României în RM Marius Lazurcă, care, istoric fiind, a vorbit despre etapele principale prin care a trecut Neamul Românesc de la acel dramatic eveniment până la 1947. Directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, dr. dl Petre Guran a continuat şirul discursurilor, vorbind despre importanţa exponatelor – între ele – hărţi istorice importante, documente de epocă etc. – mărturii ale acelor timpuri, care ajută contemporanii noştri să înţeleagă mai bine contextul internaţional de săvârşire a anexării interfluviului Pruto-nistrean, numit în 1813 „Basarabia”. Dl dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României a încheiat suita de discursuri inaugurale, vorbind mai detaliat despre exponatele găsite atât în fondurile Muzeului pe care îl conduce, cât şi în fondurile Arhivelor Naţionale ale României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Biblioteca Naţională a României etc. Continue reading →

             Stimaţi cititori,

Publicăm mai jos Raportul de activitate al Institutului de Istorie „ProMemoria”, desfăşurată în perioada octombrie 2010 – mai 2012.

Activitatea s-a bazat pe voluntariat şi sponsorizări modeste.

Pentru perioada 2012-2013 sunt în derulare proiecte specifice studiului istoriografic, în special, al recuperării memoriei colective. Sunt deja pregătite materiale pentru editarea următoarelor numere ale revistelor Interstitio. East European Review of Historical and Cultural Antropology şi ProMemoria. Revista Institutului de Istorie Socială pentru 2012.

Vom fi recunoscători tuturor celor, ce ne pot ajuta la realizarea obiectivelor propuse.

            Vă mulţumim anticipat.

            Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedintele INIS „ProMemoria”

            29 mai 2012.

INIS „ProMemoria” a fost înregistrat la Ministerul Justiţiei pe data de 22 octombrie 2010 (nr. 314).

La 15 februarie 2011 a avut loc şedinţa festivă de inaugurare a Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”, sala Albastră a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.

Prin decizia Senatului USM din 27 decembrie 2011, INIS „ProMemoria” a fost încadrat în organigrama Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova.

În perioada de dare de seamă (octombrie 2010 – mai 2012) membrii INIS „ProMemoria” au reuşit să realizeze următoarele obiective: Continue reading →

În rândurile ce urmează voi puncta principalele teze antiştiinţifice (adică, neconforme cu realitatea) sau pseudoştiinţifice (adică, care par a fi ştiinţifice, dar, în realitate, nu sunt), propagandistice ale autoproclamaţilor „patrioţi ai Moldovei”, „voievozi”, într-un cuvânt – moldovenişti.

Fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin, este patriot al locului de baştină, al locului unde s-a născut, a copilărit, şi-a petrecut adolescenţa. În linii mari – noi toţi ne iubim patria.

Eu m-am născut în orăşelul Căuşeni, în numita „mahalaua rusească”. Mic fiind, împreună cu alţi măhăleni, eram patrioţi ai mahalalei noastre, detaşându-ne clar de copiii altor mahalale din Căuşeni. Noi organizam turnee de fotbal între mahalale, ceea ce adăuga un plus de mândrie pentru locul concret de unde proveneam. Noi eram „la noi acasă”. La absolvirea şcolii de cultură generală, am conştientizat: căuşenenii, indiferent de mahala, constituie o singură comunitate. Apoi am făcut studii universitare, la Chişinău, şi am constatat că noi, moldovenii (aşa am fost trecuţi în actele de stare civilă) suntem un popor, care, locuind în diferite localităţi, vorbeşte aceiaşi limbă, la nunţi şi cumătrii cântăm aceleaşi cântece, dansăm aceleaşi dansuri, avem cam acelaşi temperament etc. Din studii şi experienţă personală am cunoscut istoria exactă a teritoriului pe care locuim, soarta acestuia şi a oamenilor lui. Am constatat, că suntem un singur Neam, dar – datorită vicisitudinilor istorice – locuim în state diferite; am aflat şi cauzele acestei stări de lucruri. Consider că mulţi semeni de-ai mei au trecut prin aceleaşi etape de conştientizare a fiinţei proprii şi locului ocupat în societate. Continue reading →

Dl Andrei Galben, academician, rector al ULIM, a publicat în săptămânalul „Literatura şi Arta” de ieri, 24 mai 2012, un Apel adresat tuturor – oamenilor politici şi celor din afaceri, academicienilor şi oamenilor simpli, de bună-credinţă, apel în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de perspectivele Republicii Moldova.

În cele ce urmează mă voi opri asupra opiniilor dlui rector referitoare la istorie şi limbă. Adresându-se istoricilor şi dând dovadă de sinceritate, dl A. Galben scrie că îi „este ruşine pentru breasla noastră” [dl academician este istoric de meserie]. De ce? Pe ce se bazează această stare de jenă faţă de colegii istorici? Autorul Apelului explică: „Tinerii care s-au născut în Republica Moldova (RM) şi au ajuns în aulele studenţeşti nu au o claritate referitor la cine sunt şi de unde vin, din ce seminţie fac parte, sunt români sau moldoveni”. Bun, am înţeles. Deşi, există o bună parte din tineri, inclusiv şi în primul rând – studenţi, care ştiu destul de bine că fac parte din Neamul Românesc (sunt români) şi locuiesc în RM (adică, geografic vorbind, sunt moldoveni). Continue reading →

Între 14 şi 16 mai 2012 la Chişinău şi Iaşi şi-a desfăşurat lucrările o conferinţă internaţională, consacrată împlinirii a 200 de ani de la anexarea interfluviului Pruto-nistrean (numit în 1813 Basarabia) de către ruşi. Conferinţa ca conferinţa: au mai fost şi vor mai fi! Atenţia a fost atrasă asupra a două fapte concrete: 1) în cadrul lucrărilor conferinţei, după orice discurs, cei prezenţi în sală aplaudau frenetic; 2) organizatorii conferinţei nu au prevăzut timp pentru întrebări-răspunsuri şi dezbateri, elemente obligatorii pentru astfel de acţiuni. Altfel spus: aplaudând, cei din sală s-au solidarizat cu prezentatorii comunicărilor, cu ideile expuse în discursuri. Nimeni din participanţii la conferinţă nu s-a ridicat să declare că nu împărtăşeşte opiniile celui de la tribună.

Lacuna cea mai mare a organizatorilor a fost, însă, lipsa de timp pentru dezbateri; asta pentru că anume discuţiile oferă obiectivitate subiectelor controversate. Asta a fost. Ce a urmat? Continue reading →