Un studiu despre Basarabia

Aşa cum deja ştiţi, am fost în Canada, la Câmpul Românesc, unde am participat la un simpozion ştiinţific, consacrat problemelor actuale ale ştiinţei istorice, dar şi altor ştiinţe – medicale, agricole etc.

În timpul simpozionului al primit un text, semnat de dl Doru Munteanu, din comuna Sâmpetru, judeţul Braşov, text, referitor la istoria Basarabiei. Dar nu numai…

Am vorbit la telefon cu dl Doru Munteanu şi i-am cerut permisiunea de a publica acest text pe blog şi, eventual – într-o publicaţie pe hârtie.

Aveam intenţia să intervin în unele locuri, după care m-am răzgândit: las textul aşa cum a fost redactat de autor. Voi face, însă, unele note în subsolul paginii.

Vă doresc lectură plăcută.

            Prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu

 

 

 Doru MUNTEANU

CUVÂNT DESPRE BASARABIA

A vorbi despre Basarabia referindu-te doar la teritoriul de dincolo de Prut este o impietate şi o injustiţie istorică şi morală. Acel ţinut e jumătatea Moldovei, ruptă din patria mamă. Continue reading

2.044 vizualizări

Lasă un răspuns

Câmpul Românesc: simpozionul ştiinţific 2012 (II)

Joi, 12 iulie, a continuat suita de comunicări. Primul vorbitor a fost scriitorul Horia Ioan Groza, prezentat deja mai sus, care – de astă dată – a vorbit despre „Cartoful – prietenul omului”. Totul despre cartof. Impresionant.

După prelegerea dlui Horia I. Groza a urmat dl Iacob Cazacu, medic, istoric, poet şi publicist, originar din Basarabia, care a prezentat comunicarea „Predarea istoriei în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova”. Domnia sa a vorbit despre instruirea din anii ţarismului, apoi despre educaţia din instituţiile de învăţământ sovietice. Un loc aparte – predarea istoriei în R. Moldova.

Bineînţeles, au fost discuţii. De remarcat următoarele: în timpul ţarismului au existat universităţi celebre (la Moscova, Sankt Petersburg etc.) în care au făcut studii şi basarabeni. Dar în Rusia ţaristă, pentru a realiza o carieră erai obligat să te rusifici, riscai să-ţi pierzi identitatea naţională. În privinţa şcolii de cultură generală, nu e un secret, şcolile din Rusia ţaristă erau pe structurate pe pături sociale (rus.: ghildii), iar ştiinţa de carte în Basarabia era sub orice nivel critic. A fost subliniat faptul că unii intelectuali basarabeni, absolvenţi ai universităţilor din Rusia, în 1917, s-au încadrat în mişcarea de eliberare naţională de atunci, au devenit membri ai Sfatului Ţării şi au votat Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România. Continue reading

1.856 vizualizări

Lasă un răspuns

Câmpul Românesc: simpozionul ştiinţific 2012 (I)

Moto: „Din punct de vedere politic, promovarea unei „limbi moldoveneşti”… este un delict de genocid etno-cultural, delict nu mai puţin grav decât genocidul rasial, chiar dacă nu implică eliminarea fizică a vorbitorilor, ci „numai” anularea identităţii şi memoriei lor istorice”.

Eugeniu Coşeriu, român basarabean, cel mai mare lingvist recunoscut al lumii

Între 9 şi 14 iulie 2012, la Hamilton, Ontario, în Casa de Cultură a Câmpului Românesc, şi-a desfăşurat lucrările Săptămâna Internaţională de Cultură a Câmpului Românesc.

Prelegerile şi discuţiile au avut loc seara, după cină, şi continuau până la epuizarea subiectelor discutate.

Luni, 9 iulie, au fost ascultate două comunicări. Dl Sandu Sindile, curator, Homer Watson din Kitchener, a prezentat subiectul „Actualitatea lui I.L. Caragiale – 100 de ani de la moartea lui”. A urmat prof. Ion Ştefănescu din oraşul Toronto, care a încercat să răspundă la întrebarea „Cât de întunecată a fost noaptea Evului Mediu?”.

După discuţiile la subiectele enunţate, profesorul C. Teodorescu din Kitchener a prezentat cartea de versuri întitulată „Psaltirea apocrifă a dreptului Iov”[1], semnată de preotul dr. Dumitru Ichim, directorul Săptămânii de la Câmpul Românesc. Cartea a fost prefaţată de dl Aurel Sasu, din care citez: „…Psaltirea apocrifă a părintelui Dumitru Ichim este o tulburătoare pledoarie lirică pentru deschiderea omului spre desăvârşirea, veşnicia şi deplinătatea asemănării lui cu Dumnezeu. Prin „dezbrăcarea de trup”, prin „putrezirea rănilor”, cum spune Ioan Scărarul, şi prin contemplarea Treimii revelate. Metaforic, îngenuncherea în cuvânt şi râvna locuirii în propria iubire. Fiindcă istoria timpului este povestea restaurării fiinţei în raţia voinţei şi a începutului divin. O tragic-inefabilă îngemănare de vise, căderi, aripi şi eternităţi”[2]. Continue reading

1.739 vizualizări

Lasă un răspuns

După Bălţi urmează ce?

1. Pentru a da o interpretare obiectivă, clară, evenimentelor desfăşurate la Bălţi, la 5 august curent, este nevoie să ne bazăm pe criterii acceptate unanim (sau cvasi-unanim). Aceste criterii au fost formulate, discutate şi aprobate de forul legislativ suprem al Republicii Moldova (RM). Este vorba de Legea fundamentală a RM, altfel spus – Constituţia RM. Este cazul să ne bazăm pe prevederile acesteia, atunci când dorim să elucidăm anumite fapte sau evenimente.

Articolul 32 al acestui document fundamental remarcă: „1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil. 2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie. 3) Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi la alte manifestări ce atentează la regimul constituţional”. Continue reading

1.640 vizualizări

Lasă un răspuns

Am vizitat Canada

Motto: „În realitate a fi moldovean deja înseamnă că eşti român.”

Sergiu Chircă, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, Om emerit în Ştiinţă, membru de onoare al Academiei Române

 

La invitaţia conducerii Asociaţiei Culturale Române, preşedinte – dl Dumitru Rachitan, în perioada 8-15 iulie 2012, am realizat o vizită în Canada unde am participat la lucrările Săptămânii Internaţionale de Cultură a Câmpului Românesc (SIC a CR), din Hamilton, Ontario.

Mulţumiri:

Şi pe această cale aduc sincerele mele mulţumiri conducerii Asociaţiei Culturale Române, dlui preşedinte Dumitru Rachitan, pentru invitaţia făcută de a participa la SIC a CR, pentru acoperirea cheltuielilor de călătorie şi găzduire, ce mi s-au oferit.

Mulţumesc, de asemenea, domnului Iacob Cazacu, medic, istoric, poet, originar din Republica Moldova, stabilit de mulţi ani în Toronto şi care a făcut foarte mult pentru a facilita deplasarea subsemnatului la SIC a CR din Hamilton.

Aduc mulţumiri Ambasadei Canadei din Bucureşti pentru oferirea vizei de călătorie în Canada. Mulţumesc colegilor şi prietenilor, dlui Virgiliu Bârlădeanu, Vasile Şoimaru, Nicolae Dabija etc. pentru încurajarea de a călători peste Ocean.

Canada: scurt istoric:

În cadrul Cursului normativ „Istoria ţărilor Europei Occidentale şi Americii”, predat la USM, Catedra de Istorie universală, am studiat şi elaborat o prelegere consacrată istoriei contemporane a Canadei. În forma cea mai rezumativă, aceasta poate fi prezentată astfel. Continue reading

1.965 vizualizări

Lasă un răspuns

Sunt moldovean, prin urmare – sunt ROMÂN! (Apel către oamenii de bună credinţă)

Stimaţi concetăţeni!

 Acei dintre Dvs., care reuşesc să urmărească activitatea politică în Republica Moldova (RM) au constatat, cu uşurinţă, o activizare excesivă a unor forţe străine intereselor naţionale ale noastre, cetăţeni ai RM, indiferent de provenienţa etnică a fiecăruia dintre noi. Anumite forţe politice, destul de influente, cer deschis introducerea limbii ruse – limbă de stat a RM, sfidează cu neruşinare limba de stat, consfinţită în Constituţia RM, pledează pentru lichidarea suveranităţii şi independenţei de stat a RM prin aderarea la Uniunea vamală Belarus-Rusia-Kazahstan. Astfel, la recent desfăşuratul congres al PCRM delegaţii au vorbit doar în limba rusă, iar scopul politic actual al PCRM este aderarea RM la uniunea vamală menţionată mai sus. Continue reading

1.965 vizualizări

Lasă un răspuns

„Jespili încî bâzâi” sau De unde-şi trag SEVA moldoveniştii primitivi?

1. Asistăm la o activizare fără precedent a „coloanei a 5-a” din RM. Într-un filmuleţ de propagandă, turnat de o echipă de ziarişti din Moscova, fără nici un temei, conducerea RM este învinuită cum că „închină” RM României, iar preşedintele RM este criticat pentru că a spus un adevăr, ştiut de toată lumea: limba vorbită de noi este limba română, noi suntem români şi RM este al doilea stat românesc. În filmuleţ apar, oferind interviuri, personaje cunoscute prin faptul că toată activitatea lor politică şi „ştiinţifică” au consacrat-o „argumentării” cum că statalitatea „moldovenească” se nărui, RM trebuie obligatoriu proptită şi că RM poate fi „salvată” doar de Rusia. Preşedintele Federaţiei Ruse(FR) Vladimir Putin este prezentat ca cel mai influent om politic din RM, mai influent decât chiar în FR. Continue reading

2.164 vizualizări

Lasă un răspuns

Decât PCRM, revenit la putere, mai bine RM în UE!

Am citit materialele Congresului al VII-lea al PCRM. Ce ar fi de spus? Ar fi de spus următoarele:

Conform sondajelor sociologice, în ciuda unor probleme interne, PCRM rămâne cel mai puternic partid politic în RM, iar conducătorul acestuia, Vladimir Voronin (W) rămâne a fi cel mai îndrăgit personaj politic al cetăţenilor RM. De aceea nu este de neglijat această putere politică, intenţiile ei reale sau imaginare trebuie cunoscute din prima sursă. Continue reading

2.051 vizualizări

Lasă un răspuns

Distinsul coleg Anton Moraru despre jugul colonial rusesc în Basarabia

Profesorul universitar doctorul habilitat în ştiinţe istorice, dl Anton Moraru, recent a scos de sub tipar o sinteză a istoriei Basarabiei sub ocupaţia ţaristă[1].

Volumul începe cu o Introducere (p. 5-30), în care autorul studiază provenienţa noţiunii „Basarabia” şi extinderea acesteia asupra interfluviului Pruto-nistrean de către administraţia ţaristă după anexarea din 1812. Profesorul Anton Moraru a formulat o ipoteză de lucru pe care o demonstrează convingător pe paginilor monografiei recenzate. Astfel, autorul scrie: „Ocuparea cu forţa armată a teritoriului dintre Prut şi Nistru – partea cea mai bogată şi roditoare a Ţării Moldovei, instaurarea unui regim asiatic, barbar şi sângeros al Rusiei ţariste a dus la schimbarea radicală a condiţiilor politice, social-economice şi culturale de dezvoltare a populaţiei din această parte a Moldovei de est. Ca şi alte popoare de alt sânge din Imperiul rus, românii basarabeni au îndurat tot greul, toată mârşăvia, urgia regimului colonial ţarist. Basarabia a fost transformată într-o colonie rusească” (p. 7).

Monografia a fost redactată pe baza documentelor deja publicate, dar şi a unor documente de arhivă, pe care le-a descoperit domnul Anton Moraru, precum şi pe baza bogatei literaturi istorice şi publicistice, consacrate temei date. Autorul a menţionat istoricii români, care au studiat şi au expus corect ştiinţific istoria celor 200 de ani de dominaţie rusească în Basarabia. Concomitent, autorul monografiei a menţionat şi pe publiciştii şi istoricii care au justificat şi elogiat (justifică şi elogiază şi astăzi) politica ţarismului în Basarabia, în special – este vorba de promotorii moldovenismului de peşteră. Continue reading

2.321 vizualizări

Lasă un răspuns

Drama Românilor reflectată pe paginile „Historiei”

 

Recent a apărut de sub tipar numărul din mai 2012 al revistei „Historia”, consacrat în întregime împlinirii a două secole de la anexarea interfluviului Pruto-nistrean de către Rusia ţaristă.

Revista începe cu un articol de fond, semnat de dl Ion M. Ioniţă, redactorul-şef al publicaţiei, care, între altele, constată: „Efectele ocupaţiei de acum 200 de ani se simt astăzi din plin. Trăim realitatea existenţei a două state româneşti şi suntem departe de a ne înţelege pe deplin unii pe alţii şi de a ne depăşi prejudecăţile” (p. 5).

Revista cuprinde studii, bogat ilustrate cu hărţi istorice, imagini de epocă, litografii, fotografii ale unor personalităţi politice din acele timpuri. Primul articol, întitulat „Enigma unui nume: Basarabia” a fost prezentat de cunoscutul specialist în domeniu, dl Ion Chirtoacă (Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe din Moldova).

Dl George Damian a prezentat studiul „Basarabia, între Napoleon şi ţarul Alexandru I” (p. 16-19), iar dl dr. Virgiliu Pâslariuc a întitulat articolul său „Ruşii prezintă anexarea ca pe un act mesianic”. Citez doar un pasaj din acest articol: „…Imaginea Rusiei ca a unei ţări înapoiate din punct de vedere al civilizaţiei, cu iobăgia sa şi analfabetismul aproape generalizat al populaţiei, însemna pentru occidentali tot mai mult un indiciu al subdezvoltării. Acest lucru era sesizat şi de nobilimea basarabeană”. În continuare autorul citează din memoriile vice-gubernatorului Basarabiei Filip Vigel: „Nimeni din ei [boierii basarabeni la momentul anexării] nu ştia ruseşte şi nici măcar nu avea curiozitatea să vadă Moscova sau Petersburgul; din cuvintele lor se putea observa că Nordul nostru îl consideră drept o ţară sălbatică”. „De aceea, continuă dl V. Pâslariuc, la nivel cultural, nobilimea română – cu toate descrierile zeflemitoare ale unor scriitori ruşi – nu se considera inferioară ruşilor şi nici n-avea complexe faţă de aceştia. Mai mulţi contemporani spuneau că boierii moldoveni vorbeau toţi franceza, iar portul occidental începea să se facă prezent chiar înainte de anexarea provinciei” (p. 23-24). Continue reading

7.308 vizualizări

Lasă un răspuns

Arhiva